Jurnal de calatorie: Ziua 7- Nidri, Cascada si Agiofili

In ziua urmatoare vremea s-a indreptat si am decis sa ignor pe cat posibil pierderea suferita, sa incerc sa ma bucur de restul de vacanta cat mai mult. La inceput a mers greoi, parca nici zambetele nu-mi ieseau decat pe jumatate de gura, ca si cum as fi mancat in permanenta lamaie, insa oamenii din jurul meu nu meritau sa le stric cheful, asa ca am facut efortul de a participa la tot ce a urmat si la final s-a dovedit o decizie buna.

De la inceputul vacantei am cochetat cu ideea unei croaziere, asa ca primul drum  a fost la Nidri (desigur dupa inca o tura  la politia din Lefkada, unde in momentul in care s-au chinuit sa ma convinda sa declar ca mi-am „pierdut” lucrurile, nu ca mi s-au furat, am decis ca nu mai are rost sa ne pierdem reciproc timpul si am abandonat declaratia)  am rezervat excursia pentru ziua urmatoare, apoi am plecat pe jos pe o poteca ce serpuia lin printre coaste muntoase spre cascada. Apa paraiasului era de o frumoasa culoare cafea cu lapte, traseul ingrijit, vegetatia de un verde specific mai degraba primaverii, decat sfarsitului de vara, insa cascada in sine nu m-a dat pe spate. A fost o rupere benefica din peisajul marin, insa cascadele si muntii nostri ofera caderi de apa mult mai spectaculoase si de un colorit intr-o paleta mai larga.

 

Dupa coborare am facut pauza la o terasa, unde pentru ca cineva a stiut echipa greceasca de fotbal potrivita a primit cadou o halba de bere goala (pe alea pline le-am platit!), ne-am imprietenit cu o pisica, am facut conversatie cu o doamna chelnerita foarte amabila (nici n-am intalnit altfel de greci, decat amabili si extrem de amabili!)  si am respirat aerul curat la umbra copacilor impletiti ca intr-un adapost in susur de ape.

 

N-am zabovit prea mult, dorul de mare si vremea refacuta chemandu-ne pe plaja. Am pornit spre Vasiliki, abordand prima deschidere, langa un port micut. Fiind o zi usor vantoasa o multime de ambarcatiuni cu vele dansau pe luciul marii, ca niste fluturi mari colorati viu. Plaja cobora lin  pe o suprafata mai larga fata de cele obisnuite, astfel incat m-am balacit o vreme fara grija adancimilor, insa snorkelistii, in vesnica lor cautare de aventuri sub apa ne-au facut sa mutam tabara in cautarea unor locuri mai interesante.

 

Si am explorat…

Am dat peste o plaja mica-mica,intima, exact atat cat se vede in poza, care mi-a placut tare mult. Se auzea doar zgomotul valurilor…

Am urcat cu masina pana unde s-a putut si apoi luand urma unei sageti din piatra de pe mijlocul drumului, am coborat pret de vreo 10minute printr-o padurice rara, curioasa la maxim sa vad cum o fi Agiofili. Iata ce am descoperit:

Din pacate era deja aproape seara, cam racoare asa ca doar am admirat trecerea lenta a soarelui spre asfintit si bineinteles ne-am facut poze de pitzi cu tot felul de stanci, in timp ce snorkelistii au alergat bancurile de pesti. Nu se vedea din pozitia noastra exact momentul caderii astrului in mare, insa norii si cerul in toate nuantele  mi-au bucurat sufletul.

 

 

Cum s-a incheiat seara, intr-un post urmator…