Eveniment film: Dupa dealuri- regizor Cristian Mungiu

Pentru cei care nu cunosc subiectul, destul de mediatizat al filmului: este vorba despre moartea unei fete, intr-o manastire de maici. Am intrat in sala cu o umbra in suflet, credinta si biserica sunt destul de hulite astazi, nu mi-as fi dorit o noua expunere publica bombastica a unei intamplari greu de deslusit. A fost clar din capul locului ca am judecat gresit regizorul (desi sau tocmai din motivul pentru care la primul film-4 luni 3 saptamani si 2 zile-n-am rezistat mai mult de 15 minute)! Spre totala mea suprindere,  Cristian Mungiu a mentinut o pozitie echidistanta fara de toate problemele ridicate, abtinandu-se sa critice, sa arate cu degetul sau sa condamne clar o persoana anume, lasand privitorul sa-si faca o parere proprie. Un caz din miile din Romania care se rostogoleste pe panta fatala, fara ca nimeni din autoritatile implicate sa miste un deget, fara ca societatea sa remarce ca viata unui om se scurge inevitabil, pana cand e lasata doar in mana unor oameni fara mijloace, care din bune intentii pot fi depasiti de situatie luand la disperare hotarari regretabile.

Filmul nu este, cum ar putea fi categorisit la prima vedere, o critica la adresa religiei practicate intr-o manastire saraca si pierduta undeva in Moldova, ci dimpotriva o pledoarie pentru credinta ( se spune undeva in film tare frumos ca oriunde ai cauta in lume, pe Dumnezeu nu-l gasesti, daca nu-l ai in inima ta), pentru linistea, pacea sufleteasca pe care o poate aduce o viata simpla. Pelicula se supune filmelor romanesti cenusii pe care le-am vazut destul de des dupa ’89, aratand o Romanie murdara, ramasa in urma, la fel de indiferenta fata de viata, ca si fata de moarte, fara speranta, tracasata, mergand automat spre nicaieri.

Finalul filmului mi s-a parut singura raza de lumina, desi trist, parca prin contrast moartea a suprins personajul in momentul in care facuse pace cu ea insasi. M-am tot gandit la cum ar fi putut fi evitat deznodamantul, insa n-am gasit nici o alta rezolvare, luand in considerare realitatea din jurul nostru. Cu siguranta Cristian Mungiu n-a luat degeaba atatea premii, stie cum sa expuna minutios toate datele, pentru a ne face sa gandim, sa rasucim problema pe toate partile, incercand sa gasim raspunsul la intrebarea „ce-as fi facut eu in cazul asta?”

Mi-ar placea sa va citesc parerile asupra subiectului. Ma adresez celor care au vazut filmul, au urmarit stirile relatand faptul real dupa care s-a inspirat regizorul sau pur si simplu vizioneaza filme romanesti care pun probleme si se pierd in ganduri pe marginea lor.

17 thoughts on “Eveniment film: Dupa dealuri- regizor Cristian Mungiu

    • cum ti s-a parut cartea? sa inteleg ca ti-a placut?
      spre deosebire de filmele care scurteaza si simplifica ceea ce se petrece intr-o carte, filmul acesta mi s-a parut minutios elaborat, cu detalii, sentimente, trairi. categoric, merita vazut!

  1. Pingback: Și-am lansat Cheia | Oana Kovacs

  2. Nu stiu ce sa cred. Am tot refuzat sa ma las influentata de parerile altora, dar hotararea s-a cam inmuiat. Parca ma tenteaza ideea de a-l vedea, doar asa as putea vorbi in cunostinta de cauza.

  3. L-am vazut de curand si chiar daca stiam cazul, mi-a placut cum a fost povestit, sensibil, dar realist. As zice totusi ca e un film pentru cei care stiu sa apecieze acest tip de arta, are multe simboluri care pot sa-i scape unui necunoscator (ca mine, de exemplu).

    • da, acelasi lucru l-am sesizat si eu. e necesara o anumita stare sufleteasca, rabdare si o oarecare cunoastere in descifrarea mesajului. si eu intru tot la necunoscatori, insa incerc sa trec de linia superficialului, sa sesizez intentia sau dorinta autorului, sa vad ce a avut de transmis. cu cat ma gandesc mai mult cu atat am senzatia ca fiecare poate intelege altceva din film, in functie de trairile personale…
      multumesc, andra, pt opinie 🙂

  4. Admir stilul acesta de bascalie intelectuala!
    Abia astept sa citesc impresiile tale dupa ce vei vedea filmul.
    Exista filme grele si filme usoare. Pentru fiecare gen iti trebuie sa ai si o stare pe masura. Eu nu am putut ani de zile sa vad o comedie si am cautat doar filme care sa ma faca sa scot toate lacrimile din mine!
    Se pare ca, dupa ’89 pe noi, in general, ne bantuie fantomele trecutului! Ne bantuie asa de mult incat unii le vor reinviate.
    Oricum cred totusi ca e o risipa de talent si de timp sa comentezi, fie si ironic, un film pe care nu l-ai vazut – chiar daca media, biserica si invidiosii l-au facut praf.
    Ironiile legate de nume si presupuse pile sunt superflu de vreme ce Mungiu chiar a reusit ce multi au visat si inca continua sa mai viseze in timp ce altii nici macar vise nu isi fac!.
    De ce sa furam glorii cand nu e cazul?
    Altfel… imi place mult cum scrii. E un stil in care mi-ar placea sa pot scrie si eu! 🙂
    pe curand

    • cita, iti multumesc pentru apreciere si ma bucur ca inca iti place cum scriu. imi amintesc cu drag cand rasfoiam cuvinte impreuna, la tot felul de provocari. din pacate, nu-mi mai gasesc starea necesara pentru a croseta romantic… cred ca viata mi-a stins nota aia din vocabular sau m-a cizelat in ceea ce sunt acum 🙂
      pe de alta parte caut sa experimentez mai mult in real, decat in virtual…
      numai bine iti doresc, clipe senine si dorinta de a zambi mult, des si din tot sufletul!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s