Conteaza viata personala a unui artist?

Initial am fost tentata sa spun ca desigur nu, fiecare are dreptul la intimitate! Daaaar, gandind putin mai departe am realizat ca parerea buna data de muzica, poezia, rolurile jucate ale artistului e relativa si incepe sa paleasca atunci cand aflu amanunte neplacute despre el. De exemplu, afland despre Sally Field ca s-a milogit la Spielberg pentru a primi rolul sotiei lui Lincoln, in filmul cu acelasi nume, candidat puternic la Oscarurile de anul acesta, mi-a devenit brusc antipatica, iar personajul interpretat mi s-a parut sters. Un alt exemplu ar fi Elton John a carui muzica o adoram intr-o vreme, dar cand l-am vazut in rochie de mireasa ca si cum ar fi firesc pentru un barbat sa se falfaie in poale voalate, mi-a cam trecut. Sau George Michael dupa ale carui clipuri pline de fotomodele renumite la vremea aia, eram innebunita, dar dupa ce s-au imprastiat zvonurile ca se drogheaza prin bai publice, parca mi-a iesit de la inimioara.

Totusi sunt unii mostri sacri pe care nimic nu-i poate detrona. N-am gasit alt exemplu decat Eminescu despre care au curs valuri de cerneala, supozitionand ca ar fi fost nebun, ca ar fi suferit de sifilis din cauza caruia a si murit, iar mai nou, dupa ultimele mailuri care circula prin spatiul virtual ca ar fi fost otravit din cauza unor pareri contra guvernului de atunci. Sau Labis a carui moarte s-ar datora faptului ca era beat si a suferit un accident de tramvai. Ciudat, dar orice rele as mai afla despre ei, voi iubi la fel ceea ce au creat, muzicalitatea versurilor auzite prima data in copilarie.

Asadar in ce masura influenteaza viata personala a unui artist, opera pe care a creat-o? Ne plac mai mult cantaretii sau actorii cu viata de familie impecabila? Ne creste stima fata de ei daca aflam ca au ceva facultati inalte la activ, calitati intelectuale deosebite, un singur partener de viata pe parcursul intregii vieti si ii abandonam taindu-le din admiratie, daca au trei divorturi si copii pe toate drumurile sau si-au invinetit consoarta?

35 thoughts on “Conteaza viata personala a unui artist?

  1. Nu stiu cum sa spun dar pe mine ma intereseaza muzica si mai putin artistul! Nu stiu numele albumelor, a formatiilor, uneori nici macar a melodiilor! Doar le stiu si stiu ca imi plac! le ascult pe youtube din istoric ….
    Preferata mea era Amy Whinehouse si chiar nu-mi pasa ca e beata , ca se drogheaza sau ca e mereu caraghioasa pe scena fiindca eu ascultatam doar muzica ei! M-as fi dus si la concert, dar nu sa o vad ci sa o ascult live!
    Pe mine ma deranjeaza teribil faptul ca artistii nu sunt vazuti ca si oameni cu job, ca mine, ca tine …. poti sa ai admiratori dar toata aceasta nebunie in jurul lor mi se pare exagerata si construita de paparazzi si presa pentru vanzari! fiindca unii se plictisesc si urmaresc viata tuturor mai putin a lor! In plus cred ca tot ce stim noi despre artisti sunt fragmente din viata pe care presa ni le prezinta! Cand vor ridica in slavi si cand nu arunca cu gunoi! probabil in functie de cat se „finanteaza”! Tot din cauza asta artistii mi se pare ca au o viata foarte superficiala! ca sunt oameni care nu se pot bucura de multe si sunt foarte restrictionati! pentru imagine in special! La urma urmei totul e foarte interpretabil cand esti vedeta! Dar nici fanii nu ajuta … de exemplu inchipuie-ti cum ar fi sa o vezi pe Rihanna prin centru in Cluj, singura! Nu ai cum sa o vezi! doar dupa niste ochelari imensi, si eventual foarte bine „mascata”! nu poate merge intr-un club cu prietenii etcc! Si e mereu inconjurata de aceasi oameni, din trust, alti artisti etcc! o lume falsa, oameni care traiesc mereu cu gandul la „ce se spune despre ei” si a caror job le afecteaza total viata!

    • asa e, odata ce au ajuns vip-uri nu mai pot duce o viata normala, tocmai din cauza fanilor care vor sa stie cati dumicati mananca la micul dejun si cum se spala in ocean pe talpi. sa fiu sincera, nici eu nu cunosc videoclipurile pieselor si evit sa stiu prea multe despre viata personala a artistilor, tocmai pt ca doresc sa-i ascult fara alte ganduri.

  2. Ah si mi-am amintit de J Lo si artistii carora „nu le pasa” si ies in fata si isi asuma relatiile, poate aventurile, noptile de betie etc! Dar asta nu o scuteste de a fii judecata! comentariile sunt rautacioase, chiar si din partea fanilor! daca ea vrea sa se iubeasca cu un tanar, pai bine ca poate :)!

  3. Sti vorba aia , si regele merge pe jos la toaleta?😀 Ei bine , toti oamenii astia deosebiti si atat de cunoscuti , sunt si ei tot oameni. Cu dureri si placeri , cu bucurii si necazuri , cu defecte si calitati.Pana la urma si pe ei tot o femeie i-a nascut si nu Sfantul Duh😀 si au avut ,mai mult sau mai putin , o viata buna si o copilarie fericita! Si ei si-au format caracterul si personalitatea in urma experientelor din vietile lor.
    Pe mine ma amuza barfele si discutiile referitoare la omul din spatele unei capodopere sau a unui lucru de maiestrie , indiferent ca e cantec , film , o statuie , o pictura…si asa mai departe.Pana la urma , de ce nu as vedea barna din ochiul meu si as fi mai atenta la paiul din ochiul altuia?😀
    Fiecare traieste asa cum isi alege.

      • Din pacate (sau e de bine?nu imi dau seama) oamenii „functioneaza” , in general , pe puterea exemplului si din aceasta cauza , cred eu , aceste personalitati isi duc „crucea” popularitatii astfel , avand grija sa nu greseasca.Insa , de cele mai multe ori , devin oameni , coborand de pe soclurile unde noi , cei multi , ii urcam cu sau fara voia lor.

  4. O întrebare bună, pe care, recunosc, nu mi-am pus-o niciodată…dar, acum, că ai pus-o tu, mă gândesc la un răspuns…Ştii ce? Ascult cu aceeaşi plăcere şi am rămas în continuare îndrăgostită de piesele lui George Michael (şi chiar de el :x), ceea ce mă face să cred că, în ciuda a tot ce s-a spus despre el de-a lungul timpului, a rămas exact în acelaşi loc pe care l-a câştigat în inima mea. Iar exemplele ar putea continua…Orice ştire bună despre G. Michael m-a făcut să-l iubesc mai mult ca artist şi ca om, iar cele rele au trecut pe lângă mine fără să mă fi afectat câtuşi de puţin.
    Până la urmă, nu sunt doar artişti, sunt şi oameni, care greşesc…sau care aleg să-şi trăiască viaţa personală într-un anumit fel, ce nu corespunde de fiecare dată cu modul nostru de a privi lucrurile. Ideal este ca noi să conştientizăm acest unghi mort şi să reuşim să-l corectăm.
    O zi frumoasă îţi doresc!🙂

    • din pacate eu nu ma pot mandri cu aceeasi parere, am cazut prada informatiilor ulterioare.
      de george michael imi placea si ca barbat la vremea aia, pana am aflat ca nu-i cazul😀

  5. Hmm..e un subiect interesant. Te duci la biserica daca stii ca popa, de exemplu, a facut ceva ce nu e in acord cu perceptele crestine ori cu ritul bisericesc? Cred ca da. Pentru ca tine de legatura ta cu Dumnezeu. Nu faci ce face popa, faci ce zice popa. Asa e si cu cantaretii. Si cu artistii in general. Oamenii au cate un talent, daruit de Dumnezeu, cu care sa isi exprime vocile sufletului sau mesaje de dincolo de ei, care ne pe noi, muritorii de rand, ne fac sa vibram. Eu sunt atenta la talentul lui, la mesaj, la voce, la creeatie, la rezonanta mea. Am invatat sa nu judec oamenii si sa iau de la ei ceea ce consider ca imi place mie si mi se potriveste. In rest, e problema lor cu ei insisi.

    • daca aflu ca popa nu e corespunzator ca viata particulara cu ceea ce propavaduieste, imi caut altul pe care-l sa-l ascult. nu neaparat ca exista oameni fara pata, dar prefer sa nu stiu amanunte, sa nu judec si sa merg acolo sa ma reculeg, nu sa critic.

      • Ai spus:”prefer sa nu stiu amanunte”. Poti sa faci la fel si cu artistii.🙂 Vrei sa asculti muzica ori sa ii iei modele de viata? Iti place Queen, de exemplu? Artistii nu sunt pregatiti psihologic pentru viata lor. Se trezesc dintr-o data cu doua probleme majore. Au multi bani iar banul e o sursa de energie negativa. Le da sentimentul unei libertati totale si scoate la suprafata toate lucrurile negre ale fiintei lor. Apoi, se trezesc ca devin persoane publice iar publicitatea si notorietatea le suplimenteaza orgoliile si sentimentul ca pot face absolut orice pentru ca le este accesibil si permis. De aici apar si problemele pe care le invocai in articol. Dincolo de toate acestea avem minunata posibilitate a selectiei. Vreau sa inchei spunand ca si Marin Preda ca arta, ca si viata, are doza ei de imoralitate. E reala. ”Opera de arta e seductie iar cand contine in ea elemente vizibile ale unei morale oricat de fascinante, aceasta seductie se micsoreaza”

      • ai perfecta dreptate, in luminile rampei si sub impresia banului abundent, greu reusesti sa ramai acelasi!
        ah, cum stii tu sa ma atingi la sentiment cu preda!🙂

  6. Depinde de artist. Si depinde ce afli.
    Uite, faptul ca Elton John e gay nu ma deranjeaza. Se stia asta de la inceputul carierei lui. Nici macar faptul ca George Michael e gay nu ma afecteaza, pentru ca existau zvonuri despre asta. Mi-au placut pentru ceea ce faceau pe scena. Insa cand aflul ca un sex-symbol precum Richard Chamberlain (pe vremuri) sau Rock Houdson (si mai pe vremuri) au fost/sunt asa, ma cam deranjeaza, pentru ca ma simt pacalita. Barbatii astia si-au creat in mod deliberat imaginea asta si nu alta. In momentul in care nu mai concorda cu ea, ori ies in fata si admit adevarul despre ei, riscand sa li se termine cariera (ca Ricky Martin, par exzampl), ori trebuie sa joace personaje care ii reprezinta asa cum sunt in realitate.

    • ai pus problema corect, sunt destui care au pozat ca sex-simboluri masculine, dar ei de fapt erau gay. totusi atunci erau alte vremuri cu toleranta zero spre ce-i diferit. acum parca trec greu ca ceea ce nu sunt. vigilenta publicului a crescut si cumva ies in evidenta si dac anu fac eforturi in directia asta.

  7. Iti dau alte doua exemple, mai recente: Tom Cruise si John Travolta.
    Pe primul mi-e greu sa-l „iert” pentru scandalul sexual gay in care e implicat acum, desi nu e printre preferatii mei. Cu Travolta lucrurile au stat altfel de la inceput. Se banuia ca e bisexual. Ma rog, felul in care arata si dansa in filmele din tinerete… unele zvonuri. Spre surprinderea mea, insa, omul s-a dovedit a fi un foarte bun actor la maturitate; si-a luat meseria in serios si a jucat roluri de o diversitate neasteptata, nemizand exclusiv (sau chiar deloc) pe aspectul lui, ca Tom C.
    Cam asta voiam sa spun…

    • da, ti-am inteles perfect punctul de vedere. habar n-am despre ce scandal vorbesti in legatura cu tom cruise, cred ca mi-a scapat informatia. oricum cred ca unele stiri sunt doar fumigene pentru a scoate protagonistul nitel din umbra. cat despre john travolta, a trecut pe nesimtite de la dansator si roluri usurele la chestii serioase si parca viata personala i-a ramas privata… sau sunt eu neinformata ca si in cazul precedent?🙂

  8. Nu stiu cum vad altii lucrurile dar si pentru mine conteaza opera-muzica, lucrarea, realizarea- de orice forma.
    Ce face artistul, ce intreprinde, cu cine sau cum traieste e doar can can, poveste, cireasa pe tort.
    De exemplu-. imi place Dave gahan. Mi-a placut si cand s-a drogat (da, mi-a parut rau), mi-a placut si cand a imbatranit si o sa-mi placa orice ar face in continuare.

  9. Frumos spus si eu avand aceleasi repulsii fiind vb. de unii artisti si comportamentul lor, dar uneori må gandesc cå au dreptul la o viatzå personalå asa cum ei simt, nu cum visåm noi … ex. Julia Roberts si Richard Gere, tare mi-ar fi plåcut så-i fi våzut in viatza realå impreunå, dar…. Si am mai fost f. indrågostitå (copilå fiind) de James Dean, dar care, ulterior am citit cå a fost ho… iar din clipa aceea mi-a cåzut in dizgratzie, pe cand Andy Bell (din gr. Erasure) o så fie fav. meu panå la moarte😉 si el fiind tot ho…ho…ho si ce rasitå må simt, dar asta e`😀 Cand stau så må gandesc mai bine, imi aduc aminte cå am plans cand a murit Freddie Mercury si multzi ani dupå am refuzat så citesc despre vietzile oamenilor publici, in general.

  10. Cum ziceai si tu in articol, pe mine ma influenteaza actiunile lor, declaratiile lor. Problema e ca nu am un star sau mai multe care sa-mi fi intrat la suflet. Pur si simplu vedetele ma lasa rece si nu sunt asa impresionata sau indragostita de ele. Am observat ca imediat ce aflam ceva rau despre un actor sau cantaret care ne place, acesta cade in dizgratie. Asta pentru ca puteam vedea noi cu ochii nostri cum se comporta si nu exista indoieli. Insa despre Eminescu sau Labis chiar nu aveam nicio certitudine ca cele care se spun despre ei sunt adevarate.

    • da, e vorba si de plasarea in timp a personajelor, peste poeti s-a asternut praful, vietile lor sunt terminate, iar stirile despre ei, chiar daca se mai dezgroapa ceva, pare indepartat si destul de palid ca importanta, in vreme ce vedetele de pe ecran inca presteaza tot felul de chestii in viata particulara. folosim „ocale” diferite😉

  11. red, asta nici atît nu mai contează! :d
    Ș-acum serios vorbind, dacă-mi place un actor sau un cîntăreț îmi place indiferent de ce face în particular. nimic din ce face nu mă poate determina să nu-mi mai placă. Îs și ei oameni, supuși greșelii, ca și noi, ăștia, de rînd. Plus că mai e ceva – ei lasă ceva în urma lor, își pun amprenta, încîntă generații. pe cînd noi… Altfel spus, noi am auzit de ei, ei de noi, nu!😀

    • ei, aici ai atins o coarda sensibila si ai mare dreptate. cred ca intrebarea mea era intr-un fel o recunoastere ca nu sunt atat de toleranta, cat mi-as dori si nici atat de indiferenta la micile barfe despre personalitati, pe cat ar trebui sa fiu🙂

  12. Hmmm… in serialele pe care le urmaresc acum sunt 2 actori frumosi foc, care imi plac la nebunie, care am aflat dupa o vreme ca sunt gay. Ce sa le faci? Frumosi sunt de pica si in seriale au si roluri de cuceritori si chiar ii prind… nu pot sa ma supar pe ei.. doar sa deplang pierderea noastra😉.
    Daca intrebi pe cineva cum vede un artist, 70% dintre oameni vor asocia si „betiv”, „drogat”, „pervers”(sa sa ma exprim bland).
    Am avut un soc acum vreo 2 saptamani, cand am cautat informatii despre Errol Flynn si am aflat ce depravat era de fapt si cum s-a distrus singur cu droguri si alcool. Si eu l-as fi asezat oricand in randul celor mai sexy si mai faini actori din toate timpurilor. Sigur, m-a dezamagit ca a fost atat de diferit de imaginea pe care o aveam eu, dar nu cred ca as refuza un film de-al lui daca as avea ocazia.
    Cred ca, in anumita masura, asa iti dai si seama daca un artist e cu adevarat mare – atunci cand opera lui, indiferent daca e o pictura, un poem, un cantec sau un rol, te face sa uiti complet de cine e respectivul in viata reala.

  13. Pe mine ma intereseaza strict ce au dat lumii, ce au avut frumos in suflet si au transpus in arta. Nu ma intereseaza ca se drogau, ca isi bateau nevestele, ca se prostituau sau mai stiu eu ce faceau. Aia este viata lor privata si uneori ma gandesc ca daca nu ar fi avut acea viata, nu ne-ar fi oferit atata frumusete.

    • sunt si ei doar oameni, nu pot fi perfecti, chiar daca ar trebui, pentru ca sunt in lumina rampei, sa fie atenti la mesajul ce-l transmit. e greu sa gestionezi o viata cand toate vin de-a valma, cand orice pas iti este urmarit si rastalmacit. probabil ca m-as putea obisnui cu banii lor, dar niciodata cu lipsa de intimitate…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s