Mandria si iertarea

Se intampla uneori mai mult sau mai putin intentionat sa-i supar major pe cei din jur(din fericire nu chiar pe toti simultan!). Se mai intampla, e drept mai rar, sa nu constientizez raul facut decat dupa o vreme, moment in care imi pun cenusa in cap, imi analizez febril optiunile si apar spasita cerandu-mi iertare. N-am contorizat niciodata in ce cantitate se gaseste mandria mea si daca e oripilata, ravasita sau diminuata cand incerc sa repar ceva. Mi s-a parut mereu corect odata ce nenorocirea s-a produs si un om sufera din cauza neatentiei sau indiferentei mele, sa nu stau cu mainile in san si cu inteligenta adanc infipta in nisip, pana trece primejdia. Pot trai cu ideea ca nu sunt perfecta si Da! mi se intampla sa gresesc, nu pot trai insa cu ideea ca ma ascund si  sa pretind ca nu s-a intamplat.

Acum cateva luni am postat un articol usor amuzant pe blog, dar care a fost interpretat de niste spirite incinse, drept rea vointa si drept urmare s-a incins o disputa zemoasa pe facebook, in care m-au „spalat” bine cateva persoane. Din fericire sau ne-, n-am aflat decat dupa o vreme si luarea mea de pozitie tardiva, n-ar fi facut decat sa reactiveze conflictul care era mort deja de catva timp. Mi-am cerut scuze in particular de la cei implicati, lasand vocile care faceau galerie, mai departe in ceata si a trebuit sa accept ideea ca uneori dai undeva si crapa in cu totul alt loc.

Cu alta ocazie, mi-am suparat o buna prietena, infatisand aici o intamplare care n-o punea intr-o lumina favorabila. E adevarat ca ea nu-mi citea blogul, dar oricum actiunea mea nu a avut nici o scuza. Cumva a citit, s-a suparat si si-a mutat ambasada. Spre rusinea mea n-am apucat taurul de coarne, pentru ca n-am fost sigura ca acesta era motivul supararii, ceva nemultumiri exitand de mai inainte. Relatia a ramas mai departe racita din mai multe motive si desi am senzatia ca as putea face ceva in directia aceasta, am tot amanat.

Anul trecut (mda, deja am experienta la comportament deviant!) am reusit sa-mi asasinez o alta relatie de prietenie. De data aceasta ma atasasem tare mult si am luat pierderea in plin. Am sunat la telefon de cateva ori incercand sa aflu ce-am facut atat de grav de nu pot fi iertata, mi-am cerut scuze in repetate randuri pentru ceea ce credeam eu ca am gresit, insa la final am primit printre altele o acuzatie atat de nedreapta , ca vreo cateva nopti n-am dormit, m-am perpelit la foc mic si am ajuns la concluzia ca n-am sa stiu niciodata motivul real, dar va trebui sa continui sa traiesc in pofida faptului. Mi-am ascuns regretele undeva unde sa nu le gaseasca nimeni si am mers inainte.

Concluzionand, nu mi se pare usor sa-mi recunosc o greseala, dar nici umilitor. Traiesc cu gandul ca asa e firesc daca am facut un rau cuiva, trebuie sa-l indrept tot eu si nu-mi place sa treaca o noapte peste supararea pricinuita. Abia cand vad ca in pofida scuzelor, omul continua sa pastreze distanta, abandonez. La voi cum e? Va cereti  iertare, considerati ca gresiti vreodata sau ceilalti sunt mereu de vina? E umilitor sa-ti ceri iertare de la cineva? Conteaza varsta celui caruia i-ati produs suparare, daca e mai tanar poate fi ignorat?

26 thoughts on “Mandria si iertarea

    • exact acest lucru simt si eu, mi-e mai greu sa traiesc cu jena si remuscarile ca as fi putut face ceva in timp util, decat sa iau taurul de coarne. e ca la dentist, doare intens, dar pe timp scurt🙂

  1. Draga mea in viatza realå sunt rece ca un sloi si egoistå, må laså rece påreile altora si nu-mi cer scuze decat foarte rar, asta pt. cå am fost ani buni atat de bunå incat panå si fam. mea ajunse-se så må trateze de parcå numai ei aveau dreptate, cuvant si tot ce spuneam eu era gresit si supåra si de aceea tot eu trebuia mereu så-mi cer scuze, de la mic si mare. In virtual am fost si sunt mereu cu cei 7 ani de acaså, nu-mi exprim pårerile personale despre cineva sau ceva, care ulterior poate incinge spirite. Apropos de disc. fiind ed. la grådinitzå la gr. de copii intre 3-5 ani cel mai greu era så-i invåtz pe picii de 3 ani ce inseamnå cuv. iartå-må, pt. cå ei fol. cuv. ca niste papagali, eu våzand in ochii lor cå de fapt gandeau contrariul😀

    • 😀 astaimi aminteste formula standard pe care o repetam mecanic, fara intonatie si fara a ma gandi sa pun macar o idee de parere de rau in ton, cand intram dupa profesor la scoala „va rog sa ma iertati c-am intarziat!”
      totusi afirmatia ta de la inceput ma sperie putin, trebuie sa fi fost tare dezamagita ca sa adopti calea aceasta. insa daca tu esti impacata cu alegerea ta, chiar nimeni nu poate avea nimic de spus.

  2. E minunat sa iti ceri iertare cand cineva se supara, indiferent daca esti sau nu vinovata pentru ca uneori asta alina sufletul celui suparat dar si pe al tau (bine, e important si ca spusa iertarea din tot sufletul sterge o amprenta energetica) dar e minunat si sa realizezi ca oamenii sunt diferiti, gandesc diferit si ca firesc le place sa rationeze excesiv (in defavoarea lor).Prin urmare zambeste si mergi mai departe fara a mai privi in urma.

  3. Ce articol,mi-a mers la suflet:) In general se pare ca numai altii ne supara pe noi
    Cateodata imi cer iertare. Clar, daca dau cu batul in balta- zic ceva de cineva si nu trebuia sa zic-o barfa, un artificiu si persoana afla sigur ca recunosc si-mi cer iertare dar nu stau sa-mi torn cenusa in cap saptamani in sir
    Si-n relatia cu partenerul imi cer iertare. Si el, da mai rar🙂

    • eh, la ei cu orgoliul e mai complicat de cerut. cu atat mai mult, cand totusi o face, e de apreciat maxim!🙂
      l-am scris din necajeala din suflet care incet, incet se diminueaza, dar odata cu ea si interesul meu fata de unele persoane.
      ce rost are sa prelungesti iertarile la nesfarsit, ai spus odata, s-a auzit. daca omul vrea sa tina supararea si are motive secrete… e doar problema lui!

  4. Pe mine ma scot din minti asemenea drama queens care fac din rahat ditai buldozerul. OK, am zis o chestie naspa? Da-mi peste bot si gata. Prietenii mei sunt prietenii mei pentru ca stiu sa inghita o vorba mai aiurea sau o observatie si ma servesc la fel, cand merit. In rest .. paguba-n ciuperci😀

    • cam asa, am gresit merit s-o primesc. inghit si mergem mai departe.
      dar daca omul a gresit si se face ca ploua ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat si nu e prima oara… aleg sa pastrez distanta o vreme…asa de siguranta🙂

  5. Eu cred ca dau des cu bata-n balta si am naravul de a-mi cere scuze preventiv si chiar si daca nu am gresit cu ceva(tot preventiv)!
    Datorrita faptului ca nu stiu ” sa perii’ oamenii , sa ma lipesc , „sa ma bag sub pielea lor’ , spun adevarul verde in fata, concluzionez asa cum vad si si cum cred, iar de multe ori asta…deranjeaza!
    Cei are ma stiu si ma cunosc , care imi calca pragul stiu de la mine , despre mine ca nu sunt gazda buna, orator bun si etc…deci …daca vrei ceva ..iei , daca vrei sa stii ceva..ma intrebi!
    iau totul ca atare si daca simt raceala, distanta si ca nu sunt bine venita….dispar!
    Este un lucru frumos sa ceri iertare dar este frumos si sa fii iertat!

  6. In primul rand, am invatat eu sa iert, pentru ca nu o faceam.
    Si da, imi cer iertare daca stiu ca am gresit, nu mai am orgoliul adolescentin si tampit pe care il aveam odata. Pana si fiului meu i-am cerut iertare cand am gresit, fara sa merg pe principiul,, sunt ma-sa si eu nu cer iertare copilului”.
    ,,Batranetea”’te face sigur mai intelept si tolerant. :))))

    • am avut si eu retinerea asta, de a-mi cere iertare fie-mi, dar mi-am luat elan si am facut-o. gresisem si asa era corect, sa recunosc. nui strica sa remarce ca-s si eu doar un simplu om si nu cel-care-rezolva-orice😀
      chestia asta cu batranetea nu-mi prea place cum suna! noi inca suntem tinere😆

  7. Desigur, cand gresesc, imi cer iertare, nu conteaza varsta celui care a fost „prejudiciat”.😀 Cel mai usor imi este sa-i cer iertare iubitului, caci nu imi place sa stam certati. Cu prietenii si prietenele nu prea am ce greseli sa comit… Iar daca doar li se pare lor, desigur, ne despartim, dar pentru ce sa imi cer scuze daca eu consider ca nu am facut nimic rau? Doar pe inchipuirile si imaginatia lor bolnava? Caci au fost cazuri…

    • da, stiu cum e cu interpretarile uneori. ce bine ar fi daca toti oamenii ar spune deschis ceea ce gandesc, sa stii macar daca are rost sa intretii o relatie sau e cazul sa-ti vezi de treaba…

  8. Suntem oameni, suntem atât de imperfecţi şi adesea facem nicşte greşeli teribile, tocmai faţă de cei dragi… Oricum, fiecăruia ne vine rândul (mai rar sau mai des) să trântim şi astfel de isprăvi neintenţionate. Despre celelalte (cu intenţie) nu discutăm, căci ele nu mai sunt greşeli.
    Este normal să ne cerem iertare, să reparăm ce se poate repara…

  9. Varsta, sexul, functia, nu au nici o legatura. Am gresit, imi cer iertare. Scurt. Mi s-a intamplat sa pierd o prietena (poate iti amintesti ca am scris candva pe blog despre ea) fara sa aflu ce a apucat-o, din ce motiv s-a suparat. Inca ma mai roade treaba asta, dar fac eforturi sa ma vindec. Poate ca ne-am schimbat prea tare si nu ne mai potriveam.

    • da, imi amintesc, cred ca suferi si tu inca, exact ca si mine… trec toate cu vremea si devenim mai intelepte. sau cum ai zis, evoluam in directii diferite si pierdem punctele comune.

  10. Nu-mi fac foarte mari griji cu cerutul scuzelor… Nu fata de oricine. Incerc sa fiu eu impacata cu mine insami daca pot. Regret cand simt ca am suparat pe cineva, nu imi da nici un sentiment de bine asa ceva. Dar nu risc sa cer iertare orisicui, unii te taxeaza mai abitir in astfel de „ocazii” si nu vreau sa le aduc mingea la plasa.
    Si nici nu merita toata lumea scuzele cu pricina.
    Oricum, am invatat ca de multe ori credem ca dialogam cu oamenii si in realitate vorbim singuri, fiecare pricepe ce vrea si-si sustine „punctul” pana in panzele albe, in virtutea ambitiei de a avea ultimul cuvant si al obisnuintei. Cu astfel de persoane pur si simplu nu ma mai obosesc de nici o culoare sa mai explic si sa ma mai explic…. Asta e!

    • multe din lucrurile pe care le fac , le fac pt linistea mea interioara. nu vreau sa ma uit in urma peste ani si sa spun, as fi putut face mai mult, dar mandria sau prostia m-au impiedicat.sper sa reusesc sa merg inainte fara regrete si impacata cu cei din jur, desigur in mausura in carelucrul asta depinde de mine.
      explicatiile… habar n-am daca-si au sau nu rostul. cum spui unii chiar tin la supararea lor si le-o respect,daca si-o doresc atat de mult🙂
      doar ganduri bune si oameni zambitori sa ai alaturi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s