Scurt, prin Bucuresti

Asa cum ii sta bine omului muncitor, sa mai rupa nitel din monotonie, am dat o fuga prin Capitala, manata de promisiunea concertului sustinut de Yanni (caruia ii voi aloca un alt post). Din nefericire, singurul tren care ajungea inainte de inceperea concertului, a plecat din Timisoara la 4,40. Ihi, dimineata!!! Daca adaugam la acest amanunt si faptul ca s-a trecut, exact in ziua cu pricina, la ora de vara, obtinem un tablou complet si imposibil de nocturn al unei ore la care marea majoritate a oamenilor, cu toate tiglele pe casa, dorm. Cand am ajuns in tren, m-am intrebat retoric ( ce caut eu aici???) si apoi m-am culcusit cu coastele strambe si genunchii la gura, incercand sa fur un pui chinuit de somn, ceea ce spre surprinderea mea mi-a reusit intr-o oarecare masura. Conditiile din tren au fost decente, astfel incat imediat dupa miezul zilei am descins in Capitala, avand parte de-o intampinare voioasa si am plecat la colindat. Vremea era calda, cam nepotrivita cu cojoacele ce le purtam eu simtindu-ma ca Dochia la ceas de primavara, insa am distribuit cele cateva bagaje uniform si am inceput sa imortalizez evenimentul. Din pacate memoria mea, care tinde sa simplifice mereu numele proprii, n-a retinut avalansa de denumiri, dar in schimb s-a bucurat din plin de arhitectura deosebita a Bucurestiului, de amalgamul de vechi si nou, de opac si stralucitor, de ultra renovat si crunta darapanare. Fiind duminica la pranz, circulatia era adormita, iar eu mi-am tarsiat picioarele lent, admirand cladiri de ambasade pazite de cerberi incruntati, Observatorul cu mina trista, Statuia lui Carol I, incercand sa-mi amintesc cat de invingator a fost daca bidiviul sau are doar o copita in aer, Spitalul Coltea si o maternitate, Ateneul proaspat renovat dormind savant in asteptarea unor spectacole cu staif, Piata Universitatii cu celebrul balcon si-o fantana deocamdata in repaus, un grup statuar colorat sugerand miscarea, in cinstea lui Caragiale, imediat peste drum, pasajul subteran de la Universitate cu stalpii argintii dand o ciudata senzatie de sf, balconul din cladirea masiva din care a lansat ultima cuvantare, cel-al-carui-nume-nu vreau-sa-l-numesc, alaturi de sculpturile alea kitch-oase pe marginea carora a curs multa cerneala si desigur (cum altfel??) m-am pozat cu debusolantul si penibilul tandem om-ciudatenie din fata Muzeului de istorie. Dupa un scurt popas de revenire in simtiri intr-un local simpatic „La mama” din Centrul vechi, am curs pe langa Teatrul Odeon si Constantin Tanase (nu neaparat in ordinea asta!), primul cu o constructie ce sugereaza ce se comite in interior, al doilea absolut debordant, parand un bloc oarecare pierdut in anonimat, Lipscani-ul cu piatra cubica, avand abia cateva terase timide alternand cochetaria si permanenta reamenajare drapata in folii de protectie, Vechea Curte Domneasca cu un colorit superb de caramida cruda, dar imposibil de prins fara un accesoriu gen roaba, scanduri, colac de franghie, resturi de ziduri, printre bucatele de coloane, resturi de statui sau basoreliefuri parand un For roman la o scara mult mai mica. O privire scurta spre Capsa sau Centrul Militar cu vulturii impresionanti de pe flancuri si boltele fin incrustate de la intrarile principale, un dezamagitor Han al lui Manuc, intinzandu-se tern si ascunzand  adanc povesti de taina cu hangite si boieri osteniti de praful drumului.

Din pacate timpul a fost mereu comprimat cat am vagabondat prin capitala, iar ceasul ma tragea suparator de maneca sa ajung la Sala Palatului unde se intampla „minunea”. Un traseu combinat metrou-logan m-a adus cu doar cateva minute inainte sa sune gongul intr-o sala imensa (ce de congrese s-au intamplat acolo nici nu vreau sa ma gandesc!), plina ochi de oameni nerabdatori sa asculte muzica buna. Scena amenajata intim, instrumentele asezate intr-un usor semicerc, iar in mijloc, pianul si key-board-urile etajate ale specialistului grec in combinatii muzicale savante, Yanni. (va urma)

8 thoughts on “Scurt, prin Bucuresti

    • nu vrei sa stii cat am calatorit eu pana acolo, cam 8ore doar dus si m-am dus singura. cred ca exemplul tau m-a invatat ca daca imi place un lucru, sa-l urmez, indiferent daca sunt insotita sau nu😉
      in sfarsit cineva care il stie pe yanni!!! stiam eu ca avem multe in comun, aliceee! :*

  1. Pe mine m-a plimbat Nina prin capitala, mi-a aratat anumite cladiri, dar memoria isi rade mereu de mine. Imi amintesc cladirile, dar habar nu am ce reprezentau. :))

    • problema asta o am si eu…dar imaginile au cateva particularitati pe care le-am discutat cu cei care mi-au fost ghizi si asa am reusit sa-mi amintesc o parte din ce am vazut🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s