Groapa de potential

Azi sunt trista, vad tot mai des cum  oameni care au insemnat  ceva in viata mea, m-au atins discret in anumite perioade, m-au ajutat cu un sfat sau doar mi-au zambit, parasesc tacuti lumea aceasta. La vremea cand fiica-mea facea primii pasi in clasele mici, m-am trezit in imposibilitatea de a o aduce de la scoala in fiecare zi si am intalnit o doamna, fosta profesoara de matematica, ce tinea o casa cuprinzatoare, cu doi nepoti mai mari decat fie-mea, c-o mama si-o fiica de varsta mea. Apartamentul nu era foarte mare, dar avea fiecare locul sau, mancarea era mai delicioasa la gramada si somnul de pitic obosit de doamna invatatoare se executa in fiecare zi fara discutii. Spre surprinderea mea, copilul cel  rasfatat a fost asimilat rapid in noua familie, mergea cu drag acolo si-mi povestea mereu cum manca tot felul de legume pe care acasa nu punea gura sau cum povesteau pe drum tot felul de probleme de la scoala, ba chiar cand matematica incepuse sa fie prea complicata pentru un capsor mic cu gandul la joaca, tanti Vali, a inceput sa-i explice cate putin problemele. La vremea aceea stateam prost cu rabdarea, ridicam tonul, iar fie-mea era terorizata de dorintele mele complet aiurea de a avea copil premiant.Tanti Vali insa, gasise calea potrivita. La fiecare Craciun sau Pasti exista un cadouas mic  pentru copilul meu (desi posibilitatile financiare in familie erau modeste, iar banii atent dramuiti) de sarbatoarea „mucenicilor” cauta impreuna cu nepotii doamnei maciuca, imi aduceau si mie lapte de pasare- sa vad cat e de bun! iar mazarea cu friganele a ramas unul din felurile preferate de mancare. Puiul meu a crescut, a mai facut din cand in cand doar ore de pregatire la matematica la tanti Vali, pana cand sanatatea doamnei nu i-a mai permis si mi-a recomandat pe altcineva. Desi ingrijea o mama dificila, alerga dupa tot felul de carti si rechizite pentru cei doi nepoti pe care i-a pastorit atent  pana au terminat facultati bune, tinea administratia la bloc, tot avea cateva minute si pentru mine, sa-mi dea un sfat, sa ma asculte cum ma descurc cu performantele fiica-mi, la ce liceu s-o indrept si de ce as face lucrul asta. Ultima data cand am vazut-o, sa fie poate mai mult de un an de atunci, gandea la fel de bine, matematic, lucru pe care l-am admirat mereu la ea, insa se descurca putin greoi cu echilibrul, iar cele trei trepte de la intrare o faceau sa coboare lent. Imi amintesc geaca de fas roz descheiata, tunsoarea scurta a parului complet alb, graba de a le face pe toate, analiza atenta a faptelor si modul bun de a da sfaturi. Fara perieri inutile, cu adevarul corect, exact atat de sever cat sa nu se vada prea tare dragostea imensa din spatele cuvintelor.

Drum bun, tanti Vali si multumesc din suflet pentru tot!

21 thoughts on “Groapa de potential

  1. M-ai atins în punctul nevralgic. Nu-mi plac despărţirile nici de cei în viaţă, darmite de aceia pe care ştiu că n-o să-i mai văd vreodată.
    Şi totuşi, ce frumos e să laşi în urma ta asemenea amintiri!
    Drum bun şi din partea mea, tanti-ei Vali!

  2. Asta ma doare cel mai tare, ca dinntre persoanele care mi-au adus putinele clipe de bucurie pe care le-am avut in copilarie nu mai exista nici una…
    Uneori stau pe banca afara in fata portii si privesc la casele pustii de pe strada mea…cu 25 de ani in urma erau pline de viata, pline de femei care la craciun faceau cozonaci deliciosi si cele mai bune sarmale din lume din care primeam si eu si intotdeauna faceam topuri cu cele mai bune, la fel se intimpla si cu masa de Paste… Apoi s-au dus una cate una impreuna cu sotii lor si acum strada e pustie, din lumea in care am crescut nu au mai ramas decat amintirile mele, in rest totul e o imensa pustietate… si eu blestemat sa nu pot pleca niciunde de aici.. din locul asta care nu mai poate oferii nimic nimanui …

    • uneori am impresia ca nu locul in care traiesc conteaza, ci interiorul. oriunde plec duc bagajul cu tine, toate nemultumirile, tristetile si dorintele. nu stiu nici macar daca un om alaturi schimba esential datele problemei. totusi, cred ca multumirea vine doar din interiorul meu…
      numai bine, ninu si zile senine!

  3. Tanti Vali trăieşte încă în sufletele şi amintirile voastre. Şi, cu siguranţă, nici alţii nu o vor uita. E mare lucru să laşi o urmă luminoasă a trecerii prin lume. Nu toţi reuşesc asta.

    • a ajutat pe multi sa devina oameni, era timpul sa se odihneasca. ma gandesc adesea ce voi lasa eu in urma, daca se va gasi cineva sa-si aminteasca ceva bun despre mine…

  4. Oare cum e sa pleci si nimeni sa nu-ti remarce plecarea, sa nu-ti simta lipsa? Daca ai contat pentru cineva si ai lasat o raza de lumina in urma atunci n-ai trait degeaba. Si tanti Vali n-a fost doar o umbra trecatoare…

    • ziceam mai sus si eu acelasi lucru. sper sa las ceva in urma bun, desi niciodata nu voi putea sa fac cate facea doamna aceasta modesta fara sa se planga si fara sa aiba odihna in dorinta de a fi de ajutor tuturor…
      si ca sa-ti raspund la intrebare, cred ca ar fi teribil de trist.

      • Aceasta temere o am si eu. Deseori ma gandesc la faptele mele si niciodata nu sunt multumita de ele. Oamenii care reusesc sa ne lumineze vietile, sa dainuiasca pururea in amintirea noastra sunt acei oameni speciali, inzestrati cu un dar aparte.

  5. Dumnezeu sa o odihneasca in pace! Frumoasa evocare pentru o persoana care a lasa in urma sa un nume bun si multe fapte bune, care vor ramane in memoria celor care au cunoscut-o. Din pacate, asta e viata si tuturor ne vine, odata si odata….randul sa plecam. Macar de-am sti sa lasam in urma numai lucruri bune….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s