Hai sa barfim barbatii!

Intruna din frunzarelile de pe net am gasit o idee dezvoltata interesant cum ca educatia baietilor in familie influenteaza tipul de barbat de mai tarziu. Astfel un baiat educat de tata sau de o institutie severa (gen liceu militar), creaza barbati adevarati, care-si asuma grija familiei proprii, raspunderea de a asigura o viata buna sotiei si copiilor personali, dovedeste curaj, devotament, hotarare si continuitate, in vreme ce baietii crescuti de mame tind a fi slabi (in privinta caracterului), lasi, egoisti, sa se planga si sa renunte la fiecare obstacol aparut in cale, sa nu fie multumiti niciodata de jobul, familia sau viata avuta, dorindu-si mereu altceva mai pompos, invinuind mereu pe altii pentru nereusitele proprii.

Concluzia aceasta ar explica multe din casniciile ratate si categoria de barbati rasfatata excesiv( eu sunt centrul sistemului solar si toti se invart in jurul meu!) si de care ne-am lovit cu siguranta cu totii. Pe de alta parte nu pot merge toti baietii la un liceu militar, dar poate ca armata ()aia care era obligatorie!) ar fi folosit la ceva. Dupa cum ma stiu eu de obositor de grijulie fata de odorul propriu cred ca n-as fi conceput sa-mi trimit copilul toata saptamana intr-o scoala cu internat, dar pe de alta parte, cu siguranta ca lipsa aripii materne ocrotitoare la cel mai mic semn de furtuna, i-ar fi folosit rasfatatului si l-ar fi pregatit mult mai bine pentru viata.

Sarind de la una la alta, pentru ca tot sunt inca sub impresia „Game Of Thrones”(am ingurgitat 3 sezoane in cateva zile si acum lectura pe net) unde era o comparatie intre oamenii liberi si cei supusi unui lord. La prima vedere cei liberi puteau merge unde voiau, campa unde-i troznea mintea, sa-si aleaga cate femei doreau, dar erau mult mai usor de invins pentru ca fiecare era pe cont propriu, le lipsea disciplina instaurata strict oponentilor lor care ascultau dorintele unuia mai mare ca ei. Asadar pentru rezultate pe termen lung, e nevoie de disciplina, pornind de la cea interioara si terminand cu aceea de a nu te considera stapanul universului.

Concluzionand putin, ce parere aveti, educatia facuta de mame baietilor ii ajuta sa devina barbatii adevarati pe care-i dorim cu totii, conducatori care sa-si asume raspunderea deciziilor, stalpi de familie dedicati sotiei? Prin reducerea rolului tatalui doar la furnizarea banilor necesari si o eventuala prezenta in weekenduri si in concedii pierdem ceva?

Anunțuri

33 de gânduri despre „Hai sa barfim barbatii!

  1. Eu fiind mama de baiat cred ca tatal are rolul de a echilibra familia, el e mai autoritar, stalpul familiei! Daca lipseste din educatia copiilor si timpul lor impreuna se rezuma la un weekend din ani in pasti se pierde si autoritatea si uneori chiar respectul fata de el! Atunci se strica totul! plus ca nemultumirile sunt aratate in alte moduri la copii!

  2. mhhhh… in tineretile mele aveam in gashca niste baieti de la liceul militar. au disparut rapid: erau porcosi si alcoolici. mbine, nu zic ca toti or fi la fel, poate ii nimerisem noi pe aia mai rai :D, dar nu cred ca liceul militar ii invata neaparat cum sa se poarte. mai degraba munca de echipa a parintilor, mama si tata, ca de altfel in cazul oricarui copil, fie baiat, fie fata. aia 7 ani de acasa, cum se zicea pe vremea noastra 🙂

    • mda, eu ma gandeam la genul ala de disciplina miltara normala fara excese, cu valori corecte, dar nu cred ca mai exista asa ceva. cum spui, totul se rezuma la vocabular intraductibil si badaranie.
      cred ca aceasta ar fi varianta ideala, in care tatal are sufiecint timp de a invata baiatul o parte din chestiile barbatesti si aici nu ma refer la fotbal si bere.

  3. Pai ca mama de baiat crescut fara tata , nu as zice ca flacaul meu este un plangacios si un acuzator al celorlalti pentru nereusitele sale.
    Este posibil ca , aliniindu-ma vorbei ca „orice cioara isi vede puiul alb” , sa il vad si eu ca fiind cel mai cel.Insa , as zice ca , atata vreme cat are ambitia de a fi cel mai bun si deja a inceput sa „castige” bani din concursurile la care participa , precum si faptul ca ori de cate ori discutam ca doi prieteni , imi spune planurile sale , pe care , pana acum , parte din ele le-a indeplinit , n-as zice ca este chiar un plangacios si nici ca lipsa tatalui sau l-a privat de o educatie buna.In general a fost un copil care a dorit sa isi impiga limitele dincolo de ceea ce i s-a spus.A mers mai departe , de cele mai multe ori pe propriile forte , pentru ca eu ca parinte , nu l-am putut ajuta absolut oricand.Sunt foarte mandra de el si de ceea ce a ajuns acum , la aprioape 18 ani , cand multi dintre colegii inca nu stiu de ce trebuie sa vina la scoala si ce vor sa realizeze in viata lor.

  4. Insa , revenind la postare , as zice ca si armata asta e o treaba cu doua taisuri : pe unii ii facea barbatii , pe unii ii facea tampiti.Unii veneau de acolo mai ordonati si mai curajosi , altii deveneau alcoolici si buni de dus la psihiatrie.Ca orice lucru de pe lumea asta , exista si reversul medaliei.
    Casniciile ratate nu se datoreaza numai barbatului , de ce sa fim rautacioase? Exista si femei care inseala sau fug de acasa si care nu stiu sa fie bune sotii sau mame.Si ca in orice cuplu exista mereu discutii de la care se ajunge la divort.E adevarat ca o femeie este femeie cu adevarat langa un barbat.Am simtit asta pe pielea mea , dupa o lunga perioada de singuratate.Cand aveam impresia ca eu pot orice.Dar s-a vazut ca ajutorul masculin a fost binevenit.

    • ai dreptate in legatura cu armata, era un fel de scoala vietii, unii rezistau, altii capotau. e greu mama fiind sa-ti expui copilul riscului, insa ma intreb daca tot ocrotindu-i nu le facem in timp mai mult rau.
      casniciile ratate se datoreaza ambilor parteneri, asa-i. poate am eu perspectiva gresita, dar in jurul meu barbatii infideli sunt preponderenti, imi spunea cineva ca nici nu exista barbat fidel, ci doar unul care n-a fost descoperit inca.
      asta cu femeia cu adevarat, as zice ca nu tine de barbat sau de ce-i in jurul tau, ci mai degraba de interior. desigur ca un barbat poate completa totul, dar se poate trai si fara 😉

      • Categoric se poate si fara si tot eu sunt cea care afirm asta prin perspectiva experientei personale. Insa poate sunt eu prea dependenta de gintea masculilor , ori nu stiu ce sa zic….dar de fiecare data , cand am fost in cate un…impas , ca sa spun asa , am cerut ajutorul unui creier de barbat…O gandire directa si simpla completeaza si ajuta intotdeauna o gandire mult prea elaborata si cu multe cai de finalizare! 😉
        Nu cred ca ai perspectiva gresita , nu cred deloc asta.
        Insa fiecare uman actioneaza dupa mostenirea genetica si dupa educatie.Ceea ce a vazut in familie , aplica in viata.Multi nu recunosc asta , dar daca e sa urmaresti modelul , asa este.
        Uneori se destrama casnicii din mult mai putin decat o actiune adultera sau o manifestare violenta.Uneori partenerii se despart pentru ca constata ca nu au ce sa-si mai spuna.E tragic cand se ajunge la asta.Realizezi cat timp ai pierdut nefacand ceva constructiv.
        Of Doamne , subiectul asta e lung si sunt multe de dezbatut pe marginea lui.Fiecare are punctul sau de vedere pliat pe evenimentele de viata.Exista generalizare , dar particularizat pe fiecare in parte , fiecare dintre umani au trecut ,in viata , printr-o drama mai mica sau mai mare.
        Ma opresc…deja o iau pa aratura! 😆

      • n-o iei pe aratura, pur si simplu subiectul se preteaza la multe dezbateri functie de ce ai in jur si de experienta proprie, asa cum spui. uneori am senzatia ca si eu am minte de barbat sau tind destul de tare spre asta, ca parca nimeni n-are mai mare dreptate decat mine 😀
        dar n-am sa contest ca doua minti vor judeca mereu mai corect decat una… sau macar acopera mai multe posibilitati.

  5. Grea întrebare. Cred că educația unui copil trebuie făcută de ambii părinți și că mai important este ce fel de învățături primește odrasla proprie, nu cine i le oferă. Asta ca să vorbesc despre cazul ideal. Altfel, exemple care să demonstreze orice teorie despre educație, găsim de toate felurile și la tot pasul.

    • din ce rezulta din discutie nu disciplina militara e neaparat solutia, cat prezenta tatalui puternic in educatia copilului si cum tatii muncesc adesea toata ziua… perspectivele nu sunt prea optimiste.

  6. Cred că e un pic schematică constatarea asta.
    Ce te faci cu băieţii crescuţi de taţi slabi, şovăitori, indecişi? Sau cu cei crescuţi de mame puternice, hotărâte, „bărbătoase”?
    Ei unde s-ar încadra?

  7. eh…nu știu dacă e totul alb sau negru…
    sunt convinsă că există mult mai mulți factori care determină evoluția copilului – că e băiat sau fată – spre adult.
    E drept că figura părintelul dominant este decisivă în conturarea personalității.
    Mamă de băiat și eu…dar cu (prea multă?!) militărie! 😀

  8. Nu stiu, ma gandesc ca totusi caracterul (determinat genetic macar 50%) poate fi intr-adevar influentat . Iar aici depinde de gradul in care poti fi manipulat ca persoana, cat de vulnerabil, esti, etc

    • ma gandeam acum dupa ce am citit raspunsul tau ca si un tata extrem de autoritar nu stimuleaza imaginatia copilului, se obisnuieste sa execute ce i se dicteaza, nu are vointa proprie, nu stie ce sa faca atunci cand nu-i condus… rezultatul e tot rau.

  9. In the United States there is a trial underway right this minute about the death of a young man by shot by a „wanna-be-cop.” There is a good commentary about the case and the decline of „manhood” here: http://spectator.org/archives/2013/07/12/two-males-no-men. I heard it talked about on a radio show today, lamenting the loss of „manhood” in American males. I thought it was an interesting article that relates to your post.

    • thank you, david, i’ll read it and i’ll come back with an opinion.
      …………….
      yes, this is the ideea, either the fathers are missing from home or they are just a presence, without implication. u’re example can be explained with violence from the computer games, too…

  10. Am citit si eu un astfel de studiu (foarte complex si bine documentat) si in mare parte este adevårat. Eu am un båiat si stiu cat de mult gresesc, atunci cand sunt mai mult decat de ajutor :D, dar må bucur cå a ales un sport (de tip hobby), in care sunt weekend-urile prin påduri, muntzi, plaje doar cu sacul de dormit si ceva de mancare, restul se descurcå singuri. El singur impacheteazå si despacheteazå rucsacul si se descurcå mai bine decat mine. Educatzia de acaså, completatå de aceea de la sc., prietenii, jocurile de la PS si sportul modeleazå orice copil. Dar eu cred cå, totul trebuie controlat de pårintzi si cu o bunå comunicare si respect, se ajunge la rezulate bune. Aici armata nu este obligatorie, inså maj. tinerilor (fete si båietzi) aleg så o facå si fiul meu o så o facå.

    • este clar ca mergand pe calea aceasta, fiul tau va avea exact educatia necesara, in pofida micilor rasfaturi pe care i le oferi. cred ca toate sunt bune cu masura si disciplina si dragostea. cel mai greu e de realizat un echilibru.
      in tara, multi tineri aleg sa fuga de raspunderi, daca ar putea ar sta pe banii parintilor pana la 50 de ani.sunt convinsa ca optica celor de acolo e mult diferita.

  11. Eu sunt mama care si-a crescut singura baiatul. Poti spune despre el ca este rasfatat, ca este ironic, uneori chiar rautacios cu cei care nu ii plac, dar miorlait nu este. Stie sa isi asume greselile facute, stie cand trebuie sa vorbeasca si cand sa taca, stie cam tot ce l-ar fi putut invata tatal lui, daca ar fi fost interesat sa il vada mai des. 😦
    Dar nu cred ca este o regula pentru toti. Felul de a fi al fiecaruia depinde de foarte multi factori…

  12. Prezenta unui tata responsabil si de calitate intr-o familie este foarte benefica pentru educarea copiilor, baieti sau fete. Se poate si fara, dar asta inseamna ca mama trebuie sa fie si femeie, si barbat, sa poate duce singura greutatile, sa fie mereu pe faza la intrebarile si problemele copilului… Din ce am vazut in astfel de cazuri, in general copiii care cresc cu greutati, cu lipsuri materiale si sufletesti din cauza absentei unuia dintre parinti, paradoxal sunt mai constienti de necesitatea propriei lor deveniri si a unei bune traiectorii in viata. Se maturizeaza mai repede decat altii si au o conduita mai corecta, mai frumoasa. Baietii ramasi orfani de mici, crescuti de mame, vad eforturile cu care acestea ii cresc si le venereaza toata viata, apoi, si pe acelasi model isi trateaza si sotiile, familiile. Cu conditia sa nu se amestece si rasfatul unor bunici din imediata apropiere… Sau tatii care au parasit cuibul sa-i copleseasca pe copii cu cadouri si bani, ca sa le castige dragostea, iar copiii sa se dezvolte cu o constiinta deformata, nesanatoasa, cu o conceptie gresita asupra vietii.

    • sunt atat de multi de „daca”, incat devine tare greu sa tragi o concluzie. oricand educatia facuta cu greu doar de un singur parinte pe parcursul multor ani, se poate duce de rapa sau capata o nuanta dezastruoasa, sub influenta mediului, a prietenilor care respecta alte valori sau a unei minti prea influentabile/crude/nesigure in orice directie. unii pot doar sa spere ca devierile nu sunt permanente si sub revolta sau indiferenta actuala, mai exista bazele alea solide, corecte, sadite in copilarie. cel mai greu e sa-i lasi pe copii sa se loveasca de praguri si sa-si rezolve singuri problemele. eu inca invat sa fac treaba asta, dar mi-e tare greu sa-mi infranez pornirile de mama exagerat de grijulie 🙂

    • pt unii o autoritate puternica ii poate disciplina. mi se pare tare periculos sa traiesti gandind ca ai dreptul sa faci orice iti trece prin minte fara sa suporti nici o consecinta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s