O raita scurta prin Onesti

Ramasesem datoare cu o poveste de cand am zabovit mult prea putin pe meleagurile natale. Si cum am acordat cea mai mare parte a timpului oamenilor dragi pe care nu-i mai vazusem demult, am neglijat locurile ce-mi propusesem sa le fotografiez. In ultima zi, avand ceva de cumparat am evadat singura, am executat rapid achizitia si am dat o tura in fostul centru de distractie, unul din locurile pe vremuri tare populate, duo-ul hotel-casa de cultura. Nu ma impac nici dupa atatia ani cu lipsa mozaicului verde inchis de pe lateralele hotelului, dar multe s-au zugravit altfel dupa plecarea mea si-mi tot spun ca va trebui sa accept lucrul asta…

unul din ghe-uri si o statuie noua hotelul fara mozaic o bucata din bulevardul republicii la finalCa peste tot, imposibil de evitat cablurile care atarna si  strica cel mai adesea un cadru reusit… dar asta e specificul tarii noastre si trebuie sa traim deocamdata cu situatia.

Negasind decat parasire si sub usoara amenintare a unei ploi ce se prefigura dinspre dealul care pronosticheaza destul de corect vremea, m-am indreptat spre un parculet din apropierea casei, un grup de blocuri construit pe vremea rusilor, masive, cu arcade ce permit trecerea dintr-o parte in alta, cu alei rar strabatute de masini, o zona linistita mereu, adapostind tone de amintiri dragi. Aceeasi lancezeala de vara cotropita de soare, pustietatea din mijlocul saptamanii, verdeata coplesitoare. Singura miscare in fundal o colorata tiganca de moda veche, purtand inca poale multe si cozi cu bani in par.

arcada intr-un bloc de moda ruseasca verdeata si tinerete terenul de sport si in fundal tigancaAm iesit rapid in cel de-al doilea bulevard gandind sa-l prind putin pe Eminescu-cel stilizat din apropiere si apoi, daca vremea ma mai ingaduie, sa dau o fuga prin parcul mare. Pe drum am mai tras cateva cadre, zabovind putintel la Monumentul Eroilor unde au adaugat eroi impartiti pe fronturile unde s-au dat luptele. O modificare utila pentru cine doreste sa cunoasca istoria locului si denumirea deloc intamplatoare a bulevardului „Oituz”.

primaria orasului eminescu stilizat bulevardul oituz biblioteca municipala localizarea onestiului in spatiu monumentul eroilorOrasul mi se pare mic, iar distantele atat de usor de acoperit incat pe nesimtite m-am trezit in parc. Dintr-un foisor urla niste muzica, spatiul de joaca pentru copii a devenit minuscul, ingradit pe o suprafata mica. Acum copiii nu mai alearga de la o schela/leagan/paianjen/tobogan la altul, se plimba cu masinute sau sar in plasa. Doldora de amintiri, cobor la lacul cu nuferi sa vad ratustele de care-mi povestea mama. Dau peste o mare de verdeata, ca o delta restransa, unde apa oglindeste salciile ce mi-au numarat si mie pasii tineretii, insa nuferii se ascund timizi sub frunzele lor imense. Gasesc si ratustele, lasand dare usoare prin apa mata si-mi ingadui o oprire scurta pe-o banca pe malul Trotusului, in fata dealului Perchiu, care parca s-a mai tocit si pare scund, garbovit de ani.

perchiul foisorul cu muzica coborarea spre lac aleea spre trotus lacul plin de verdeata ratusca nuferi si vegetatie pletoasaNu apuc sa respir, ca aud tunete in departare. Privesc cu regret banca si rochita mea prea simpla pentru a oferi adapost aparatului foto, asa ca urc spre „roata” din partea de sus a parcului, unde pe vremuri erau imprastiate pe o suprafata imensa toate leaganele  ieduti, iepurasi sau catei, toboganele suple si inalte sau cele normale pe care le lustruiam cu turul pantalonilor de zeci de ori la fiecare vizita, schelele in forma de paianjeni mari sau mici ori valuri ample sau zgarcite, toate concepute dupa forma unui parc din Olanda a carui idee o adusese directorul combinatului de pe vremuri stravechi. In ragetele plictisite ale unui leu de la gradina zoologica aflata intr-un colt indepartat, ascuns vederii, am pozat „roata” ampla dar cu un aer usor vetust, noua Sala Polivalenta pe care nu-mi aminteam daca o mai vazusem sau nu (am darul de a uita tot ce s-a construit dupa plecare mea, poate pentru a-mi conserva cat mai avar amintirile…), am inregistrat pensionarii ce aveau acum un refugiu acoperit cu multe mese si banci. Aruncand o privire cladirii care adapostea muzeul orasului, acum un restaurant bine plasat la intrarea in parc, cu o terasa ampla si muzica umpland locul, am incercat sa-mi inchipui cum o fi aratat boierul caruia ii apartinuse conacul si pe langa „Universal” – marele magazin al copilariei mele, am scrutat cerul intunecat ce abia permitea soarelui sa arunce o privire mijita. Cautand un unghi din care sa prind iar Primaria, m-am intrebat a-nu-stiu-cata-oara de ce trebuiau sa puna verdele ala si nu alta culoare mai putin stridenta (e adevarat ca nu agreez verdele…). Am urcat dealul „grecilor” zambind la gandul trambulinei ce se crea la intrarea in strada iarna cand ne faceam derdelusul acolo si din cativa pasi am fost acasa, evitand o ploaie care pana la urma n-a mai cazut.

dealul grecilor roata sala polivalenta fantana de la intrarea in parc conacul fostului muzeu geana de lumina cladirea verde a primariei onestiLa fiecare vizita compar noul oras cu cel din amintirile mele si desi realizez ca e firesc ca lucrurile sa evolueze, ma simt cumva deposedata de locurile care in mintea mea imi apartineau asa neschimbate. Cu toate astea parca fiecare revedere ma atrage mai mult spre casa si e prima oara cand m-am gandit ca as vrea candva sa ma intorc de tot…

24 thoughts on “O raita scurta prin Onesti

  1. Nostalgii. Cunosc sentimentul acesta. Il traiesc si eu intorcandu-ma in orasul natal, strabatand locurile atat de stiute alta data. Ai senzatia vie ca ai devenit musafir intr-o lume din care alta data faceai parte. Frumos oras e Onestiul. Mi-a placut prezentarea ta.

    • mi-a fost drag s-o fac, desi am strabatut tot traseul obisnuit, ar mai fi fost cateva cotloane de rascolit… sper s-o fac data viitoare🙂
      ma simt cumva amestecat, ma regasesc in unele si-n altele ma simt straina. dar e firesc dupa ce am lipsit atatia ani din peisaj…

  2. Dat e atat de frumos orasul Onesti! E si firesc sa fie asa , avand in vedere personalitatile pe care le-a „pastorit” si dat lumii mondene si universale.🙂 Imi place si din cate vad este foarte curat. Cand am drum , neaparat trebuie sa trec si eu pe acolo.

  3. O incursiune emoţionantă, prin locul unde-ţi ai rădăcinile. Şi eu la fel, mereu compar ceea ce văd acum, cu ceea ce era în vremea copilăriei şi a adolescenţei. Lucrurile se schimbă mereu, iar timpul lasă urme peste toţi.. şi peste toate…
    Am fost şi eu prin oraşul tău, cu mulţi ani în urmă, când eram copil, iar oraşul purta numele lui Dej.
    O zi frumoasă, dragă Red!🙂

  4. mi-a placut extraordinar monumentul inchinat lui Eminescu, superba ideea statuii!
    Nu am fost niciodata în Onesti, si nici nu am stiut nimic despre oras, în afara ca aici s-a nascut „Printesa din Carpati”, Nadia care a dus faima României peste hotare într-o vreme când multi occidentali nici nu stiau de existenta tarii.
    Ma bucur ca m-ai plimbat aici si am vazut totul prin ochii tai.
    o saptamâna placuta în continuare!

  5. mi-a placut extraordinar monumentul inchinat lui Eminescu, superba ideea statuii!
    Nu am fost niciodata în Onesti, si nici nu am stiut nimic despre oras, în afara ca aici s-a nascut “Printesa din Carpati”, Nadia care a dus faima României peste hotare într-o vreme când multi occidentali nici nu stiau de existenta tarii.
    Ma bucur ca m-ai plimbat aici si am vazut totul prin ochii tai.
    o saptamâna placuta în continuare!

    • ai intrat in spam nu stiu de ce, dar te-am eliberat🙂
      e un oras mic, cu semnificatii doar pt cei nascuti acolo. nu-mi dau seama daca-i frumos sau doar la fel cu altele, pe masura lui, din toate zonele tarii. dar mie mi-e tare drag si de cate ori vad poze cu el, ceva in interiorul meu se strange dureros si ma doresc macar pt cateva clipe acolo.
      plimbarea pe care mi-ai oferit-o tu m-a delectat in mod deosebit. astept urmarile si ma bucur de vizitatorii tai, datorita lor, privesc si eu🙂
      numai bine, carmen!

  6. Dulce-amar … dar e atat de pretios valul de amintiri suprapuse peste realitate …
    Asa vad si eu Timisoara studentiei noastre 🙂
    Toate cele bune, Red !

    • cred ca-i important sa nu uit de unde am plecat, pentru a aprecia mai bine locul in care am ajuns sau omul care am devenit🙂
      numai bine si tie, dani! saluta marea si din partea mea!🙂

  7. O surpriza placuta, Onestiul.🙂 Chiar nu vazusem nici macar o imagine cu acest orasel pana acum, eram curioasa, evident si iata ca in sfarsit am avut ocazia sa hoinaresc virtual pe stradutele lui cu ajutorul tau.😀 Nici in Bacau sau Vaslui nu am ajuns niciodata.

    Cablurile alea inestetice…sunt prezente cam peste tot, chiar si in strainatate. Incerc sa-mi amintesc acum unde nu le-am vazut. Parca in Spania, in Girona si Figueres. Iar in Trogir erau mai putin evidente.

    • multumesc, nice🙂
      nici eu n-am mai fost demult in bacau, mergeam la evenimente cu scoala…
      sunt si dincolo cabluri, dar parca asa manunchiuri dese, fiecare isi trage firele lui si raman abandonate cele care nu se mai folosesc, de ajung stalpii sa arate ca pomii de craciun, cred ca numai la noi se poate!

  8. Am cunoscut candva niste baieti din Onesti, buni prieteni cu fostul meu sot. Erau indragostiti de orasul lor, considerau ca este el mai frumos din lume. Si mi-au oferit un Craciun minunat, in care au jucat capra, ursul si alte bazaconii, facandu-ma sa rad cu lacrimi.

  9. Tare frumos scrii, asezi fiecare cuvant cu mare delicatete, ca pe o bijuterie pretioasa, asa ca amintirile tale din orasul natal!
    Am o prietena care a emigrat acum multi ani in Canada si de fiecare data cand se intoarce in orasul copilariei nu vede decat ce-i frumos, si admira din tot sufletul absolut tot ce vede. Oricat i-as vorbi de neajunsuri, ea refuza sa le accepte. Imi dau seama ca intr-un fel ii e greu ca a plecat, ca, oricat de frumos ar fi meleagul pe care a ales sa traiasca, tot aici simte ca e… acasa! Si ea se gandeste sa se reintoarca la pensie, candva. E prima mea prietena, visez cu ochii deschisi ca o voi avea iar cu mine… pana la sfarsitul calatoriei.
    Eu – ca un facut – nu mi-am parasit niciodata orasul natal. Am tatonat la un moment dat cu ideea de a pleca in Timisoara, cand terminasem facultatea si ma gandeam in ce oras al tarii sa dau concurs pentru un post de profesoara. De-acolo erau bunicii mei si simt ca am ceva radacini banatene… Insa Oltenia m-a vrut la ea si mi-a pecetluit destinul aici.

    • m-ai emotionat, multumesc frumos🙂
      mi-as dori sa cizelez mai mult rezultatul, insa nu am suficienta rabdare si dupa cateva rectificari am impresia ca nimic nu mai suna bine, asa ca le las asa, cum curg din suflet prin tastele computerului. m-as bucura sa stiu ca in urma lecturii, ai o stare buna sau te-am facut sa zambesti. da, imi place sa vad mereu frumosul, asta e motivul pt care si cand fotografiez caut sa pun in valoare cat mai mult ce-mi place. desigur ca vad si aspectele neplacute, dar aleg sa le ignor. am senzatia ca e o filozofie buna de viata🙂
      zona in care traiesti (atat timp cat acolo sunt oamenii pe care-i iubesti sau rostul tau ca om) conteaza mai putin…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s