Cum ne descurcam cu depresia?

Cred ca pe toti ne loveste macar din cand in cand, vine ca valurile marii, lent, pe nesimtite, se infiltreaza pana simti ca te-a zapacit complet si te lasa inert, cautand fara chef in jur un motiv valabil pentru a te tari mai departe.

Indiferenta troneaza. Ti se complet rupe de vecina tinerica, un pic casnica, gravid-imensa, care ii gateste sotului ei zilnic, imprastiind efluvii de arome de casa scarilor si care saraca se bucura cand apare cineva in cadrul usii sa mai schimbe doua vorbe. Iti intinzi greu elastic zambetul pe fata, construiesti doua propozitii oarecum amabile in timp ce-ti scoti cheia al carei breloc s-a amestecat cu bratari, maruntis, casti, elastice de par. Unele cad si se rasfira artistic elaborat pe presul de la usa. Te apleci dupa ce pui plasa de cumparaturi alaturi, nu apuci sa injuri ca trebuie sa raspunzi inca amabil, dar cu un ultim efort te strecori in apartamentul tacut unde nu te asteapta nimeni, dar nici nu te solicita! Decizi ca prima chestie conteaza imens si ups! prima gheruta a depresiei si-a facut loc. Cauti ceva urgent de facut, o mancare, deschizi frigiderul si ai senzatia ca cineva tocmai a decedat in el. Nu e destul de grav sa scandezi nici macar restul de inujuratura ramas nerostit de la intrare, faci un calcul rapid si realizezi ca daca nu dai de urma cadavrului, ai sa-l mai mirosi chiar azi de cateva ori si incepi cautarile. Ah! ia uite ce de-a fructe aveam pe aici, prune pufoase bleah! si ceva mancare gen „n-o arunca si nu te enerva, n-ai gatit degeaba, mananc mai tarziu!”, un rest de tort de dupa o ruga din weekend si alte cateva chestii neindentificabile dupa primul aspect…Iei gunoiul si indesi cam tot ce nu-ti place din vagauna rece, trantesti usa gandind ca „acolo-s banii dv” si speli niste vase, daca tot esti la capitolul mortaciuni.

Mesteresti si-o mancare rapida, dar evident ca desi te straduiesti iese un pic prea sarata/uscata/prajita/fara gust/fara imaginatie/fara chef s-o mananci. Rontai totusi ca nu-ti doresti dureri interminabile de stomac si tocmai cand te gandeai cu ce carte sa te trantesti in pat, suna telefonul. Ecranul iti arata un nume care te suna rar si spune nimic. Iti reprimi dorinta sa dai reject si a doua gheara a depresiei pune semnificativ mana pe tine dupa ce ispravesti convorbirea si toate problemele altei persoane te coplesesc, te ingroapa, te dispera si inca vreo cateva sentimente din astea imposibil de insuportabile!

Privesti pe geam si vezi ca plantutele tale pe care abia ai asteptat sa vina primavara sa-ti inveseleasca geamul, in saptamana in care ai fost plecata nu le-a udat nimeni si s-au transformat in ceva sters, uscat si fara culoare. Cauti cu privirea macar o ramurica verde, dar e ca-n desert! In trecere, remarci praful de pe geamuri, pe care nu-ti mai amintesti cand l-ai sters si chiar daca te irita de cate oripoti sa il remarci, nu simti nevoia sa iei o carpa sa-l lichidezi. Te simti si mai prafuita in interior, alungi gandurile deschizand cartea si depresand cu gandurile altuia. Eh, hai ca nu-i asa grav, nu esti singura care are toata flota pe fundul marii!

La munca te viziteaza prietena aia care-ti tot promiti sa-i inchizi usa in nas, dar n-o vezi niciodata suficient de iute si nu te crede ca ai mult de lucru instantaneu, cand apare. Turuie mult, degeaba, inutil, deprimant, ucigator. Ii complimentezi pantofii (desi observi prea tarziu ca-s vechi si uzati infiorator!), se bucura si-si dubleaza tirul sacadat. Cu o grimasa greu interpretabil amabila o intrebi ce mai fac ai ei (dintr-o mila prosteasca ce ai impresia c-o datorezi fiecarui om…) si-ti detaliaza cu lux de amanunte toate noutaile sau vechiturile care sigur nu te intereseaza si chiar mai rau, iti curbeaza colturile gurii inspre sol. Cu un ultim rest de vointa raspunzi la telefon si scapi din plasa paienjenoasa tesuta vreo jumate de ora de asa-zisa prietena si simti prima bucurie: ai scapat vie!!!

Cauti o piesa muzicala sa te dezlantui, dar sesizezi ca parca n-ai chef de nimic, ca miorita din balada, nici nu mori, nici nu traiesti! Te tarai printre acte pana la sfarsitul programului, te gandesti ca iar vine toamna, desi intr-un colt de memorie iti amintesti niste culori superbe. Incerci sa uiti amicii care se lafaie la mare, si-ti faci un plan de bataie: o raita prin piata la achizitionat flori noi, vii, colorate maxim, iti tragi o nuanta turbata la unghii si niste creturi in par, programezi o vizita la o prietena care sa-ti destepte simtul umorului sucombat recent. Hmm, parca cenusiul se disipa si viata incepe usor sa se coloreze. Misc inca, ar trebui sa arat ca traiesc! La voi cum e cu valurile astea deprimante?

36 thoughts on “Cum ne descurcam cu depresia?

  1. Eu intru in depresie dupa un insucces de proportii, asa cum a fost cazul vara asta. S-a vazut si pe blog, am si scris un articol in care povesteam ca nu mai am chef de nimic momentan. Nu stiu cati au inteles situatia, oamenii vor una si buna: articole pe banda rulanta. :)) M-a tinut cca o saptamana si apoi mi-am mai revenit. Ce putem face, mergem mai departe, o luam de la capat.

  2. 🙂 Eu am zambit…ei hai ca nu e asa grav. Cand o simt ca ma inghionteste in spate…ma duc cu ea impreuna in baie si intreband-o ,,de ce nu ma lasi tu in pace?”…ma pun pe un plans sanatos, care scoate din mine si draci si depresie si mama depresiilor si a dracilor…si revin apoi cu forte proaspete.

    • pai cam asa am si vrut sa fie, doar n-o sa ne punem cu totii pe plans 😉
      mie nu-mi place sa plang, parca m-as declara invinsa, iar eu trebuie sa lupt pana la ultima suflare!

    • eu simt ca parca enervandu-ma si tipand am pierdut lupta, e un fel de declaratie ca sunt invinsa. incerc sa fiu mai mult de atat, sa nu chinui si pe altii daca nu pot fi.

      • Starile depresive le traim cu totii la un moment dat. Depresia ca afectiune de sine statatoare, stare cronica, durabila adica – nu o face toata lumea . Nu are nicio legatura educatia cu felul in care ne manifestam cand suntem deprimati. Nu m-am putut abtine 🙂
        Aici e vorba de chimismul neuronal. Unii „reactioneaza sinucigandu-se” Sigur nu pentru ca asa au fost educati. Nu e o gluma, e realitatea.

        Eu ma consum si ma gandesc foarte mult la viitor, la ce s-ar putea intampla, elaborez scenarii in minte. Ceea ce e rau. Sufar, analizez mult. Si la un moment dat ma „deschid” vorbesc si spun exact ce ma doare. Asa evit stagnarea emotionala la nivelul acela „low battery”

      • as zice ca ai studiat fenomenul cat se poate de serios. nu m-am gandit prea adanc niciodata la subiect, imi ia prea mult timp s-o combat 🙂
        de-o vreme nu ma mai gandesc la viitor, oricum planurile mele de obicei nu corespund cu ceea ce se intampla de fapt, ori e mai bine ori e mai rau. traiesc bucatica din fata mea… si incerc sa ma bucur cat mai mult de ea.

      • Da, l-am studiat, am facut 2 ani de psihologie la stat apoi m-am lenevit ,nu mai aveam chef de a doua facultate. Plus ca se cereau foarte multe grafice si deja aveam impresia ca jumatate din ceea ce mi se cere la examene e statistica+ matematica. Si-am renuntat. Insa am luat toate cursurile si le-am studiat cand am avut timp.

  3. Oh, despre depresii… nu am scris nici måcar un rand, dar pe cand locuiam cu 1200km mai in nord de Oslo si ploua mårunt si neincetat cate o såpt. sau nu vedeam soarele 3 luni si gerul din Ian. se intetzea si in Feb., iar iarna venea prin sf. de Oct. si pleca mai pe la inceput de Mai 😀 depresiile erau in fel de sport natzional. Psihologii nu aveau timp de respiro, iar la servici mereu era cate unu`in medical pe acest motiv, de aceea aici så vinzi casa pe motiv de depresie este ceva normal si la fel si serviciul. Ei zic cå, ceva nou ajutå, fiind ocupatzi cu noua caså sau cu noul jobb nu au timp så bage in seamå depresiile , pe motiv de vreme cel mai des sau din cauza despårtzirilor (fiind nestatornici in relatzii):P Eu una schimb doar hobby-ul si dupå o perioadå de ….ex. citit, pictat, crosetat sau plimbat pe munte singurå in gandurile mele revin la dorintza de a fi cu oameni, conversa… socializa 🙂 Asta se intamplå rar, dar prefer så-mi incarc bateriile singurå

    • am senzatia ca si depresiile astea au cauze diferite, ne e prea bine si ne plictisim, asteptam ceva ce nu se mai intampla, stam intre prea multi oameni si suntem satui sa socializam sau ni s-a urat de gandurile proprii din cap. in functie de acestea, vine in mod normal si rezolvarea ca antidot, diferita dupa fiecare in parte 😉
      totusi ploaia interminabila, vremea innegurata si zilele scurte cred ca m-ar zgudui si pe mine destul de serios!

  4. Ma deprima starea altora de langa mine, cel mai adesea, de starile mele nici nu mai am timp, poate e un noroc si acesta. In rest, ma descurc. Daca as avea posibilitatea, cred ca m-as asterne pe cusut sau tricotat, imi place sa imi las gandurile sa zburde libere odata cu innodarea din andrele a unor ocheti sau cu insiratul de „muste” colorate pe etamina. A propos, imi fac bine culorile si muzica. In rest, incerc sa imi fiu eu mie cat mai aproape, evit persoanele false si excesul de conveniente, tragand storurile atunci cand cred eu ca mi-a ajuns.

    • spui tare bine si in legatura cu „acuarelele” gandim la fel. cred ca poti caracteriza oamenii si starile lor sufletesti dupa culorile pe care le poarta. desigur n-are nici o importanta ca eu port acum ceva roz 🙂
      eu fug de cei depresivi, in masura in care starea lor nu se modifica si tind s-o permanentizeze. unii nu stiu decat sa boceasca, iar mie imi place sa rad! n-am spus ca daca omul are o problema grava il abandonez pe motiv ca ma intristeaza, insa incerc pe cat posibil sa ma mentin pe +.

      • Cand putem ajuta, asta ne aduce energie pozitiva, e ceva benefic. Insa sunt si persoane care nu pot fi ajutate de oameni obisnuiti, au nevoie de terapeuti, de altfel de conversatii, poate si de medicamente… Si nu le ajunge sa fie doar ascultati. In aceia investim energie care se pierde si apoi, vazand ca ne-am risipit, ne simtim ca si goliti, secatuiti, ii percepem ca pe niste vampiri energetici care ne fura vlaga. Fiecare dintre noi trebuie sa incepem din noi insine, din interior, „renovarea”, iar cand echilibrul nostru intern este stabilit, abia atunci putem primi si „musafiri”. Daca adopti un astfel de stil la modul consecvent, pana la urma e bine pentru toata lumea, dar in primul rand pentru tine insati, caci de aici incep toate…

      • incerc sa inteleg ca fiecare are nevoie de-o ureche la un moment dat sau in mai multe momente, dar cand urechea aia devin eu, iar problemele omului nu tind sa se rezolve, dimpotriva dupa ce le-a varsat in curtea mea, pleaca linistit fara a suferi prea mult, devin aricioasa. asta cu interiorul cred ca-i o chestie laborioasa, care nu stiu de ce am impresia, ca nu se termina niciodata, vindeci intr-un loc, se crapa in altul 🙂

  5. Consider depresia apanajul oamenilor care stau prea mult intr-un loc, in timpul liber, fara sa elimine semnele de intrebare din jurul lor.
    Indiferent cat de critica ar fi situatia in care se gaseste cineva este imposibil sa nu aiba niste puncte tari pe care sa le exploateze la maxim pentru a elimina punctele slabe.

    • ai dreptate, catalin, asta ar fi modul ideal de rezolvare al problemei lacrimoase. din pacate, nu suntem toti ideali, avem fobii, neincrederi, ezitari, esecuri si momente proaste din luna 🙂
      bine ai venit!

  6. Esti asaltata, e frustrant sa fii mereu, ca vrei sau nu vrei, la dispozitia puhoaielor de prieteni de tot felul!
    Si eu am impresia ca mereu vom avea „petice”, macar pe ansamblu sa fim ok, atata cat putem!…

    • ma plang eu, dar si sa nu ma deranjeze nimeni ma simt parasita 🙂 toate vin la pachet, cu bune si rele. bine ar fi sa reusim sa le balansam cumva si sa rezulte ceva optimist!

  7. Am invatat sa inot si cand le simt pe aproape ma retrag in pat cu o carte vesela in mana sau dau o fuga pe la mixy, Adelina sau SLVC si scap instantaneu de toate grijile. :))))

    • eu am momente in care nici iarba nu-mi mai place ca in miorita 😀 atunci nu prea merge nimic, decat lucrurile care ma iau prin surprindere, un om dragut care-mi vorbeste frumos si ma simt nerecunoscatoare pt imbufnarile mele, o melodie sprintara si mai rar, o veste buna 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s