Hoinarind pe ape

Cum povesteam ieri, dupa doua leganari adanci, in care mi-am simtit stomacul zbatandu-se nervos, vaporasul s-a indepartat de tarm si spre usurarea mea n-a mai pendulat pana la finalul calatoriei, indiferent de cate ambarcatiuni am intalnit si cat de mari au fost valurile pe care le-au starnit. Comentariile ghidului au fost destul de succinte, n-am putut sa-mi dau seama unde-s Cazanele mari si unde cele mici, dar e posibil sa fi fost si lipsa mea de atentie. Cert e ca diferenta dintre ele e inaltimea peretilor de stanca, adancimea Dunarii si latimea ei, fiind invers decat judecasem eu, cele mari sunt inalte, inguste si adanci de 100m (desi Wiki spune doar de 75m!). Dincolo de ordinele acestea de marime, ce mi-a placut imens a fost linistea. Motorul torcea rotund, oamenii priveau tacuti furati de frumusetea semeata a peretilor de stanca ce curgeau lin de-o parte si de alta, in soarele  bland si nesperat, dupa ploaia maruntica ce ne speriase cu putin timp in urma. Am privit atent forma muntilor si sectionarea interesanta a sisturilor calcaroase de parca ar fi fost atent taiati in felii, cateva grote pe ici pe colo.

Primul obiectiv a fost Tabula Traiana, locul  de unde a inceput drumul suspendat pe care a traversat Traian, acum peste 2000 de ani,  Dunarea. Se pare ca au existat 10asemenea monumente care aminteau isprava cuceritorilor, insa doar acesta s-a mai pastrat, pe malul sarbesc si dupa ridicarea nivelului apei in urma constructiei Portilor de Fier, a fost inaltat cu aprox 30 de metri.

tabula traiana ambarcatiuni pe dunare orsova din larg dunarea vla de influenta straina tabula traiana de aproapeDrumul a continuat lin, la fel de calm, peretii stancosi abrupti, alternand cand pe malul nostru, cand pe cel sarbesc, iar Dunarea a inceput sa fie destul de animata, trecand in ambele sensuri salupe rapide, un iaht micut si o gramada de vaporase mai mici decat cel pe care pluteam noi. Pe mal vile cochete, cu pontoane ascunzand trupuri cam golute in bataia din ce in ce mai arzatoare a soarelui, maluri pustii cu vegetatie ca un breton ciufulit deasupra apei, natura salbatica sau domesticita, indicatoare de distanta parcursa de la intrarea in tara a Dunarii, golfuri discrete sau aglomerari de parcele unde abia a incaput cate o casuta bibilita. La o vreme intr-un golfulet am admirat statuia lui Decebal, sculptata intr-un munte intreg la comanda lui Iosif Constantin Dragan si mi-am amintit de prima mea intalnirea  cu aceeasi statuie, intr-o alta conjunctura, cand am baut cu sculptorul si ne-a povestit de cate ori i-a tot refacut nasul, ca se surpa peretele, se infiltra apa sau nu corespundea cerintelor. E un monument care ca si picturile, trebuie privit de la distanta, sa-l incorporezi in peisaj, de aproape arata cam grotesc.

barcuta cazanele dunarii versant din cazanele dunarii slep statuia lui decebal manastirea de sub ape

Privind atent padurea, am putut zari pe alocuri prezenta toamnei, in verdeata capatand nuante usor rosiatice, dar am alungat repede gandul, era prea cald si soare pentru a ma gandi la anotimpul urmator! Pe malul sarbesc cateva pichete de graniceri, parand abandonate, iar pe malul nostru Biserica de sub ape, o aparitie supla, alba, inaltandu-se semet chiar pe mal, spre aducere aminte. Putin mai incolo apare deschizatura pesterii Veterani, cu posibilitatea de a gazdui 250 oameni, are o istorie destul de incarcata, de la sacrificiile animale  executate de daci in cinstea lui Zamolxis, la fortareata construita in interior in vremea razboaielor cu austriecii sau turcii si pana la cautatorii de comori din zilele noastre. Daca apele Dunarii sunt scazute se pot vedea urmele unui autoturism al carui posesor ghinionist, dornic de imbogatire, a plonjat pierzandu-si viata. Pestera se viziteaza, insa doar cu ambarcatiunile mici, care banuiesc ca se pot apropia in siguranta de gura pesterii. Noi doar ne-am lungit gaturile, dar n-am zarit nimic.

barcuta la iesire din pestera graniceri cazanele dunarii intrarea in pestera veterani barcuta in pestera ponicoveiPunctul final al calatoriei inainte de intoarcere a fost pestera Ponicovei, de gura careia ne-am apropiat atat cat ne-a permis gabaritul vaporului. Din interior, altii mai marunti se intorceau si tare mi-ar fi placut sa-i intreb ce au vazut, din cei 1660m de galerii situate pe doua nivele, care adapostesc tot felul de formatiuni carstice si o colonie impresionanta de lilieci. Chestiile speologice raman pentru o cercetare mai amanuntita  data viitoare, pana sa le vad intrarile nici nu stiam ca exista asa ceva la noi in tara!

Dupa intoarcerea vaporasului, acelasi peisaj arata parca altfel si obosita de atata frumusete m-am oprit din pozat, lasand natura sa-mi intre in suflet, sa alunge  apasarile, sa curate grijile si sa le arunce-n apa!

pagoda din parcul orsovei relaxare intrarea in pestera cazanele dunarii distractie saltareata(va urma)

18 thoughts on “Hoinarind pe ape

  1. Dunărea la Cazane! Îmi doresc tare mult să mai ajung pe acolo. Locuri de vis, minunate. Iar călătoria cu vaporaşul…îmi închipui ce frumos este!

    Frumoasă prezentare a plimbării tale ne-ai făcut. Frumoase poze!

    O zi bună, dragă Red!🙂

  2. O adevarata relaxare, plimbarea facuta de tine pe Dunare, in cea mai spectaculoasa zona, zic eu, din tara noastra. Asa am simtit cand am ajuns acolo, prima data in viata, pe la 19 ani. Anul trecut, in toamna, am fost pe malul sarbesc al Dunarii si am facut cateva fotografii. Dar am stat putin, ne astepta Belgradul.🙂
    Mi-ar fi placut sa am DSLR-ul si un teleobiectiv.😀

      • Coincidenta sau nu, exact asa gandesc si eu. Nu stiu, dar preturile la obiective sunt exorbitante. Daca nu scoti bani din fotografie, parca nici nu merita sa investesti asemenea sume. Bine, daca te dau banii afara din casa, evident ca-ti satisfaci orice moft.

    • multumesc, clopotel! adevarul e ca am plecat fara mari sperante si am ramas atat de placut impresionata ca nici nu mai gandeam, doar respiram lent sa nu pierd nici o farama din magia locului. e intradevar deosebit! exceptand culoarea apei si marimea vasului, am trait aceeasi senzatie de bucurie ca si-n grecia in croaziera din jurul lefkadei!

  3. Daca ai stii cat de tare te invidiez pentru plimbarea asta!
    Stai sa vezi, ca nu am baut decat o cafea si citeam aiurea. In loc sa ma gandesc la nasul lui Decebal, aveam impresia ca povestesti despre nasul sculptorului.🙂
    Nimic nu se compara cu frumusetea padurilor vazute la inceput de toamna de departe. Au atatea culori!

    • aveau abia o tenta foarte vaga, la vremea aia, acum 2saptamani. cred ca de-abia acum urmeaza frumusetea!
      nasul sculptorului nu mi-l amintesc, doar sotia si bebelusul de la vremea aia😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s