Orasul de langa apa

Va povesteam saptamana trecuta ca ma lupt cu niste valuri, mai putin placute. Dar cum nu-mi place sa-mi smulg podoaba capilara inutil(nici n-am foarte mult material), m-am alaturat unor prieteni pentru o excursie de-o zi la…Orsova. Orasul in sine mi-era destul de familiar, am mai trecut de cateva ori prin el, insa mereu pe fuga, spre alte locatii. Trezirea la ore mici pentru a prinde trenul din zorii zilei, m-a facut sa ma intreb daca nu-mi lipseste ceva la cap, de ma trezesc la o asa ora barbara sambata. Totusi, cand am reusit sa fiu mai coerenta in gandire, vazand rosul soarelui cum se ridica printre voaluri fine de nori, am inceput sa ma felicit ca am parasit fortat patul. Coborand cu rucsacul in spate, am atacat drumul de pe malul Dunarii, care duce spre oras, in pas saltaret. In sfarsit aveam ocazia sa ma plimb fara graba pe faleza si sa fac pozeeee!!!Partea cu orasul era clara in imaginea abia trezita a diminetii, in schimb cea de peste apa, aparea blurat, ca o usoara semnalizare de ploaie. Dupa doar  cativa pasi, a inceput sa cearna o panza fina de stropi. Am cautat un loc sa ne adapostim, insa lipsa oricaror terase pe o suprafata larga, ne-a obligat sa luam cu asalt treptele unui cabinet medical, dotat cu o copertina suficient de larga. Am despachetat sendviciurile, cafeaua si-am luat micul dejun tihnit, urmarind imprejurimile si facand planuri de explorari. Aveam doua obiective posibile: o plimbarica pe Dunare spre „cazane” si/sau, in sus, spre Manastirea Sf. Ana. Ploicica s-a oprit in cateva minute, asa ca am reluat drumul si aparatul foto la cautat cadre interesante. N-am apucat sa vedem prea multe (cam pret de-un drum spre Biserica catolica cu o constructie interesanta la vremea ei, acum aratand oarecum ponosit, insula cu parcul larg aproape parasita si foisorul-pagoda dezafectat, cu tabla aproape cojita de pe acoperisuri) cand s-a decis ploaia sa ne strice planurile. Am gasit un pom bogat in frunzis, m-am asezat pe rucsac destul de dezamagita si mi-am tras niste poze sa afle cei de pe Fb ca ma ploua. Am deschis umbrela pana la Billa din zare, unde puteam sa ignoram ploaia si sa gasim o toaleta. Supriza, nu aveau! Am cumparat rontaieli si oarecum fortata de imprejurari am decis sa vizitez toaleta publica din vecinatatea parcului. Cu simtul olfactiv ranit grav, sucurile gastrice ravasite, am remarcat cu o ultima urma de speranta ca cerul parca se lumineaza (sau asa il vedeam noi), iar cei de pe vaporasul unde ne rezervasem locuri ne-au sunat sa ne grabim! M-am mangaiat cu ideea ca si daca va ploua in continuare, ambarcatiunea are o incapere unde putem privi fara sa ne transformam in moluste, am pivotat gratioasa printre picioarele celor deja instalati si am primit scaune drept in prim planul vaporului. Mi-a trecut prin minte sa-mi intind bratele ca si Kate Winslet in Titanic dar m-am abtinut, simtind coltii invidiei celor din spatele nostru. Am declarat cu voce tare ca imi revendic colacul de salvare aflat in imediata mea apropiere, dar n-a ras nimeni! (oare plaoia dilueaza simtul umorului?)Cum Dumnezeu tine intotdeauna cu cei indrazneti, odata cu indepartarea de tarm (nu vorbim acum de cele cateva valuri care mi-au agitat alarmant sendviciul din stomac!) a iesit si sovaielnicul soare, facand apa verde sa straluceasca in fatete. Ziua incepea sa promita … (va urma)

6 thoughts on “Orasul de langa apa

  1. Te-ai oprit exact cand era mai interesant.😀 Perfect mod de a-ti tine cititorii aproape.😛
    Povestea cu ploicica mi-e atat de cunoscuta…aproape in fiecare excursie tine sa fie prezenta, sa-mi strice fotografiile. Ups, planurile.😀

    • m-am oprit si pentru ca nu aveam poze si m-am gandit sa continui cu ilustratii. doar timp sa am sa le pregatesc🙂
      conteaza mult dispozitia sufleteasca, asa ca in orice alt lucru. cu ploaie sau fara ploaie, era oricum mai interesant decat sa stau acasa executand program administrativ!

  2. Chiar si cu riscul de a primi vreo amenda pentru udarea boschetilor, eu nu intru in toaletele publice daca simt vreun miros…
    La Nice m-a dus gandul cand am vazut cate ploi s-au abatut peste tine in timpul excursiei. Credeam ca ea a fost singura ghinionista…

    • nu puteam sa ud boschetii, ca era ziua si nu ascundeau suficient😀
      la mine s-a spart ghinionul rapid, a fost o vreme superba dupa, mi-a placut maxim! mai am o poveste de continuare, dar n-am gasit timp si dispozitie sa pun poze la ea. urmeaza…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s