Orasul de langa ape (continuare)

Dupa calatoria cu vaporasul, mangaierea cu viteza a vantului prin pletele-mi blonde si leganarea blanda a Dunarii, as fi dormit cateva ore, un somnic bun de pranz, insa cum calatorului ii sta bine cu drumul, am sarit trenul ce ne-ar fi adus mai devreme spre casa si am pornit agale la deal, sa ne dezmortim. Orasul picotea in soarele de dupa amiaza, doar noi si cativa catei rataciti urcam soseaua cu panta domoala care duce la Manastirea Sfanta Ana din varful muntelui. Un tronson de scari destul de lungut, pe lateral tufe de mure deja stafidite, dar pe care m-am incapatanat sa le ciupilesc, doar mai gasesc un bob valabil si un cotei dornic sa imparta cu noi sendvicurile de care ne-am amintit la primul popas. Obraznic, odata ce ne-am imprietenit lasase orice urma de curtoazie de-o parte si noroc cu un grup de copii care coborau dinspre manastire, ca altfel ar fi trebuit sa ne „suflecam” la el. La cateva curbe, peisajul se rarea exact la timp pentru a vedea Dunarea curgand insesizabil, santierul naval de la Turnu-Severn complet imobil, o frumusete linistita in care doar respiratiile noastre gafaite capatau glas.

manastirea sf ana dunarea la ceas pustiu floricele pe drum dunarea prin padure slep pe dunare

Fara veste manastirea s-a facut vazuta, supla, alba, izolata in bataia soarelui. Incurajati am pedalat ultimii metri si am patruns in incinta larga, plina de flori. In semi-intunericul din bisericuta am ascultat o bucata de slujba, am pomenit pe cei dragi si apoi am inconjurat bisericuta prin pridvorul de lemn lacuit. Imediat in spatele altarului, am gasit un loc binecuvantat, unde parca toate zgomotele celorlalti disparusera, la vale departe curgea Dunarea, iar in rest traia doar muntele si chiliile tacute ale maicilor. Am avut un moment in care nu mi-am mai dorit nimic, am avut senzatia ca pot sa ma opresc acolo, sa pastrez mereu linistea aceea care din afara parca imi patrunsese pana in adancul sufletului…

flori la manastirea sf ana manastirea sf ana manastirea sf ana vedere asupra dunarii nemarginirea aici sa fii roman suna altfel pridvorul plin de pace culoare

Clipa a trecut, m-am intors in civilizatie, o maicuta a batut toaca pentru slujba de seara, am facut un popas prelung pe-o banca, terminand ultimele rezerve de mancare, in ideea ca gasim ceva in oras la o terasa la intoarcere (plan esuat!). Cand soarele dadea semne ca se retrage, am pornit la vale, incercand sa alungam roiurile de musculite zapacite ce ne-au insotit pana aproape in oras. Am mai vizitat de multe ori Manastirea Sf. Ana dar ca si-n alte locuri, depinde mereu de starea si disponibilitatea mea sufleteasca. De data aceasta am absorbit la maxim atmosfera blanda, pioasa si mi-a parut rau ca nu m-am gandit sa fi ramas acolo peste noapte.

O excursie frumoasa, intr-o zi parca rupta din alt timp si din ale carei resurse de liniste ma voi alimenta cand viata de zi cu zi se va dovedi nesatisfacatoare. Voi unde va retrageti cand dati de dezamagiri?

8 thoughts on “Orasul de langa ape (continuare)

  1. O zona atractiva, intr-adevar🙂
    Unde ma retrag? In mine :))) Imi place sa merg la tara la bunica.
    A – la manastire la Nicula cand sunt la Cluj. Acela este cu adevarat locul care-mi da energie! Nu merg la slujbe. Cateodata sunt singura in manastire. Intru, spun ce am de spus, las o lacrima daca e sa cada si plec. De obicei nu cer nimic.

    • eu cred ca-i destul sa fii recunoscatoare…
      mie-mi plac toate manastirile, cu cat mai izolate, cu atat mai bine. ma incarca pozitiv si cand plec de acolo am senzatia ca-s mai lamurita ce vreau in lumea asta.

  2. Manastirile sunt cele mai curate si linistite locuri din Romania. Si sper sa ramana asa, ca, daca e sa ne luam dupa ce se intampla in biserici, la diferite ocazii, vedem babilonia!
    Si apropo de subiect- nu plec nicaieri. Iau dezamagirile ca pe ceva normal, trag aer in piept si merg mai departe. Stiu ca dupa o dezamagire/lant de dezamagiri, vine si o implinire/lant de impliniri!🙂 Daca era sa ma retrag undeva, nu ma mai intorceam acasa, eram mai tot timpul plecata!🙂

    • e si asta un mod de a cauta bucuria, calatorind in cautarea ei🙂
      prin modul lor oarecum inchis fata de lume, eu cred ca vor reusi sa se protejeze de excesele care se intalnesc in toate domeniile.
      poate ca unele dezamagiri au rostul de a amplifica implinirile…

  3. Ce zona frumoasa ne arati, chiar de poveste…
    Mi-am facut un obicei din a-mi striga dezamagirile pe blog. De fiecare data a functionat, m-am eliberat, am gasit alinare in cuvintele oamenilor. Si am asteptat sa iasa soarele… Mereu se intampla, dupa o furtuna naprasnica.😀

    • absolut! mereu se va gasi o vorba buna si un om care sa asculte un suflet necajit. cumva se potrivesc toate in lumea asta, cand simti ca totul se prabuseste, apare si mana de ajutor😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s