Oameni intre oameni

Daca controalele mele medicale pot fi amanate la nesfarsit, vizitarea unui om apropiat la spital devine un fel de datorie, pe care simt ca trebuie s-o onorez, din solidaritate umana in primul rand. Doar gandul ca ma apropii de cladirea masiva imi face rau, iar mirosul de dezinfectant puternic, imi ravaseste digestia cateva ore. Cu gura punga si inima stransa, privesc cu mila amestecata de spaima, oamenii suferinzi, cu perfuzii si pungi atarnand dupa ei. Apas usor clanta si caut cu privirea speriata omul drag, mic in patul alb. Are culoarea nu cu mult diferita de cea a cearsafului si apuc sa-i tin tavita de care se foloseste destul de des, dupa efectul abrupt al anesteziei. Intr-o pauza de-o aparenta acalmie, aflu ceva amanunte si-mi rotesc privirea in salonul de patru paturi. In diagonala o vad pe  doamna un pic colorata, care striga panicata sa chemam asistenta, realizez ca era doar speriata si voia sa ajute. Oricum facea deliciul auditoriului (daca te simteai suficient de bine sa sesizezi umorul) pentru ca vorbea intruna, pe o voce bogata ce rasuna intre peretii goi ai salonului. Vecina din fata patului rudei mele, era tot de culoare, 150 kile la 1,5m, venise sa mai scoata din surplusul ce-i ajungea pana la genunchi. N-am apucat sa-mi deschid scutul anti-co-nationali, pentru ca erau extrem de politicosi, spalati si optimisti. Pe parcursul intregii saptamani s-au perindat in numar mare la doamna cu multe kile, cu vremea mi-am dat seama ca erau pocaiti si veneau multi de la biserica lor, insa de fiecare data pastrau vocea joasa, vorbeau cu bun simt, respectau suferinta altora si cumva zambetele si cuvintele de incurajare pe care le schimbam intre noi, m-au facut sa ma simt bine.

Spre finalul saptamanii, in patul vecin a fost adusa de urgenta o alta femeie, cam „casapita”, suferind ingrozitor. De la inceput a aruncat cu remarci acre spre „ciori”, dar initial am pus aversiunea pe seama bolii. Chiar cand a scapat de unele ajutaje ce-o chinuiau, n-a devenit mai agreabila, cu noi se purta frumos ca avea nevoie s-o ajutam sa se ridice, insa  „stol”-ul l-a mutat afara c-o deranja si de cate ori apareau, comenta cu voce tare, lucru pe care ceilalti l-au ignorat de fiecare data.  Femeia era taximetrista, fara sot si copii. In vreme ce „fratii” o ajutau mereu pe doamna corpolenta, la comentatoare nu venea nimeni. Nu m-am putut opri sa remarc bunul simt al celor de care-mi feresc si eu, in viata de zi cu zi, buzunarele, felul de a accepta suferinta in liniste, fara a deversa pe altii, respectul si consideratia lor fata de restul. Nu acelasi lucru l-as putea spune despre alte doamne de ale noastre! Se pare ca si intre ei sunt diferente exact ca si intre noi…

Ca sa inchei, totusi, intr-o nota pozitiva: tot respectul pentru  doctoritele de garda (foarte tinere, dar extrem de amabile in explicatii) infirmierele (mereu cu vorba buna la ele) si asistentele (zambitoare si profesioniste) de la etajul 4 chirurgie- Spitalul Judetean Timisoara! Oameni deosebiti, din care n-a disparut omenia, ce-si fac datoria chiar daca nu-i „stimulezi”, indiferent de ora si numarul mare al bolnavilor care-i solicita. Nu stiu daca peste tot e asa, insa imi place sa cred ca modul militaresc a disparut, ramanand  bunatatea si consideratia fata de bolnav.

12 thoughts on “Oameni intre oameni

  1. Si eu as vrea sa cred acelasi lucru ca si tine , cu ceea ce ai scris in finalul postarii.😦
    Sanatate rudei tale!
    Cat despre oamenii dintre oameni…ramane aceeasi opinie ca la postarea ta despre regalitate…😦

  2. Nu pot sa nu-mi amintesc de conationali care devasteaza spitalele, ameninta medicii, fac scandal, se duc cu satra peste cadrele medicale si ameninta in stanga si in dreapta. Asa-i, sunt oameni intre oameni!
    Sanatate rudei tale!

    • unii sunt mai egali ca altii, am impresia, si diferenta o fac dupa caz banii, bunul simt, omenia. cred ca in suferinta ne aratam adevaratul caracter, uitam sa mai pretindem ca suntem altcineva…

  3. Inseamna ca exista o mica speranta daca zici tu ca ai intalnit si doctori sau asistenti competenti, amabili si zambitori. Si mie imi displace modul lor militaresc de abordare…a problemei. Bunatate zici? Macar un dram de umanitate si sensibilitate daca ar avea…
    Cat despre celalalta problema tratata in articol, nu mai e nimic de adaugat, titlul spune totul.

  4. Aliluia ca mai aud pe cineva vorbind de bine despre personalul din spitale! Ca de obicei suntem fie acuzati fie injurati… E adevarat ca sunt multi pe care i-as injura si eu dar nu-s toti o apa si-un pamant, nu cred sa fi disparut omenia si bunavointa dintre oameni.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s