La vanatoare de rasarit

Cand am realizat ca suna alarma telefonului la 5.30 , mi-am repetat carpita de somn ca fara indoiala niste rotite imi bat excentric de iau tot felul de decizii ciudate , mi-am tarat oasele strangand in liniste rucsacul, bocancii, geaca groasa si am plonjat pe ulita pustie, ca doar cine sa umble cu noaptea in gat in una din singurele doua zile libere atat de dorite de tot muritorul normal? Eu, vanand un rasarit de soare, cu aparatul foto atarnand de gat, dardaind marunt in roua adanca, alaturi de noii mei prieteni de suferinta glorioasa! Dupa ce ne-am precipitat tot drumul sa nu rasara soarele fara noi, sa-l  scanam doar din goana masinii, am poposit relaxat, cu timp suficient, intr-un sat linistit, unde vacile isi luau campii agale, ignorand eforturile noastre de a face ziua unica si sub privirile jumatate curioase ale catorva localnici, incercand sa priceapa ce-au mai nascocit plictiselile noastre de oraseni. Priveam cerul de un albastru din ce in ce mai luminos si realizam ca in afara de malul marii in concedii, n-am prea frecventat cu privirea momentul asta al zilei (ori dorm adanc ori blagoslovesc cu sete o viata amara de treziri fortate!) Boabele de roua de la sol dadeau o stralucire speciala ierbii, ce nici nu-mi imaginam ca va deveni aproape aurie in bataia soarelui. Din cateva rasuflari si sarituri pe loc, am ridicat „galbenul” fierbinte deasupra orizontului si parca lumina (sau dorinta de a folosi la maxim momentul) m-a incalzit rapid. M-am contorsionat de dupa scaieti si macese, aproape am lins iarba incercand sa ajung la nivel cu roua, am batut ulita satului gasind: evrika!!! o floricica galbena de jumatate inghetata, ofilita si aproape murata, pe care am imbratisat-o strans cu cateva click-uri. Apoi am urcat cu masinile in varful dealului. La prima incercare de imortalizare a aracilor de vie, m-am namolit masiv, asa ca am abandonat luand-o la vale printr-un pir prietenos care mi-a decorat delicat dar persistent bocancii (interior si exterior, ca la spalat masina), insa am dat peste un peisaj ce mi-a golit mintea si m-a umplut de-o bucurie simpla: o stana, niste caini ce-si aparau doar dealul lor, de-al nostru nu le pasa, un maces rasfirat bogat in peisaj, iarba verde primavaratic, vie in grauncioarele de roua, satul in curs de trezire cu scame vagi de fum plutind rebele si vegetatie nuantata bogat. Dupa mintea mea as fi stat cateva ore acolo sa ascult cum se usuca roua, cum se ridica fumul sau cum se ingalbenesc frunzele…

Timpul ne gonea din urma, am mai facut o oprire intr-alt varf de deal, incercand sa cuprind larg viile, satul din departare si cerul bland ce promitea o zi perfecta si am grabit cu parere de rau calutii de sub capota inapoi spre oras. La ora la care, de obicei, abia deschid ochii sambata, aveam deja un bagaj placut de impresii colorate, o liniste imensa in suflet si… imagini!vie rosie rasarit cu roua scaiete boabe de roua pe galben stana pe deal alaturi de maces papadie uda scaiete infrant deasupra viilor peisaj de toamna agatate pe sarma

22 thoughts on “La vanatoare de rasarit

    • ma uitam cat de mult se pierde din cauza faptului ca trebuie sa le micsorez. inca n-am gasit cum as putea sa fac sa le prezint mari si sa nu-mi omor spatiul de pe blog in cateva luni🙂
      multumesc, gabriela!

    • am invatat ca e vorba in primul rand de lumina, care-i mai blanda, imbraca totul intr-o aura speciala, umbrele sunt prelungi si creaza tot felul de efecte. eh…mai am atat de multe de invatat🙂

  1. Så intzeleg cå, pe langå multzimea de activitåtzi practicate, ai adåugat si un curs de fotografiat?! Imaginile sunt sperbe, de parcå-s surprinse prin Toscana ( -imag. nr. 5). Felicitåri!

    • da, ai inteles bine, m-am apucat sa studiez putin fotografia. dar sunt la un nivel atat de incepator ca ma indoiesc adesea de mine, privind la ce minunatii fac altii🙂
      oricum, imi place maxim, am parte de oameni speciali si iesiri spectaculoase in natura. ce-mi pot dori mai mult?

  2. Ce experienta minunata, fantastic descrisa… Mi-au mers la inima atat imaginile cat si cuvintele. Daca ai sti de cand ma chinui sa ajung si eu sa surprind un astfel de moment incendiar al zilei, fie un apus, fie un rasarit… Pentru un fotograf amator ca mine ar fi extraordinar.😀
    Tu ai avut parte si de un decor perfect…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s