Hoinarind prin toamna

Initial traseul pentru testarile fotografice a fost stabilit in jurul evenimentului saptamanii -concertul simfonic din pestera de la Romanesti, insa evenimentele au ales sa curga intr-un alt sens. Am plecat, ca de obicei, la ivirea zorilor, dar de data aceasta am admirat rasaritul doar din masina. Pe drum m-am familiarizat cu  fetele si am discutat despre pasiunea mea mai noua, fotografiatul, work-shop-uri, tehnici, crop-uiri si incadrari, astfel ca la Romanesti ii priveam deja cu simpatie maxima si eram toata doar o atentie, sa prind cat mai mult din ce-mi impartaseau. N-am urcat bine pe drumul lutos de vreo ora de mers spre pestera, ca am facut popas la bisericuta din lemn, ce strajuia drumul. Ca norocul, un domn batran tocmai urca sa deschida celor care ar dori s-o viziteze, asa ca am plecat urechea la legendele povestite cu voce domoala despre uriasi care au sapat pestera sa adune bunurile luate de la oamenii din sat sau la realitatea trista a locasului alcatuit firav din lemn, cu picturile aproape sterse, care se stinge tacut suferind de nepasare.

Depasind femeia imbrobodita care vindea mere sanatoase asezate in gramajoare am continuat urcarea incet, cautand unghiuri favorabile printre copacii, ferigile, tufele scunde din care culorile toamnei se estompau deja. Ici colo cate un verde de tuia sau un galben restant de frunze inviora putin cenusiul. Dealurile in departare bateau in nuante de visiniu si maro inchis, cu infinitezimale exceptii. Cu toate acestea, in bataia soarelui toate capatau alta stralucire si mai c-o gluma, mai o poveste am ajuns pe platoul unde micii deja se frigeau si atmosfera grataroasa specifica evenimentelor in aer liber, incepea sa capete contur. Toata marea de oameni care ne depasise pe drum se stransese pe cararea destul de ingusta ce ducea la pestera. Inutil sa spun ca zona era umbroasa, iar terenul deja lutos se transformase intr-o masa lipicioasa, care insista la fiecare pas sa-mi aresteze bocancii. Dupa cateva sute de metri, inaintarea in coada al carui capat nu se vedea, s-a oprit, o parte din oameni fortau intrarea pe saua dealului, iar noi am concluzionat comparand cu privirea multimea si spatiul din interiorul pesterii (pe care-l cunosteam de la vizitele anterioare), ca nu vom avea loc. Prin urmare, am abandonat muzica in favoarea hoinarelii prin padure si ne-am intors in acelasi ritm lent cu opriri dese si incercari de poze.

Urmatoarea escala am facut-o la Valea lui Liman, unde vazand un indicator de „iepuri” si strigand in gluma „unde-s iepurasii???” am fost indrumati sa dragalim niste animale imense, frumoase si blande, cu urechile lasate in lateral de-o parte si de alta, de parca purtau plete. Inscriptii cu denumirea rasei si numele iepurelui, ca la gradina zoologica! In rest, in restaurant o nunta destul de pasnica pentru gustul meu, o piscina ce-mi trezea dorul de vara, creste de munti, aici inca aurii, profilate pe cerul cu dare imprastiate savant de avioane. As fi lancezit pana la apusul soarelui in caldura blanda, odihnindu-mi oscioarele plimbate, dar am dat o raita si la manastirea din apropiere, un asezamant rasarind direct din strada, cu trei corpuri de cladire avand in mijloc biserica, supla, inaltand o turla inalta ca o rugaciune spre cer. Fiecare arcada, plina de muscate bogate, imblanzea duritatea de lemn inchis la culoare, iar linistea de duminica reculeasa, mi-a picurat incet pe suflet. Am respirat adanc si am realizat ca mi-e bine, ca toate sunt asa cum trebuie si ca sunt recunoscatoare pentru tot ce mi se intampla, oameni, locuri, sentimente.

O ultima oprire la marginea drumului, incercand sa „fur”  in cadru explozia de culori a apusului unei zile pline, apoi strangand la piept amintiri, tonuri, arome, amestecate cu atmosfera blanda creata de oameni buni, pasionati de detaliu si de bucuria de a trai frumos, am sucombat in pat sa prind puteri pentru o noua saptamana…

biserica din lemn turnul bisericii din lemn interior biserica din lemn pe fond de macese campuri de toamna culori vii ingeras tacut covor de toamna lumina printre ferigi valea lui liman valea lui liman decor din manastire manastirea de langa valea lui liman

14 thoughts on “Hoinarind prin toamna

  1. Ca de obicei, descrierea locurilor si sentimentelor este la superlativ.🙂 Eu as zice ca ai si stofa de scriitoare…
    Cum adica noua pasiune? Nu ne-ai adus tu din Grecia acum un an sau doi(uite ca nu mai tin exact minte, parca toamna trecuta totusi) niste imagini de senzatie? Nu ai fost tu in Italia pe Coastiera Amalfitana? Sau te confund? Sau am aterizat pe un alt blog? Nu mai inteleg nimic.😛😀

    • 😀, ai dreptate, eu eram aia!
      pai am senzatia ca acum ma ocup mai serios de problema asta. si oricum trecerea pe complet manual, pentru mine echivaleaza cu pasul in alta dimensiune🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s