Prima zi din noul an…

…incepe cu Revelionul, asa cum ii sta bine unei petrecarete pofticioase ca mine! Mi-am promis ca nu-mi mai iau cojocul cu scai la poale sa nu-mi rup iar ciorapii, dar friguroasa cum sunt n-am reusit sa rezist tentatiei si in ultima clipa, am agatat de pe cuier haina groasa, am strans-o direct peste rochita decoltata si dusa am fost in taxiul ce ma teleporta la restaurant. Lumea abia se incingea asa ca nu mi-a remarcat nimeni cojocul lipsit de orice urma de eleganta, l-am azvarlit iute in bratele chelneritei si ta-naaaaaaaaa!!!, am facut figura anului, toata in bucle si tapaje, cocotata pe tocurile pe care le testasem ultima oara undeva prin vara. Cheful a demarat catinel, intre o rulada de carnita cu struguri, o scoverga cu icre rosii sau o branzica fandosita. Acum nu mai conteaza ca toate fineturile astea s-au cam irosit,  de la Craciun am tinut-o tot in greturi, amestecand in mod complet neinspirat amalgamul inghesuit cu greu in frigiderul aproape gol in restul anului! Intre o gluma, un joc banatean, un slagar de cand era bunica tanara codana, a venit ora 12. Plina de urari explozive am ciocnit rapid paharele ‘naltute cu picior elegant si am demarat afara sa vad artificii si sa-mi felicit iubirile aflate in tot felul de colturi de lume. Necaz mare, nu numai ca reteaua la Orange capotase, dar m-a si facut de tot rasul ca cica nu mai am credit! Orice incercare s-a soldat cu refuz categoric, asa ca m-am intors purtandu-mi codita intre craci si incercand sa nu-mi incep anul injurand. Am apelat cu destula jena la telefoanele prietenilor, moment in care am remarcat ca in sfarsit aveam si-o gaura serioasa in ciorap, desigur ca la vedere, imediat sub rochie, ca doar nu lucrase scaiul ala degeaba pana atunci! Mi-a trecut prin cap sa renunt la ciorapi, dar m-a inspaimantat mai tare lipsa bronzului in plina iarna si contrastul devastator pe care-l ridica o rochie neagra, pe niste picioare ca branza. Am decis sa ignor ruptura si am pornit la dans, o hora rapida, dar care-mi punea usor la incercare echilibrul. Tocmai cand am simtit ca intru binisor in ritm, mi-am dat seama ca la unul din pantofi i se deslipise talpa de 2 degete, da,da in varf, unde se zareste cel mai bine! Sansa mea a fost ca am avut niste balerini de schimb, stiut fiind ca nu rezist mult pe toculete. Am facut repede miscarea pe sub masa, incercand sa trec si peste faza asta, intrebandu-ma cam ce s-ar mai putea intampla. Omitand faptul ca rochia imi parasea constant umarul stang si la piruetele valsate, aveam mari sanse sa fotografiez audienta la bustul descoperit, alte necazuri n-am mai patit. Dimineata m-a prins in companie vesela, cu hainele cam distruse, dar cu moralul inca pozitiv si intr-un final cu creditul la Orange resuscitat ca prin minune. Sa fie un semn ca si Revelionul ar trebui sa-l petrec tot in hainele mele uzuale, blugi si bocanci… ca se pare ca cele elegante nu ma vor???

15 thoughts on “Prima zi din noul an…

  1. pantoful dezlipit? cosmar! insa recunosc ca cel mai mare cosmar sunt ciorapii carora li se duce cate un fir. de-asta am mereu in poseta o pereche de rezerva cand plec pe undeva intolita asa simandicos! pana una alta insa, bilantul petrecerii e pozitiv? mie asa imi pare din ce ai scris, asa ca zic ca ai inceput anul bine! oamenii veseli sunt cei care conteaza, nu ciorapii si pantofii :D! :* si la multi ani!

  2. Nu-s pre petrecareata din fire dar niciodata nu plec fara pantofi de rezerva si pentru evitarea gaurilor, imi infasor o rochie lunga de seara(nu mulata).
    hai la multi ani….distractia a contat d efapt!

  3. O noapte cu multe peripetii, tocmai de aceea memorabila.😀
    Eu am ramas traumatizata din facultate cand mi s-au rupt ciorapii in timp de purtam o fustita scurta. Nu ies din pantaloni si evit petrecerile simandicoase.😛

    • eu am descoperit ca daca vreau sa ma distrez ciorapii, tocurile si accesoriile sunt irelevante. atmosfera sa fie, ca cine are timp sa remarce gaura marianelor din ciorapii mei?😀

  4. Hmm, dar știu că ai dansat de ți s-au rupt pingelele cum se zice.
    Noa, niciun bai că ți s-au rupt ciorapii. Altele îi poartă așa de la bun început și nu se jenează. Ba chiar lansează mode pornind de la asta. 😀

  5. Cand isi baga dracusorul coada, o poti pati chiar si imbracata in blugi. Cand iti e lumea mai draga si dansul mai in toi, se poate decide nasturele sa zboare, mai ales daca i-ai ales pe cei foarte mulati si te-ai indopat de carnati si prajituri inainte.🙂
    La multi ani!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s