Ecouri Olt Valley sau cu zumba la Calimanesti

Pentru cei care n-au nici o tangenta cu marea familie zumba e greu de explicat bucuria intalnirii in holul hotelului, cu oameni dragi din toate colturile tarii, exclamatii, imbratisari, poze si nelipsitele check-in-uri Fb-uchiste. Cand, in sfarsit, fiecare isi gaseste locul de culcus, desi patul ma cheama continuu ii intorc spatele cu indaratnicie si ma arunc in liftul spatios sa survolez imprejurimile. E o zi mult prea frumoasa, iar orele libere inainte de inceperea manifestarii destul de putine, pentru a le irosi visand la orizontala! Dau o raita incercand sa ajung pe malul Oltului sa trag un cadru, dar cam toate pensiunile si-au adjudecat malul. O alee chinuita ma scoate totusi la o apa intinsa si-o vegetatie indecisa printre petele saracacioase de zapada si cenusiul de final de iarna. Ma namolesc copios si inutil printre buruieni pentru ca nu am cum sa ajung mai departe, reiau aleea paralela drumului principal si ajung rapid la Manastirea Cozia. Mi-o aminteam mai impunatoare, aprind cateva lumanari drept multumire si caut din nou malul apei. Cad in visare intr-un loc amestecat de emotii de tot felul. Ridic privirea  incercand sa-mi rascolesc memoria daca drumul peste ecluza duce la manastirea de calugari pe care mi-o amintesc vag. Nu avem timp sa prospectam, fac cateva poze si trec drumul la o alta bisericuta in stilul romanesc atat de specific zonei si care face contrast puternic cu arhitectura pe care o vad eu zilnic de atatia ani. Dragalim o pisica, calaresc zidul cimitirului cercetand curioasa un cavou c-o forma ciudata, imi lipesc nasul de geamurile vechi incercand sa fur cu privirea un colt din interior, abandonez si rontai ciocolata in drumul lent inapoi spre hotel. Aerul e tare si usor aromat. Realizez ca as dormi, exact cand demareaza prima echipa de instructori si intru fortat in ritm pentru ca e si-al nostru printre ei. Uit de oboseala, dansez alaturi de o mare de oameni care se misca toti in acelasi ritm, ma infectez de buna dispozitie si pofta adanca de viata. Fetele se echipeaza in politiste cu jartiere, baietii apar travestiti cu rochii mulate si miscari lascive. Tot ce trebuia ca atmosfera sa sublimeze, toata lumea striga, bate din palme si rade de fetele baietilor carora li se sucesc perucile in miscare, li se ridica fustele dezvelind desuuri barbatesti sau isi arata bicepsii de culturiste ratacite in tranzitie.

Dupa inca  doua trupe cu stiluri de dans diferite dar curgand in aceeasi buna dispozitie, in ritmuri africane sau latino, fara ca oboseala sa-si faca aparitia, urca pe scena vedeta evenimentului: Herman Melo. Aparent un tinerel cu plete, subtirel, nu foarte inalt si cu un zambet molipsitor. Desigur pana s-a aruncat in muzica, a baletat, si-a rotit mainile, s-a ondulat natural si ne-a magnetizat pentru tot parcursul spectacolului! A coborat printre noi, ne-a despartit pe mijloc si a evoluat firesc fara pretentii de vedeta, abordand coregrafii simple dar de efect, dansand umar langa umar cu fiecare, razand, fluierand, batand din palme, donand cu fiecare miscare o particica din suflet pentru fiecare dintre privitori.

Master Class-ul s-a incheiat pe Happy- piesa pe care am fredonat-o cateva zile la rand, baletand pe coridoarele hotelului. Am continuat pana tarziu in noapte, alaturi de-o formatie live ce ne-a delectat cu ritmuri latino (va urma)

poze aici.

4 thoughts on “Ecouri Olt Valley sau cu zumba la Calimanesti

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s