Iar in goana dupa rasarit

Cei care ma citesc de mai demult stiu deja ca periodic ma trezesc la ore absolut fantastic  cu noaptea-n cap si alerg pe campuri sa ma conving ca rasare soarele in acelasi fel si cu aceleasi culori. De obicei rasare, dar de fiecare data altfel! Sunt curioasa cum va fi cand nu-mi va ingheta mana pe aparat si voi avea nasul solid…dar mai am putin de asteptat. Am ales niste coline, de data aceasta, cu o bisericuta, cateva casute cu dara de fum abia trezit din somn si putina ceata joasa, la firul ierbii. Liniste multa, neintrerupta de ridicarea rapida a astrului rosiatic, care a transformat in cateva clipe iarba cu roua intr-un covor auriu. Prea pretentioasa cu stalpii de curent care-mi blocau vederea, am coborat sa dau binete unui localnic ce pleca la camp cu sapa pe umar, am urmarit o femeie ce scormonea pamantul in gradina si care n-a fost curioasa de ce facem noi cu aparatele de gat, am stresat niste curcani ce ne-au ignorat vizibil in dansul lor ciudat de imperechere si intr-un final am ajuns la locul de adapat al cailor. Tocmai la timp sa prindem parcarea primei carute a zilei, cu doi cai maronii, unul cu un ochi ciudat, ca de sticla. Carutasul volubil s-a intretinut cu noi, desi era vizibil ca nu prea intelegea de ce ne tot invartim pe langa cai, apa, noroaie, reflexii. In scurt timp a veni si schimbul doi, deja era amuzant sa ne scanam reciproc: noi orasenii cu bazdaganiile legate de gat si clicaind de zor, ei cu atelajele, caii si treburile de la camp.

Cum soarele se ridica, satenii si-au vazut de treaba lor, iar noi ne-am intersectat c-o localnica ce ne-a ispitit sa vedem izvorul din padure. In cateva minute m-am trezit inconjurata de copaci inalti, inca goi, printre care se strecura bland lumina, iar la sol prin covorul de frunze uscate inverzea bogat leurda. Un miros usor de usturoi s-a imprastiat cand cativa au inceput sa rontaie, gandul zburandu-mi la un mujdei si-un gratar… N-am prins cine stie ce cadre, insa padurea izolata, doar ciripitul promavaratec al pasarelelor, lumina calda a diminetii, oamenii plini de viata, razand, schimband impresii de peisaj sau idei tehnice de incadrari, popasul la masa de lemn de langa izvor, m-au umplut de bucurie.

Urasc sa ma trezesc inaintea zorilor…dar merita intotdeauna!

Poze aici.

10 thoughts on “Iar in goana dupa rasarit

  1. superba povestea fotografiilor tale, draga mea! dar exceptionale sunt realizarile! diafane si pline de farmec sunt clipele imortalizate! felicitari!
    Pupici si o plutire cât mai lina spre weekend!

    • multumesc, carmen, a fost! dar trece atat de repedeeee!😀
      o saptamana minunata iti doresc si sper sa reusesc sa dau o fuga pe la tine, sa te mai citesc, cat mai curand :*

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s