O raita prin Bazos

Am plecat simtind nevoia sa fug din oras in weekend, sa ascult linistea padurii si sa absorb inceputul acesta superb de primavara! Fara asteptari prea mari, pentru ca din imaginile de pe net… nu mi-a retinut nimic atentia.

O parcare mica si goala, padure cat vezi cu ochii, dar de campie, cu pomi micuti si tufe cat incape in privire. Daca-i inceput de primavara ca acum, totul pare impodobit, pomisorii ninsi, arbusti ramurosi cu floricele rosii marunte si stralucitoarea, rupta din soare, forstitia. Pajistile au covorul de un verde crud, pe suprafete mari colorat abundent cu „mierea-ursului” (asa-i spune mama si mi-e drag s-o numesc si eu la fel!).

N-am rezistat prea mult vertical… cum am dat de soare am inceput sa-mi lepad cojoacele si sa iau pulsul pamantului, la firul ierbii. M-am culcat cu fata-n soare si am lancezit minute bune, ascultand vag o albina, poate un greier ratacit, triluri de pasari cum numai dupa frigul iernii se pot aprecia atat de profund, miros de natura proaspata, vie, mustind a seva si undeva nu prea departe voci dragi care inaltau razand un zmeu.

Dupa o vreme am mutat satra explorand „turnul de apa” a carui cladire patrata mi s-a parut complet inutila in pustietate, cararile micute care se infunda in padure si maracinisuri, aleile strajuite de etichete ce marcheaza denumirea pomilor ce se aliniaza de-o parte si de alta. Lovindu-ma foamea, la urmatoarea poiana am facut iar popas, rontaind din traista si rotindu-ma dupa soare ore  bune. Cand am obosit sa ma simt atat de bine, am alergat o minge aplicand faulturi in locul priceperii, am chinuit un zmeu sa prinda usoarele adieri ale vantului, dar mai mult l-am tarat prin iarba, am hranit cu resturi un catel ratacit si am urmarit de pe margine goana dupa fluturi, plina de bucurie si naivitate in incercarea nereusita de a-i atinge fara a-i distruge.

Spre rusinea mea, n-am prea explorat nimic de data aceasta. Verdele cumplit de viu si soarele tocmai bun de aramit fata, m-au magnetizat la sol, absorbind tacuta arome dorite toata iarna. Doar la plecare am mai descoperit o alta poiana, parca mai batuta de soare ca precedenta, cu oameni putini si discreti, cu calm si bucurie colorata in razele blande ale apusului. As putea concluziona ca fericirea e adesea la un pas distanta, doar sa intinzi mana si s-o ai!

Cateva poze aici.

 

6 thoughts on “O raita prin Bazos

  1. Lucky girl! Timisoara are parcuri frumoase! Imi aduc aminte si acum de turnurile de apa si de buruienile din jurul lor.

  2. Atat de bine ne prind aceste evadari in natura. Eu obisnuiesc sa ies in timpul saptamanii, miercurea sau vinerea, mai putin in weekend pentru ca fug de aglomeratie.😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s