Cu Zumba Top-Mountain la Cluj(III)

Cea de-a doua zi de eveniment s-a incheiat c-o petrecere in care s-au amestecat tot felul de muzici, dar ca de obicei, as fi dansat si pe piesa de la Telejurnal (cei in etate stiu ce vorbesc!)! Imbracati in culori neon ne-am zbantuit pana spre dimineata, astfel ca trezirea la micul dejun a fost mai problematica decat de obicei. Inutil sa spun ca picioarele imi devenisera extensii care nu mai raspundeau la comenzi, iar fandarile- miscari hazardate! Am ingurgitat mai cu mila fata de ziua precendenta, ne-am cuplat la un taxi si sus la Belvedere sa intampinam dimineata. Usor „cancerigen” aerul (la temperatura ma refer, ca de curat era impecabil!), iar privelistea meritata! Lumea mai in forta s-a produs, parte de frig, parte din pasiune. Stiind insa ca mai urma un eveniment puternic dupa amiaza, iar eu eram cu Duracell-ul pe final, am zis pas. Am tras cateva cadre cu cei mai curajosi si mai in verva zumbilisti, apoi lentut am coborat panta prin padure, pana pe malul Somesului, agatandu-ne de lacatelele podului si facand cateva poze.

La hotel am incercat sa ma ascund o ora, in recuperare de somn, dar tot etajul facea bagaje, se tranteau usi, doamna cu aspiratorul isi facea treaba bifand camerele la rand, deschizand si usa noastra de cateva ori, doar-doar ne decidem sa parasim statia, astfel ca pana la urma ne-am strans catrafusele si am cautat sala unde urma sa se produca intemeietorul Zumbei, Beto Perez. Nu m-am dus la pomul laudat cu sacul, dar nici nu ma asteptam ca la atata amar de lume sa ne fie repartizata o hala din piata (e adevarat incapatoare), cu toalete ecologice, podeaua subreda din panouri care se miscau, de planeitati diferite si c-o shaormerie in interior, de-am ozonat tot evenimentul tragand adanc in piept arome de muraturi, hamburgheri si alte delicatese inrudite, denumita generic „Pavilionul Expozitional- Expo Transilvania”. In realitate, constructia de tabla s-a zguduit din toate incheieturile la zgomot foarte inalt produs de muzica si cei  in jur de 2000 de oameni prezenti (habar n-am cat e de real numarul?!), dar spre norocul nostru a ramas in picioare.

Probabil ca  socul trecerii de la patru stele la regim de piata de zarzavaturi a fost prea mare, frigul din interior il concura pe cel de afara, asa ca la aparitia pe scena a lui Beto, am inceput sa ma misc doar activata de regretul de a nu  pierde ceva unic, poate, in viata mea. Daca primele piese au mers greu, curentul din tavan zburandu-mi creierii, buticarii aranjandu-si marfa printre bagajele noastre, un du-te-vino continuu limitandu-mi miscarile, la un moment dat mi-am dat seama ca nu mai conteaza toate amanuntele astea sordide, atmosfera devenise incinsa de bucurie, dans antrenant, impartasirea unor clipe unice, Beto oferind un spectacol de mare clasa, indiferent de locul unde se afla  scena, iar audienta a primit cu bucurie buna dispozitie, fluiditatea miscarilor, coregrafiile simultane ale dansatoarelor cu ritmul in sange, profesionalism, modestie si bun gust. Aproape doua ore de spectacol de exceptie care m-au facut sa uit de oboseala, articulatii busite, drumul lung ce-l mai aveam pana acasa, ziua de luni ce se profila deja spre seara. M-am bucurat sa constat ca exista oameni care fac spectacol oriunde, indiferent de conditii sau intinderea tarii.

In masina care gonea in intuneric punand distanta din ce in ce mai mare fata de un oras pentru care voi avea mereu un zambet si-o bataie calda de inima, m-am simtit din nou norocoasa, ca ma pot bucura de-o pasiune care aduna atat de multi oameni frumosi…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s