Weekend lung…

…ca toate pe care le petrec acasa, sub coviltir, zdranganind filme si rasfoind carti. Lectura s-a dovedit interesanta, un plus pentru Margaret Altwood si Ochiul de pisica! Cat despre filme, am „mancat in exces”, astfel ca la final de sambata eram deja ultra saturata si maxim de plictisita. Asadar am descoperit The Equalizer cu Denzel Washington, usor trecut, dar inca mentinandu-si muuulte din trasaturile care l-au facut remarcat! Un film  care debuteaza aratandu-l plicticos, un muncitor intr-un supermarket, ca treptat sa devina nu doar incitant (si filmul!), ci si ultra rapid, cu actiune imprevizibila, efecte speciale. Bun, recunosc, m-am gandit la un moment dat ca bate tot ce prinde gen-Bruce-Willis pe vremuri, dar tinand cont ca in ultima vreme am bifat doar seriale moderate, a fost nota de culoare (bine punctata!) din peisaj!

Apoi, la cateva minute am trecut in alta gama „Before I Go To Sleep” cu Nicole Kidman, un triller in care eroina e amnezica si in fiecare dimineata isi reia viata din acelasi punct, fara amintirile zilei precedente. Filmul e destul de previzibil, iar subiectul nu e tocmai nou, doar maniera in care e prezentat. Interesante schimbarile de ritm, pana spre final ii banuiesti pe toti, iar dupa ce se termina, eu cel putin, inca nu eram convinsa ca nu se mai pot face modificari…o partea a doua ceva…

Pentru ca era deja spre miezul noptii si nu aveam dispozitie pentru un alt film care sa-mi tina stomacul incordat si  unghiile-n carne, m-am gandit sa aleg ceva usurel, potrivit eventual cu Craciunul, al carui miros deja se insinueaza pe la usi. „A Nanny For Christmass” s-a dovedit o alegere extrem de proasta, exact cum ii arata si nota de pe IMDb. Povestioara era simpluta si bine venita, dar actorii pe langa faptul ca erau niste necunoscuti, joaca incredibil de prost, iar inspiratia dialogului te face sa-ti cauti lama prin sertare si venele in lungime! Doar letargia si dorinta de a scapa de gandurile negre induse de filmul cu Kidman (am prostul obicei sa visez ca ma urmareste sa ma killereasca vreunul, dupa scene din astea tari! spirit sensibilos, ce sunt!) m-au facut sa privesc pana la diabeticul happy-end si sa ma arunc debusolant de plictisita sub plapuma. Trebuie sa tin minte, data viitoare ma uit la desene animate cu pinguini, cand vreau ceva light inainte de culcare!

Buuuun, acestea fiind deja executate, invitatia  pentru ceva poze, a cazut nesperat de bine! Asa ca duminica, am strabatut jumatate de oras sa incerc sa pozez o masina de epoca inghesuita intre blocuri fara perspective, dar tocmai la timp ca sa ma bucur de un apus de poveste, care si-a oglindit nuantele aprinse in apele somnolente ale Begai. Ora albastra m-a prins minunandu-ma de luminitele si targul de Craciun din centrul orasului, incercad sa fac pace intre blitzul aparatului si stralucirile palide ale atmosferei. Daca alta data aglomeratia, mirosurile amestecate si usoara racoreala a vremii m-ar fi exasperat, de data aceasta m-au facut sa ma simt vie, mi-am redescoperit bucuria de a opri trecerea timpului in cadre foto, iar incercarea de a gestiona putina lumina si tonele de informatii, m-au motivat destul pentru un nou inceput de saptamana. Am incheiat seara la un ceai de  mar oriental (desi culoarea e spalacita, aroma e delicioasa!), in ritmuri de jazz si un zambet larg…ceea ce va doresc si voua!

aici o poza de sezon.

2 thoughts on “Weekend lung…

  1. Buna dimineata la Mos Ajun!
    Sarbatori fericite, sanatate si numai bucurii!
    –––-★
    –––-**
    –––*o*
    –––*♥*o*
    ––-***o***
    ––**o**♥*o*
    ––**♥**o**o**
    –-**o**♥***♥*o*
    –*****♥*o**o****
    –**♥**o*****o**♥**
    -******o*****♥**o***
    ****o***♥**o***o***♥*
    ––____!_!____
    ––\_________/–

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s