Excursie de cateva ore la Novi Sad

Am promis-o, nu m-am putut mobiliza sa scriu. Mareea, valurile, depresia de dupa Sarbatori, neputiinta de a ma desparti de bradul de Craciun (maine o comit!), gerul de boboteaza si tonele de haine de echipat in fiecare zi sau „House of Cards” urmarit in transa, alaturi de alte motive insignifiante, marunte dar uneori zdrobitoare, m-au tinut intr-o continua liniaritate, fara elan creator.

Totusi, n-as vrea sa ingrop o zi frumoasa, ca o fereastra calduta  pierduta intre altele glaciale…Pe drum spre Serbia, soarele timid ne-a dezghetat atat limbile, cat si dispozitia, desi peisajul de-o parte si de alta a soselei arata dezolant, asa cum e mereu iarna la campie, intinderi brune usor inghetate sau  petece cenusii din zapada trecuta. Am trecut vama goala sub privirile plictisite ale functionarilor si ne-am dat drumul la mers spre Novi Sad, oras despre care, spre rusinea mea, nici macar nu stiam ca e strabatut de Dunare. Asta-i motivul pentru care  retin geografie doar cand o vad! Un pod in lungul unei cai ferate, o curba si toata privelistea s-a desfasurat larg, Dunarea, cu orasul nou inflorind usor inzapezit pe dreapta si cetatea Petrovaradin, usor mai sus, in stanga. Ne-am parcat si am incercat abordarea de pe malul Dunarii, desi era evident ca intrarea se face din cealalta parte. Poate soarele nesperat, poate zapada inca sclipind scurt, cert e ca fluviul arata diferit fata de ce stiam eu din zona Orsova. Cu ochii cand la intinderea fara valuri de un gri-bleumarin distant, cand la zidurile impunatoare ale cetatii, am dat nesperat de un  tunel pietruit de latimea unei masini si jumatate, pe care ne-am inserat in cetate. Un sistem complicat de ziduri de aparare, care se intretaie peste santurile unde presupun ca in trecut se inecau dusmanii, acum aratand ca un parc intins, plin de zapada necalcata. Greu de ghicit istoria lunga a fortaretei, ce se intinde din vremea paleolitica, atinge perioada romanilor, trece in stapanirea calugarilor pe la 1200, ca 300 de ani mai tarziu sa cada sub asediul turcilor, fiind daramata si reconstruita de austrieci. Dupa o serie de confrutari cu turcii, cetatea ramane in stapanirea armatei austriece, care ii construieste un elaborat sistem de tuneluri pe patru nivele, masurand 16 km. M-am dus cu lectiile nefacute, inca zapacita de „lectura” din seara precedenta, asa ca n-am avut idee peste ce ma plimb si nici n-am intuit vastitatea locatiei. Vremea rece pustiise terasa larga catre Dunare si nici mestesugarii care coloreaza cetatea in anotimpul cald, nu erau la post. Am facut un popas de-un ceai fierbinte la singura cafenea ale carei prelate si incalzitoare de terasa mi-au amintit de-o plaja indepartata din Cipru, coincidenta, tot in ianuarie. Era placut in interior si se poate admira privelistea orasului asortata curgerii raului, un fel de dialog vechi-nou supus domol timpului. Intamplator ne-am nimerit la ora cand ajustau ceasul emblema al cetatii, a carui particularitate este faptul ca are limbile inversate, cea mica arata minutele si cea mare orele, pentru ca pescarii de pe vremuri sa zareasca ora mai usor. Din pacate, ziua in anotimpul rece e scurta, asa ca am coborat  pe aleea de intrare, admirand cu jind doi copii care se dadeau zgomotos cu sania, am trecut pe sub poarta grandioasa pe care intrau victoriosi conducatorii de oaste si ne-am chinuit sa pozam cat mai elocvent cainele vedeta dintr-un geam la etajul unei cladiri. Inca putine cadre cu siluete in fundal pe terasa de sus a cetatii si directia plescavitza! Pana la urma n-a fost sa fie specialitatea sarbeasca atat de laudata, ci ceva gratare condimentate sarbesc, intr-un restaurant cu o servire ireprosabila si un colorit bogat, cu peretii in rosu, albastru sau galben pe care erau agatate obiecte ce mi-au amintit de casa bunicii, cu perdelute pe jumatate de geam, lampi care incalzeau placut lumina, chelneri in port popular. O experienta placuta! Cu burta atarnand am plecat sa mai dam o ultima raita in orasul ce-si aprinsese luminile de Craciun (era a treia zi din an). Lume decenta plimbandu-se linistit la orele serii, turisti care nu ieseau in evidenta, casute cu lucruri create manual fara abundenta de carneli, bulendre si fumaraie pe care le vazusem in centrul orasului nostru. O tanara ne-a povestit din ce materiale isi elabora  cercei originali multicolori, folosind seminte de fructe, machete de ferestre decorate si iluminate feeric, standuri aromate de kurtos, acadele si fructe trase in ciocolata. O senzatie ciudat de placuta de a fi inconjurata de oameni, fara a fi deranjata vizual sau olfactiv.

Cam asta a fost prima mea vizita la Novi Sad si imi place sa cred ca voi mai reveni, sa prospectez orasul mai pe larg, intr-o zi mai calda si neaparat mai lunga, de vara si de ce nu? sa innoptez indelung pe malul Dunarii, la o poveste cu cetati, hoinarind prin amintiri.

poze aici.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s