Mai tac o vreme…

Nu din lipsă de activități, ci doar din teama de a nu plictisi. După toate dezbrăcările de caracter sau haine de pe fb, expunerile de pisici care levitează, bebeluși mânjiți la botic și motivaționale care te ridica, doar citindu-le, până la cer, încep să fiu mai selectivă cu share-uitul. Mă întreb mai des cât de interesant poate fi pentru ceilalți, ce-mi face mie maximă plăcere. Șmecheră cum sunt, cu gusturi sucite, ciudata și în figuri, îmi plac ce-l mai adesea… doar mie.
Terminând cu introducerea, sa va zic de ce-am venit:  să spicuiesc o zi vântoasa de început de primăvară și aprilie, în care m-am încăpățânat să ies la pozat (da, încă mă îndeletnicesc cu prinsul de imagini; am schimbat unealta, unghiul de abordare, studiez tone de chestii, uit și mai multe, îmi prind urechile în chestiuni tehnice pe care credeam că le stăpânesc, croșetez poziții- nu din alea!!- ci „portretistice”, când nu apăs pe buton încropesc scenarii în cap…de unde și absența mea de pe aici…) La venirea primaverii pândesc cu nerăbdare înflorirea magnoliilor de pe malul Begai și suspin fiecare an în care pierd spectacolul. Deși bătea un vânt cancerigen și toată ziua vremea s-a jucat de-a amenințarea cu ploaia, am insistat să arunc un ochi, am convins și-o modeala să mă însoțească (că ce farmec are să suferi de una singură?) și am căutat ceva de imortalizat. Anul asta săracii pomi sunt zăpăciți de alternanțele glaciale cu accente fals primăvăratice, astfel că sunt în stadii de imboboceala feciorelnica și bătrânețe prematură, toate simultan. Am stat puțin pe gânduri până am rezolvat enigma aspectului sărăcăcios, timp în care mi-au înghețat extremitățile și mi-au fluturat zăpăcitor singurii neuroni treziți degeaba din hibernare. M-a mai încălzit faptul că pe lângă mine mai erau și alți „nebuni” cu utilajele agățate de gât, în pofida faptului că lumina strălucea prin absența, iar soarele era ceva ca și inteligență unora- știi că există, dar nu se vede! Ne-am vântuit bine, am tras câteva cadre, doar de ciudă și ne-am oprit la covrigi, că tot visasem la ei toată săptămâna. Calzi, proaspeți, ronțăiți printre râsete și oameni zgribuliți.

Parcă printre clădiri vântul rupe doar fărâme mici din tine, nu-ți desființează chiar complet crezul în viață, asa ca am zis ca-i momentul sa schimb partenera de suferința, cu un amic (și implict registrul preocupărilor) care m-a combinat catre o lansare de disc pe vinil…de rockeri supărați: Implat pentru refuz… pentru cunoscători. Am încercat să driblez invitația, însă până la urmă, după principiul „dacă nu încerci chestii noi, ce rost are să te trezești dimineața?”, m-am riscat! Un subsol micuț, amenajat minimal, fotografii cu Timișoara înainte de realizările socialiste și arhitectura secolului trecut în toată splendoarea, atmosferă boemă cu mese amenajate ad-hoc din paleți, viniluri pe pereți, cele lansate mai ales, meniul scris pe-o tablă mare, cu cretă colorată și caractere geometrice, oameni care-și lipeau țigările dintr-o pungă de tutun, tricouri negre cu însemne, cercei decenți dar minim 2 în aceeași gaură, plete, un bebeluș blond necăjit de lumea prea multă, bere nefiltrată in halbe suple inalte și discuții în jurul unui ceai (mda, iar m-am lăsat de băut!). Am crezut mereu că rockerii care livrează muzica asta densă, sunt un grup închis, care exclud ce nu aparține comunității. Spre surpinderea mea, am primit zâmbete sincere, explicații despre modul în care se aude un vinil, în comparație cu un cd, am pășit pentru o vreme scurtă în urmă cu vreo 20 de ani, când am aflat de aproape că există și altfel de muzică decât Modern Talking și Clayderman, m-am filat cu un picup de la distanță. Am încercat să recunosc locurile din pozele cu Timișoara veche, am discutat fotografie, lumina, tehnici, trăgând cu ochiul la cei care sponzorizasera realizarea discului și acum își ridicau cadourile. Frumos, relaxant, motivant.

O zi deosebită cu oameni faini…ceea ce va doresc și vouă!

4 thoughts on “Mai tac o vreme…

  1. Tare te invidiez pentru indeletnicire! Mi se face dor de Nikonul care a fost….bietul raposat!😦
    Totusi , bine ca ai unealta de gat , la cat esti de slabuta , te ia pe sus vantul asta de afara…😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s