Jurnal de vacanta: Ziua 9- Egremni

Intruna din serile petrecute la taverna unde am incercat sa invat sa dansez greceste, cand l-am intrebat pe batranul lup-de-mare, care plaja de pe insula i se pare cea mai frumoasa, a spus Egremni. Trebuie sa recunosc cu mana pe inima, ca dupa ce am vazut-o i-am dat in intregime dreptate! Aceeasi culoare superba de apa ca la Porto Katsiki, insa pe o suprafata larga, unde au loc sa se desfasoare toate gandurile, visurile si sperantele unei vacante de vis.

Dupa o bucata de drum prin deja cunoscutii munti, cu serpentinele inguste si pinii de un verde intens, inaltandu-se ascutit spre cerul de un albastru, care acum la ceas de iarna e doar o amintire frumoasa, marea ni s-a deschis la picioare, intr-o perspectiva larga, dantelata, cu umbrelute aranjate meticulos si un pietris de marime medie, dar cu un colorit palid, spalat lent de valurile care se intindeau lenes si se retrageau chemandu-ne la baie. Am platit iute locurile si ne-am aruncat in valuri, dupa scarile coborate cu nerabdarea de a atinge marea abia tinuta in frau.

img_2683 img_2673 img_2677 img_2681

Mi-a placut mult plaja, iar muzica ce izvora de la barul de la baza scarilor, ne-a facut sa dansam de cateva ori, simtind mai puternic aroma vacantei. Spatiul fiind destul de larg, iar lumea putina am putut sa ne bucuram de toata intimitatea, ba chiar satula la un moment dat de lectura si valuri am urmarit amuzata sedintele foto ale unei fete ce-si adusese o buna parte a garderobei cu ea. M-am distrat sa vad ca avea variante ale unei rochii in mai multe culori si sa-mi dau cu parerea care-mi place mai mult, iar la final cum s-a echipat in ciorapi subtiri si si-a luat casca de motor, plecand impreuna cu baiatul ce-o pozase.

img_2770 img_2744 img_2760 img_2761 img_2769

Seara a coborat repede, parca la mare timpul zboara si m-am trezit din nou in fata unui asfintit in nuante roz-mov, reflectat lucios in apa atat de dureros de albastra. Cred ca dupa o asemenea insiruire de plaje, cu atatea frumuseti si ape clare, imi va fi greu sa mai fiu uimita sau sa cad secerata de alta culoare de mare. La ora asta, am senzatia ca nu se poate mai frumos de atat sau poate sunt eu un om prea usor de multumit!

 

Anunțuri

Jurnal de vacanta: Ziua3 – Drumul prin munti spre Porto Katski

Iata ca a sosit ziua in care am decis sa vizitez cea mai cunoscuta si mai frumoasa, cel putin din pozele altora, plaja din Lefkada. Situata in partea sudica a insulei, la polul aproape opus locului unde eram cazata, a necesitat un drum prin munti, plin de serpentine care unduiau cu gratie, vegetatie in mare parte cu ac,e dar de un verde cel putin uimitor la sfarsit de vara, curbe ascutite in ac de par uneori, planuri care coborau sau deveneau brusc in panta ascendenta, iti tineau atentia treaza in permanenta si curiozitatea la nivel ridicat. Din cand in cand  printre copaci marea iti facea cu ochiul nelasandu-te sa te imprietenesti prea tare cu muntele. Primul popas l-am facut in locul unde se nevoise undeva in trecut un pustnic, iar locul era intr-o semi-amenajare, probabil o viitoare bisericuta. A fost” interesant” sa urcam poteca abrupta in papuci de plaja, insa pana la urma am reusit, fara sa ma imprastii si fara sa calc pe o brandusa rasarita chiar in drum, proaspata si delicata, oarecum ciudat incadrata in verdele padurii, singura pata stralucitoare de culoare.

img_1640 img_1646 img_1635

Privelistea din varful muntilor a meritat luarea cu asalt a atator curbe, marea invaluind continentul in departare si insulele din jur, iar cerul amestecandu-se in nuantele ei de albastru aproape confundandu-se. Asezari rasfirate, care noaptea arata ca licuricii zarindu-se de departe, avand fiecare ulita luminata feeric, casute ascunse cochet intre pinii si tuia de forme lunguiete de un verde inchis.

img_1661 img_1656

O baza militara americana in mijlocul muntelui, alte serpentine, un drum de cativa km printre taverne si o localitate ingusta ce parea ca abia isi tine casele sa n-o ia la vale cu tot cu sosea si iata-ne in locatia mult dorita: Porto Katsiki si daaaaaaaa!!! pozele nu mintisera, culorile erau absolut exact ca acolo!

img_1677

Dupa ce-am terminat cu miratul, extaziatul si evident fotografiatul gen” io-la”(pentru necunoscatori io la mare, io la munte, io la porto katsiki), am coborat o serie destul de lunga de trepte:

img_1695

Si am ajuns aici:

img_1742 img_1731

O plaja foarte ingusta cu pietre destul de mari, imposibil de parcurs cu picioarele goale, dar deja obisnuiti cu rocile, n-am mai avut nevoie de sezlonguri. Ne-am intins tabara in stilul nostru cotropitor si in timp ce marea masa a publicului a plecat ca de obicei la snorkelit, am testat apa, adanca aproape imediat la mal, cu valuri mici, dar de-o culoare in continuare zapacitoare. Marea rasufla sacadat si cu fiecare respiratie frecarea pietrelor facea un zgomot usor ragusit, calm, care combinat cu sunetul bland al valurilor construia o muzica placuta. M-am culcusit intre pietre, lasand marea sa ma mangaie, sa duca si sa aduca bucatelele mici, netede si lucioase doar atat timp cat ramaneau ude, parca lipsa apei le uratea subit. Ne-am bucurat cateva ore de marea albastra si odata cu inserarea am urcat la terasele de sus unde privelistea cuprindea caderea rapida a soarelui in mare, iar briza racoroasa ne infiora pielea deja rumenita de soare. Am comandat un gyros si o bere la halba inghetata si am urmarit in tacere cum se mai incheia inca o zi plina de soare cald, mare turcoaz si liniste sufleteasca.

img_1780 img_1765 img_1768 img_1770 img_1776

In sfarsit: Concediu!!!

Dragii mosului,

Dupa cum va tot amenint de o bucata de timp, a venit si ziua mea norocoasa, in care mi-am imbarcat visele, sperantele, dorul nepotolit de mare si am plecat! Va las cu bine, sa nu va obositi prea mult cu munca si sa stati linistiti: promit sa ma imbaiez, sa ma bronzez, sa ma bucur de intinderi albastre, de valuri si pentru voi!

Sa ne regasim sanatosi!

Apologise

Dragii mosului,

Avand in vedere ca absentez fara vreun motiv valabil,  ca vara asta coplesitoare  tinde usor spre final si vacanta pe care am obosit s-o astept, e destul de aproape incat se vede la sfarsitul saptamanii viitoare, am sa va cer sa ma iertati: mi-au lancezit ideile si nu pot intra in ritm. Am o stare nedefinita de visare, o nervozitate in a numara zilele, o absolut ravasitoare imposibilitate de a ordona ceva amuzant lizibil interesant. Va rog sa aveti rabdare, imi place sa cred ca mai voi intoarce prajita de soare, relaxata, cu gandurile usoare curgand lin si  povesti noi de departe. Pana atunci insa, voi adopta acelasi program nedefinit, cu mai multe poze decat istorii, cu absente inexplicabile sau comentarii pe blogurile voastre, atat cat sa va arat ca inca sunt pe aici… dar tac.

Va multumesc!

Doar o seara de vara

Din intamplare am plecat la plimbare pe malul Begai. As fi mers la strand, dar uitasem sa iau costumul de baie, asa ca tarand o buza pana la pamant, am amusinat in spatele catelului umbra racoroasa si dupa cativa pasi, ne-am asezat pe-o banca (nu, nu mi-am luat catel, il dragalesc din cand in cand pe al altora!). O vreme peisajul a fost monoton, dar curgerea apei si statul la taclale imi vin bine oricand. Un cuplu de indragostiti cateva banci mai in vale, isi controlau de zor abisurile, cateva ambarcatiuni treceau la intervale neregulate, cu oameni pedaland sau vaslind, o doamna trecuta de prima tinerete manuia profesionist vasla  unui caiac. Stand in dreptul pontonului pentru caiace, urmaream miscarile celor care se antrenau de placere, grupul de performanta alergand deja pe mal. Un tip corpolent, bronzat puternic, mai mult rotund decat lung si-a inceput incalzirea, rotindu-si de zor toate articulatiile si facand miscari ample cu mainile. Nu si-a luat zborul, desi mi-a trecut prin cap ca s-ar putea intampla si asta! S-a infipt in locusorul ala ingust, rotund si instabil dintr-un caiac si a luat avant in susul apei.

Intre timp, in parcul din spatele nostru si-a facut aparitia o mireasa cu insotitorul obligatoriu si fotograful care-i poza in lumina amurgului, ce daduse apei, frunzelor, parca si aerului, o sclipire aparte. Mda, am suferit cumplit de dorul camerei foto, care statea acasa la umbra. Mireasa si-a luat rochia ampla de cateva ori in brate, probabil sa n-o prafuiasca, mutandu-se din parc pe malul apei, lasandu-ne sa-i admiram culoarea imaculata ca o spuma din care sclipeau discret din cand in cand cate o pietricica si pantofii inalti cu platforma pe care baleta destul de chinuit, aleea fiind cu valuri de la radacinile salciilor aplecate cu pletele in apa. Din tabloul romantic ne-a smuls galagia de la ponton unde doamna in varsta, acum pe mal, facea galerie unui tip ce tocmai plonjase din caiac in apa. S-a ridicat, a reusit cumva sa se urce inapoi in ambarcatiune, dar in scurt timp  l-am vazut rotindu-se iar sub lichidul de culoarea cafelei cu lapte. La ultima tentativa am realizat ca facea spectacol, ridicandu-se in picioare in caiac, plonjand logic si rapid in apa, in rasetele asistentei. Ne-a pufnit si pe noi rasul si am regretat iar camera aflata departe. Ca o coincidenta toti iesisera sa-si plimbe aparatele foto si sa se masoare in obiective, moment in care am oftat din nou… si mi-am promis solemn sa-mi car mai des obiectul cu mine, daca tot ii duc atat lipsa!

Seara s-a incheiat pasnic la o fasole cu ciolan, ceapa rosie zdrobita, cu sare si udata din belsug cu bere. Cine spune ca ai nevoie de multe sa fii fericit?