Wordless Wednesday: Shining On Waters

reflectiiPovestea a inceput demult, la Carmen.

Anunțuri

Orasul de langa apa

Va povesteam saptamana trecuta ca ma lupt cu niste valuri, mai putin placute. Dar cum nu-mi place sa-mi smulg podoaba capilara inutil(nici n-am foarte mult material), m-am alaturat unor prieteni pentru o excursie de-o zi la…Orsova. Orasul in sine mi-era destul de familiar, am mai trecut de cateva ori prin el, insa mereu pe fuga, spre alte locatii. Trezirea la ore mici pentru a prinde trenul din zorii zilei, m-a facut sa ma intreb daca nu-mi lipseste ceva la cap, de ma trezesc la o asa ora barbara sambata. Totusi, cand am reusit sa fiu mai coerenta in gandire, vazand rosul soarelui cum se ridica printre voaluri fine de nori, am inceput sa ma felicit ca am parasit fortat patul. Coborand cu rucsacul in spate, am atacat drumul de pe malul Dunarii, care duce spre oras, in pas saltaret. In sfarsit aveam ocazia sa ma plimb fara graba pe faleza si sa fac pozeeee!!!Partea cu orasul era clara in imaginea abia trezita a diminetii, in schimb cea de peste apa, aparea blurat, ca o usoara semnalizare de ploaie. Dupa doar  cativa pasi, a inceput sa cearna o panza fina de stropi. Am cautat un loc sa ne adapostim, insa lipsa oricaror terase pe o suprafata larga, ne-a obligat sa luam cu asalt treptele unui cabinet medical, dotat cu o copertina suficient de larga. Am despachetat sendviciurile, cafeaua si-am luat micul dejun tihnit, urmarind imprejurimile si facand planuri de explorari. Aveam doua obiective posibile: o plimbarica pe Dunare spre „cazane” si/sau, in sus, spre Manastirea Sf. Ana. Ploicica s-a oprit in cateva minute, asa ca am reluat drumul si aparatul foto la cautat cadre interesante. N-am apucat sa vedem prea multe (cam pret de-un drum spre Biserica catolica cu o constructie interesanta la vremea ei, acum aratand oarecum ponosit, insula cu parcul larg aproape parasita si foisorul-pagoda dezafectat, cu tabla aproape cojita de pe acoperisuri) cand s-a decis ploaia sa ne strice planurile. Am gasit un pom bogat in frunzis, m-am asezat pe rucsac destul de dezamagita si mi-am tras niste poze sa afle cei de pe Fb ca ma ploua. Am deschis umbrela pana la Billa din zare, unde puteam sa ignoram ploaia si sa gasim o toaleta. Supriza, nu aveau! Am cumparat rontaieli si oarecum fortata de imprejurari am decis sa vizitez toaleta publica din vecinatatea parcului. Cu simtul olfactiv ranit grav, sucurile gastrice ravasite, am remarcat cu o ultima urma de speranta ca cerul parca se lumineaza (sau asa il vedeam noi), iar cei de pe vaporasul unde ne rezervasem locuri ne-au sunat sa ne grabim! M-am mangaiat cu ideea ca si daca va ploua in continuare, ambarcatiunea are o incapere unde putem privi fara sa ne transformam in moluste, am pivotat gratioasa printre picioarele celor deja instalati si am primit scaune drept in prim planul vaporului. Mi-a trecut prin minte sa-mi intind bratele ca si Kate Winslet in Titanic dar m-am abtinut, simtind coltii invidiei celor din spatele nostru. Am declarat cu voce tare ca imi revendic colacul de salvare aflat in imediata mea apropiere, dar n-a ras nimeni! (oare plaoia dilueaza simtul umorului?)Cum Dumnezeu tine intotdeauna cu cei indrazneti, odata cu indepartarea de tarm (nu vorbim acum de cele cateva valuri care mi-au agitat alarmant sendviciul din stomac!) a iesit si sovaielnicul soare, facand apa verde sa straluceasca in fatete. Ziua incepea sa promita … (va urma)

Weekend Zumba Timisoara la Aquapolis-Szeged- prima zi (I)

Ziua de plecare, asteptata cu extrem de multa nerabdare, a sosit cu vreme mohorata si ploaie marunta mocaneasca, ce ne-a insotit tot drumul si s-a transformat intr-o ninsoare cu fulgi de basm, cand am ajuns in fata hotelului din Szeged. Evenimentul a adunat oameni din mai multe orase din tara si intamplarea a facut sa ajungem cu totii odata. Bucurie mare, priviri curioase atat catre colegii de aceeasi pasiune cat si catre holul cochet, poze, check-in pe Fb sa ne laudam unde suntem, fuga in camere sa aruncam bagajele, echiparea in slapi, costum de baie, halat si viteza spre bazine! Un cesulet-bratara ingenios deschidea usa camerei si permitea accesul in zonele de agrement, asa ca am pornit in prospectare. Liftul ne-a dus direct la intrarea wellness-ului din incinta hotelului, fara a mai trebui sa defilam prin hol in halat. O piscina generoasa reflecta lumina de afara, plantele decorative luxuriante si scafele elegante de pe tavan, care indulceau confortabil lumina artificiala. Oglinda apei se prelungea imbracand marginile bazinului, placate cu o faianta neagra, astfel incat piscina parea ca are pereti lichizi ce se termina undeva in aer. Un efect vizual de exceptie! Imediat langa, unul intr-o forma alungita si altul rotund, bolboroseau doua jacuzzi. Temperatura apei in jacuzzi era placuta, in piscina insa te cam zgribuleai. Evident ca pestisorul din mine mi-a facut vant in bazin, la inotat si apoi m-am cuibarit in jacuzzi, unde mi-am zguduit rinichii cu niste jeturi nervoase in timp ce barfeam putin cu fetele.

Parasind wellness-ul hotelului si taraind slapii, am parcurs un coridor acoperit ce face legatura cu Aquapolis-ul. Prima data am dat cu ochii de un bazin mare, cu insulite ca niste turnuri din care se prelingea rotund apa in perdele inalte, jeturi si locuri de stat in apa la masaj si supriza cea mai mare: o iesire afara intr-un alt bazin descoperit, din care apa calda ridica aburii in aerul primaverii abia ghicite. In centrul bazinului  un curent  m-a invartit facand o ocolire scurta, insa din cauza ca-mi balacisem urechile si o buna parte din par imi era ud, am decis sa intru la loc in bazinul acoperit si apoi mai departe in prospectare. Ultima sala imensa adapostea vestitele tobogane, infasurate, rasucite si ondulate in culori vii, ocupand o mare parte a spatiului, dandu-i un aspect complicat. Apa aici era mai calda, decat in spatiul ce comunica direct cu exteriorul, iar undeva lateral am gasit o grota in care intrai pe langa o perdea de apa si puteai ori sa te lasi purtat de curentul de apa intr-un traseu mai lung sau mai scurt oarecum circular ori sa te opresti in interior, unde erau dispuse in apa bancute cu jeturi de apa si cateva reflectoare scufundate. Lumina calma, albastrul bazinelor si zgomotul neintrerupt al apei mi-au dat o stare de bine, parca toate gandurile s-au spalat, iar mintea mi-a ramas senina, fara nici o grija.

Visarea s-a incheiat dupa o vreme pentru ca voiam sa particip la ora de Aqua Zumba, tinuta la centrul de wellness al hotelului, cel pe care-l vizitasem prima data. (va urma)

iesire de pe cel mai simplu tobogan bazinul exterior barul din lobby lobby si intrarea in restaurant piscina si jacuzzi piscina cu margini lichide tobogane una din intrarile in grota

Greu cu tehnica

Citind un post la Vienela, imi amintesc de primele povestiri ale celor care au vizitat strainataturile si au parcat prin bai, incercand de zor sa faca sa porneasca apa la chiuvete sau prin cabinele de toaleta. Cascasem ochii cat cepele cand imi explicau amanuntit cum daca te deplasezi din fata WC-ului porneste apa singura, ca in unele cazuri dupa ce apesi o clapeta in perete, ti se roteste capacul cu totul, avand o folie desupra, mereu alta sau ca exista o legatura intre lumina din plafon si trasul apei. Era acum multi ani, prin antichitate, cand inca vazusem doar tara vecina si prietena Bulgaria, intr-o scurta aruncare de la marea noastra la marea lor si chestiile civilizate ma umpleau de uimire. Treptat am avut sansa sa-mi largesc orizontul si aflata in cabina de proba la butoane, stil naveta spatiala, n-am plecat pana n-am descoperit plina de nerabdare, mereu alta tehnica de spalare a recipientului. De la butoane ascunse discret la nivelul podelei, la pedale de care-ti puteai rupe nasul daca nu cascai ochii la picioare  sau clasicele clape aflate la indemana pe perete.

Nu mica mi-a fost mirarea cand am intrat de curand intr-o astfel de cabina de baie, in urbea noastra, modernizata cel putin in centru  la nivelul celor de afara si dupa ce mi-am rezolvat problemele, am inceput sa caut butonul cu pricina. Chestia asta daca n-o vad din prima, ma plaseaza mereu la granita dintre stanjeneala prostului care nu vede ceva evident si perspicacitatea inginereasca necesara descurcarii oricarei situatii, indiferent cat de complicata pare la prima vedere. Asadar dau cu mana pe perete, unde tapetul uniform neted si rectiliniu nu arata nimic, scanez podeaua de sus, ma aplec incredula sa vad sub si constat ca nu gasesc nimic ce sa semene a butonel, clapeta, maneta … sau macar o galeata incapatoare- asa cum  se rezolva problema rustic din analele istoriei. Iau o figura demna de Einstein si gandesc profund: e imposibil sa nu existe un sistem sa tragi apa! Reiau operatiunile anterioare meditand la inerenta unei vizite la oftalmo… cand vad o umbra ca un snur metalic foarte subtire- insesizabil- ce cobora elegant din tavan. Imi benoclez ochelarii mai bine si vaaaaaadddddddd!!! Erau pe vremuri rezervoarele acelea sus plasate, pe care le actionai cu un cablu/sfoara/ lant sau orice atarna. Chestia asta era o treaba de genul asta, nu-mi mai amintesc daca am vazut si rezervorul ca m-a pufnit rasul puternic si mi-a disparut toate ingeniozitatea tehnica indelung chinuita.

Felicitari instalatorilor care au creat mica ghicitoare! Uite asa scapam de automatismul miscarilor zilnice si incepem sa ne redescoperim talentele ascunse.

V-ati prins urechile vreodata pe undeva, sa nu stiti sa porniti/ utilizati vreo smecherie de folosinta generala?

Aerobic de testare: Strike Zone

V-ati prins, unde e rost de ceva noutati, hop si eu! Aerobicul acesta e din cele lente, pentru cei carora le place sportul asa la poezie, fara lovituri turbate, sarituri smucite si batai de inima sufocante. In plus, eu abia facusem vant unei raceli, rezervele mele de energie erau spre zero, insa compensam prin bunavointa.

Oricum, imi propusesem sa testez un centru nou de fitness pe care-l pomenea toata lumea, dotat cu doua sali, dusuri, sauna si tot felul de bazdaganii de sarit, de intins, de strofocat muschii si pana la urma, indirect,  mintea. Am intrat in sala de la etaj si am preluat cele doua bile Mo.Ma( Movement Management), remarcand ca-s destul de mari cat sa-mi ocupe intreaga palma, in sensul ca trebuia sa ma tin de ele, nu sa le tin! Antrenamentul consta in patru parti, in care cumva te confrunti cu cele patru elemente din natura foc, pamant, aer, apa, prin miscari diferite care-ti testeaza echilibrul, rezistenta si gradul de vointa.

Antrenoarea foarte amabila explica fiecare zapaceala pe care o executa, doar ca eu in scurt timp desi totul era foarte lent, am simtit ca-mi intepeneste gatul, ca umarul defect da semne de oboseala, ca spatele refuza sa se indrepte. In pozitie verticala, am potrivit miscarile intr-o oarecare masura, dar pe sol, mi s-a facut frig, iar deschiderea usii de la terasa nu m-a bucurat foarte tare. In plus pentru a lua legatura cu pamantul a trebuit sa ma descalt si sa-mi pun talpile goale pe sol, o senzatie placuta vara, cred, dar la vremea asta, ma preocupa mai mult cum sa-mi pastrez caldura decat s-o imprastii. Cert e ca mi-am intins cam toti muschii existenti, pe unii chiar mai mult decat mi-as fi dorit si tot weekendul am umblat ca teleghidata.

In ansamblu mi-ar fi placut mai mult daca sala ar fi fost mai calda, in conditiile in care miscarile erau prea cuminti ca sa ma incalzeasca. M-a incantat modul de abordare si amabilitatea deosebita a antrenoarei care s-a ocupat de fiecare fata in parte pentru o abordare corecta a miscarii, calmul si linistea care m-a insotit dupa terminarea orei. Nu e tocmai genul meu de aerobic, eu preferand chestiile mai zbatute, cu aruncari de membre in toate directiile sau pocneli imaginare adresate celor care m-au suparat peste zi, dar din cand in cand e benefica o diversificare.

Ploaie fara masura

M-am trezit noaptea in zgomot de izvoare curgand tumultuoase pe geamuri, dar dupa ce a sunat ceasul si-am realizat ca toarna fara oprire, mi-am dat seama ca mi se arata o baie imbracata. Totusi  pana n-am ajuns in mijlocul situatiei am tot sperat ca nu-i asa de grav. Am pornit cu mare elan, cu umbrela indesata  pe crestetul capului si bulendrele de schimb strans lipite la piept ca macar la munca sa am parte de straie uscate. In primii 5 pasi mi-am simtit papucii baltind si blugii in jurul gleznelor devenind de consistenta tablei tinuta cateva decenii in era glaciara. Eh, dupa ce am asudat abundent atatea saptamani, merge la fix o racoreala sanatoasa, asa ca n-am bagat prea tare in seama materia lichida ce intra si iesea prin si din hainele mele cu naturalete de izvor scapat de sub control. Noroc ca radioul telefonului a inceput sa faca figuri, ca astfel am remarcat ca-mi ploua direct pe el si incercand sa selectez alt canal (bineinteles mergand, ca nu era vreme de stationat!) m-am simtit ca ma adancesc cu un picior intr-o cantitate mai mare de lichid decat nivelul de pe strada. Mi-am mutat privirea, la fix sa realizez ca nimerisem intr-o groapa, pana mai sus de glezna, dar eram oricum uda, asa ca episodul m-a facut sa exclam „vai ce m-am udat!!!” si sa rad de una singura. Mai departe n-am mai ocolit nimic, era greu sa fiu mai uda de atat, eventual daca incercam dinspre interior! Rafalele de vant imi intorceau ploaia care cadea fara oprire, grea, in cascada peste mine, umbrela devenind brusc prea mica! Cred ca eram singurul om pe-o raza de cativa km care se incapatana sa mearga la autobuz pe jos. Nu vedeam de umbrela decat putin in fata pantofilor, motiv pentru care la un moment dat am realizat ca m-am prins in ceva. Mda, luasem un boschet de pe marginea drumului si putin mai tarziu am ramas suspendata intr-un corcodus care-si culcase crengile prea aproape de drum. M-am despletit si de acolo (eu si cu Ana lui Manole ce ne-am mai luptat asa, e drept pentru cauze diferite- daca ma gandesc bine, mai c-as merita o prima!) si intr-un final am ajuns la autobuz. Blugii imi musteau de apa pana la buzunarele de sus, iar pantofii aveau un zgomot flescait cat se poate de concludent. Am mai dat un ocol pe la patiserie (e drept ca eram uda pana in albul ochilor, dar incepuse sa-mi fie si foame de necaz!). Cand a inceput sa-mi sune si telefonul m-am gandit ca nu e ziua mea cea mai norocoasa, inca o mana mi s-ar fi potrivit la fix! Pana la final, am ajuns intreaga dar mult diluata la munca, m-am dezechipat cu greu de blugii care-mi devenisera o a doua piele si-mi albastrisera extrem de poetic gleznele, pe care le-am frecat cateva minute cu smighelul sa pot aparea cat de cat acceptabil. Dupa program, la plecare am prins o pauza intre ploi, asa ca am ajuns uscata acasa… contrar prognozei meteo.

Voi ce faceti cand ploua? Va luati liber sau infruntati cu elan dusurile, sfidand natura?