Pentru cei trecuti de 40, conceptul este destul de cunoscut. Cu totii am avut la un moment dat o mare dragoste, impartasita sau nu, care insa n-a rezistat timpului, schimbarilor noastre sau orientarii profesionale de inceput de drum. Asadar iubirea inflacarata a fost debarcata, scaldada in lacrimi si abandonata intr-un colt prafuit al memoriei.
Dupa ani de casnicie cu bune si rele, fara preaviz, te izbeste amintirea, dublata de imaginea celui pe care l-ai parasit cu ani in urma, updatat cu ceva ani, dar parand la prima vedere plin de aceleasi sentimente ca si cand timpul ar fi stat pe loc. Ocupi loc la o terasa si incepi sa depeni avid dorinte uitate, sa distingi urme stiute pe de rost pe fata celui adulat demult. Pare un neobisnuit dar al vietii, de a-ti oferi tardiv, posibilitatea de a relua ce n-a mers atunci. Zambesti, te gandesti ce ai acasa, limite, datorii, in-datoriri, discutii, oboseli, tracasari, toate atat de vechi si-ti simti fluturii din stomac gata sa zboare, sa uiti unde te afli si sa te relansezi intr-o pasiune noua sau poate veche, la care te gandeai din ce in ce mai rar, doar cu un gust amar. Privirea lui incarcata de dorinte, pasiunea pe care i-o stii atat de bine, mandria care iti umfla pieptul, ca in atatia ani, nu ai fost uitata. Iti pierzi linistea, capeti o stralucire aparte care-ti nedumereste cunoscutii si partenerul de viata, umbli nauca o vreme avand impresia ca totul ti se cuvine si ca ai putea sa te razbuni pe tot ce ti-ai refulat atata vreme.
Aici urmeaza un punct critic, un fel de intersectie unde e foarte usor sa alegi o cale ce pare imbietoare, sa uiti omul care-ti sta alaturi de-o viata, pentru cineva care doar ti se pare ca-l cunosti. Uiti ca daca l-ai parasit, n-ai facut-o degeaba, intr-un acces de nervi. Hotararile de viata se iau de cele mai multe ori dupa o chibzuiala adanca, iar omul ramas in urma nu corespundea. Acum din negura timpului, esti tentata sa idealizezi, sa-i vezi doar trasaturile romantice si care-ti umpleau sufletul de drag. Priveste drept! Daca faci pasul in lateral, e mai greu sa revii la drumul drept, iar fisura aparuta o vei avea in fata toata viata. Domoleste-ti sufletul constrans de platitudinea si uniformitatea vietii zilnice, respira adanc si indeparteaza-te putin. Merita sa arunci ce ai acum, pentru o scanteie de moment? Oamenii se schimba, evolueaza in directii diferite, nu te lasa zapacita de amintiri si gandeste cu creierul anilor pe care ii ai. Da, stiu, uneori uiti ca ai o varsta matura si ai vrea sa dai anii inapoi. Ofera-ti o dupa amiaza de discutii verticale, analizeaza bine tot, amesteca si… alege o hotarare cu care vei trai mereu de acum incolo. Fa-o sa merite!
Redsky2010's Blog 
hm, si daca constati peste ani, ca alegerea nu a fost cea mai chibzuita sau nu a fost deloc chizuita?
eu incerc sa fac totul ca sa mearga bine ceea ce-mi propun, astfel incat uitandu-ma in urma peste ani sa nu am ce-mi reprosa. uneori insa, oricat te-ai stradui, se termina cu un esec. unele lucruri nu-s menite sa fie asa ca dispar. e inutil sa gandesti ca ai fi putut face altfel. trecutul ramane la fel…poti insa sa faci cumva sa nu-l repeti daca nu esti multumit/a de ce-a iesit.
Se spune că pentru fiecare uşă pe care o închizi, Dumnezeu îţi deschide o fereastră.
Dacă prin acea fereastră priveşti la uşa închisă mai demult, rămîi fără orizont.
asa este, tiberiu, insa trebuie multi ani de experienta ca sa ajungi sa gandesti astfel.
Ţin minte foarte bine ce a răspuns Conu Alecu Paleologu atunci cînd a fost întrebat ce-şi mai aminteşte din numeroasele sale aventuri : NIMIC! a răspuns, boierul. Aşa şi e. Din vîlvătaie nu rămîne niciodată, NIMIC. Pentru că viaţa nu este făcută numai din plăceri efemere ci mai ales din responsabilităţi. Din cîte ştiu, cei mai nefericiţi bărbaţi sunt culegătorii de fuste. Ajunşi aproape de capătul vieţii, aceştia constată că au colecţionat efemerităţi închinate unui monument construit din praful de pe tobă. Mor singuri, inutili şi trişti. Cît despre femei, deşi complet nedreaptă, se ştie ce stigmă reprezintă eticheta de uşuratică…
ar fi interesant sa auzim si parerea unui astfel de culegator de fuste. ma gandesc ca atunci cand se afla spre apusul vietii, se gaseste mereu o femeie care sa-i stea alaturi, poate una care i-a fost sotie devotata un numar mare de ani.
in viata mai rar sunt nuante nete de negru sau alb, in schimb gri-urile predomina.
Eu nu am cules fustele. Au căzut singure.
bun asa! 😀
sa te sun? 😛
Pe redsky sau pe mine?
pe mine! tu stai la rand!
daaaaaaaaaa! 😀
redsky2010 ,
Într-o dimineață superbă de toamnă, tema ta este un poem!
Nu m-am decis dacă pot scrie vreodată despre o amintire care îmi revine din când în când nu doar în minte.
Chiar nu știu- s-o păstrez așa între file sau s-o las să vorbească..
Tibi,
Ești prea exigent cu amintirile- își au locul lor, și dacă ai vrea, nu le poți șterge. Este drept că nu trebuie să stai prea mult în fața unei uși închise- timpul, viața au un singur sens- înainte.
Este plăcut la voi, nu doare nimic, este toamnă, cad , agale, frunze!!
Auzi, am și eu o incertitudine: dacă nu mă mai caută nici o gagică din trecut, înseamnă că nu am lăsat treaba neterminată?
ma bucur ca te-ai simtit bine, te mai asteptam 🙂
cand ai sa simti amintirea stabila si ai s-o poti atinge, fara a simti ca-ti fuge pamantul de sub picioare… poate vei vorbi. sau poate o vei lasa prafuita, la unele amintiri nu e bine sa umbli.
dupa atatia ani, ma bucur ca prima mea dragoste crancena s-a risipit si n-a fost sa fie. am suferit de m-am urcat pe pereti. nu eu i-am dat papucii. el mi i-a dat mie. a fost cumplit. dar, dupa vreun an, m-am vindecat atat de bine, ca nu m-as mai intoarce la el nici daca ar fi singurul mascul de pe terra. imi face placere sa imi amintesc cateodata de momentele in care eram indragostita pana peste cap de el, dar nu mai ocupa nici un coltisor in sufletul meu. in prezent, nu sunt vreo fericita. dar n-as da ce am acum, pentru absolut nimic altceva. e o trasatura de caracter absolut cretina, mostenita de la femeile de pe linia materna.
care, fata, e trasatura cretina? sa nu dai ce ai in mana pe ce-i pe gard? sa nu fii fericita? sau sa nu te intorci niciodata?
iarta-ma si tu am momente blonde uneori!
ma bucur mult sa te vad, sper ca revii si tu, pauza e cam lunga 🙂
o vara prea lunga si prea aglomerata mi-a mancat tot timpul si toata energia. acum, daca se insereaza repede, stau mai mult in casa si clapacesc la computer. revin!
asta am vrut sa aud. te astept cu drag sa mai dezmortesti atmosfera 😉
Bine gandit, bine spus Redsky..Nu cred ca trebuie sa-ti neglijezi decizile anterioare sau sa le supui unor suspiciuni ca si cum nu ar fi fost bune.. In momentul respectiv, in conditiile respective, sunt cele mai bune decizii, daca nu ar fi fost asa, nu le-am fi luat. Chiar daca in urma unei decizii nu merg lucrurile asa cum ne-am fi dorit, nu inseamna ca a fost o decizie gresita…si chiar de-ar fi fost, intotdeauna gasesti o cale, o alta decizie sa-ti fie mai bine, timpul neputand fi dat inapoi, usa blocandu-se dupa inchidere. De vei vrea sa o redeschizi nu te astepta sa regasesti aceleasi lucruri asa cum le-ai lasat….Eu incerc sa privesc Inainte ..
@Gregorie..e cu dus si intors 🙂
cam asta fac si eu… privesc inainte, desi ma mai trag uneori amintirile de cot sa ma intorc. dar daca? dar poate ca?
viata modifica tot, inclusiv oamenii, chiar daca aparent parem la fel.
dar cine zice ca trebuie sa renunti la ce ai acasa?? 😀
nimeni 🙂
redsky, eu una nu privesc înapoi decât cu zâmbetul că ce a fost este… trecut. dar nu pot spune nimănui să facă într-un fel sau altul.
greg house, dacă nu te mai caută niciuna înseamnă că le-ai lăsat mute. încă se mai gândesc… 😆
stiu, cumva postul tau m-a decis sa scriu asta. am vrut initial sa-i dau alta forma, dar e mai corect asa. am pierdut o prietenie reala pentru o indiscretie postata cu prea mare usurinta. mi-am invatat lectia.
draga mea, virtualul şi scriitura îşi iau modele din realitate, nu spun că nu, dar nu le copiază aidoma. am fost întrebată dacă ceea ce scriu este legat de mine, inspirat de trecutul meu şi chiar dacă am dezamăgit am spus că nu. de fapt eu vorbesc despre mine foarte puţin spre deloc. cine vrea să mă cunoască mă ghiceşte dincolo de cuvânt. 😉
stiu, nici n-am sustinut ca ceea ce povesteai era desprins de realitate, ci doar ca imi reamintisei o idee, pe care o doream scrisa, citind cuvintele tale. de aceea spuneam ca m-ai inspirat.
esti un om bun, ce trebuie sa stim mai mult? 😉
Subscriu comentariului lui coolnewz, de ce sa lasi vrabia din mana, ha?
asa de dragul noutatii, al egoului satisfacut, al asigurarii ca inca esti pe piata. mai zic?
Nu cred ca ai inteles…la dansul asta, pot merge impreuna, atat cioara cat si vrabia, nu trebuie sa renunti la nici una.
aha, incep sa inteleg, pana la urma. uite, vezi daca-mi dai exemple, devin mai intelegatoare 🙂
Amintirile sunt si trebuie sa ramana in albumul lor. Nu cred ca le mai poti adapta crudei realitati… Sau… stii tu mai bine, viata are multe culori si nuante!…
asa este, viata are o multime de culori si nuante. de cat de bine ne asortam cu ea, depinde linistea noastra viitoare.
Uneori e necesar sa ne asumam o decizie. E ca si cum ai da cu banul…
asa este, ne-o asumam si nu ne mai uitam in urma. ezitarile ne fac sa pierdem timpul.
Reîntâlnirea asta e practic o întâlnire între doi necunoscuți, fiindcă amândoi s-au schimbat între timp. O relație între cei doi ar fi însă viciată permanent de amintirile lor, de comparațiile cu alții sau cu ei înșiși de la vremea primei iubiri. La un moment dat vor ieși la iveală resentimentele celui părăsit și să te ții atunci distracție.
Deci, nu.
deci clar, nu! si totusi, cati gandesc inainte de a se arunca inainte cu capul?