Fotopoetizând Seaca de pădure (partea a treia)

Dimineața a venit prea repede, n-am auzit telefonul sunând, mi-au trebuit minute bune să-mi dresez membrele să se alinieze pe scări în jos și să-mi ordonez logic fărâmele răsfirate de idei. Ne-am unit două echipe și am urcat iar în Veleni, de data asta făcând dreapta la intersecție, nimerind drept după terminarea slujbei de duminică. Ne-am salutat c-o parte din femeile cunoscute o zi înainte și am intrat în bisericuța mică, unde femeia de la lumânări ne-a spus că de trei zile tot satul vorbește despre noi și pozele noastre, că le-am adus un subiect de discuție într-un loc unde nu se întâmplă mai nimic.
Cât am sporovăit eu în interiorul bisericii, restul găștii s-a împrietenit cu un om în vârstă, îmbrăcat frumos de duminică, pe care l-au convins să ne arate gospodăria. Avea doi iepuri unul mic, alb pătat și pufos, pe lângă care celălalt părea gigantic. S-a umplut bietul om de blană de la iepurași, dar ne-a lăsat să-i pozăm tot ce-am vrut, până și caprele aflate pe-un tăpșan în apropiere. O bătrânică cu mâna-n ghips și ochelari cu rame ca niște ochelari de scafandru, înconjurată de rățuște, ne-a tăiat puțin calea, însă nu auzea aproape deloc și chiar urlând n-am reușit să ne înțelegem cu ea.

Fiecare poartă avea un steag mai mult mai mai puțin zdrențuit, decolorat dinspre negru după câți ani trecuseră de la ultimul mort și crucile colorate cu acoperișul micuț, al celor trecuți dincolo, așezate grupat lângă intrare, fie în interior, fie imediat la ieșire, în lateral. Căldură mare și pustietatea de prânz, ne-au făcut să vizităm cele două birturi din sat, unul închis, celălalt cu stăpânul prin preajmă. Am luat o gustare amestecând pufuleți, biscuiți sărați, chipsuri, berici și ce-am mai găsit de vânzare pe acolo. Ne-am reunit și cu alți colegi ce aveau traseu în partea ce-o făcusem noi c-o zi înainte, am agățat un bătrânel simpatic, care avea să fie cea mai frumoasă experiență din weekend.

Căsuța muzicantului (că și asta făcuse omul la viața lui, printre multe altele, fusese lăutar) era colorată blând într-un vișiniu stins, în pantă blândă și c-o curte plină de copaci umbroși, o plăcere într-o zi caniculară! Ne-am așezat pe trepte la povești, omul trăise al doilea război mondial, cu trecerea nemților și-a rușilor, amesteca amintiri din copilărie, cu povestiri despre refugiați, istoria satului și tristețea părăsirii, pentru că peste tot pe unde am umblat am dat doar de oameni bătrâni și case abandonate, tineretul fiind plecat departe la muncă, fără a se mai întoarce. La o bucată de vreme, a scos vioara făcută de tatăl lui și ne-a cântat câteva piese vioaie, care completau sonor atmosfera locului. Casa de lângă el, era de un albastru blând, o ochisem eu din ziua precedentă, însă ni s-a spus că proprietarii locuiau în altă parte și vin doar uneori, vara. La rugămințile noastre omul și-a luat vioara, contrabasul, cele două fluiere și am trecut printr-o spărtura din gard, alături la vecini. Iarba înaltă am călcat-o în picioare să avem puțin loc de manevră, umplându-mi adidașii de niște boabe mărunte și aspre ca șmirghelul. Băieții au zburătăcit cocoșul, pe care l-am ratat când și-a umflat aripile, l-am prins doar când se pregătea să se lanseze.

Chiar dacă ar fi fost să nu-mi reușească nici o poză, doar simpla relaționare cu acest bătrân muzicant, cu vorba măsurată, o căruță de povești și cântece pe măsură, ar fi meritat din plin. L-am părăsit după o vreme, iar la final când am dat mâna, ne-a spus surprinzător să vorbim mereu frumos cu oamenii…

Am mai bătut o uliță perpendiculara pe drumul principal, pozând un om cu-un clop negru lângă nelipsitele și viu coloratele cruci din porți, iar apoi am dat peste un grup de trei femei toate destul de înaintate în vârstă, ce se odihneau pe iarbă. Una deja câștigată de colegii din ziua precedentă, ne-a poftit în curte și-n casă, ne-a povestit pe unde-i sunt plecați copiii, de câte ori îi vin nepoții pe an și cât de singură se simte adesea în gospodăria mare. M-a amuzat oscilația ei inițială între dorința de a povesti cu noi și frica de străinii care-ar putea-o ataca. A învins curiozitatea…

Soarele cobora din nou, umplând totul cu lumina aia superb fotografică, am ajuns iar la fântâna unde în ziua precedentă o femeie își limpezea rufele, am plecat lăsând în urmă satul ce-și deschisese timp de trei zile sufletul în fața noastră.

Pe drum am ochit o ultimă casă colorată viu, cu câteva femei la poartă. Ne prezentăm, ne rugăm de niște apa, primim permisiunea să pozăm în interior și printre cadre aflăm că proprietarii serbează anul viitor 50 de ani de căsnicie, iar bărbatul e călușar la bâlciul de Rusalii din comună. Ne-a arătat și costumul ce tocmai îl schimbase, ne-a chemat a doua zi să-l vedem în acțiune (din păcate, n-am reușit să ne trezim în timp și ne-am luat cu altele, înainte de plecare spre casă).

Seara s-a încheiat c-o poză de grup la un rezervor imens plasat pe-un câmp printre culturile de ceapă și varză, o cină c-un salău, apoi obișnuitele dezbateri pe marginea fotografiilor și a rezultatelor mai mult sau mai puțin reușite. S-a propus și-o expoziție, atât la noi în oraș cât și în Seaca de pădure, locul de unde am strâns atâtea imagini speciale.

Am întâlnit oameni deschiși, bătrâni vii, locuri deosebite, tradiții noi. M-am temut că mă vor deranja regionalismele sau perfectul simplu, mirosurile dure, brutalitatea omului simplu. Am trecut ușor peste părțile puține și insesizabil neplăcute. M-a surprins continuu ospitalitatea omului sărac, simplu, dar vesel în tristețea lui. Au o viață grea, într-un loc care devine din ce în ce mai pustiu, dar se bucură s-o împărtășească altora, sunt mulțumiți când îi ascultă cineva, fără a încerca să profite. La fel, romii întâlniți, au fost la locul lor, fără cerșetorie, obrăznicie, săraci dar acceptați.

Nu știu spre ce se îndreaptă zona, teamă mi-e că în câțiva ani colinele blânde cu iarbă arsă de soare, cu sate îngropate în grădini verzi întinse, cu fântâni cu bazine lărgi, vopsite alb, la îndemâna drumeților, căsuțe în pantă colorate viu, mai ales în albastru, se vor stinge în uitare, departe de civilizația agitată, în veșnice căutări a orașelor.