Istoria Timisoarei: Statuia Sfintei Treimi

Dupa cum povesteam intr-un post mai vechi, am cautat informatii despre statuia pe care o ignor zilnic de prea multi ani. Iata ce am aflat:

A fost construita in 1870 si o alta denumire a fost de „Coloana ciumei” in amintirea molimei care a decimat o sesime din populatia orasului in anii 1878-1879. Statuia a fost realizata la Viena si transportata la Timisoara pe calea apei Dunare-Tisa-Canalul Bega. Este decorata in stil baroc si se potriveste cu Piata Unirii realizata in acelasi stil, desi initial  a fost amplasata pe locul actualului magazin Bega. A fost mutata ulterior dupa ce a fost demontata.

Monumentul asezat central in piata este constituit dintr-o coloana triunghiulara, in varful careia este reprezentata Sfanta Treime tinand coroana cereasca desupra capului Fecioarei Maria. La baza coloanei se afla Sfantul Nepomuk, ocrotitorul Banatului,iar  la picioarele lui se odihneste noua regiune,de pe atunci, reprezentata simbolic de o fecioara. La acelasi nivel se gasesc statuia regelui David si a Sfintei Barbara, ocrotitoarea minerilor. Soclul triunghiular are in colturi puterile legendare ocrotitoare: Sfantul Rochus, cu o rana la picior, protector impotriva ciumei si altor boli, Sfantul Sebastian strapuns de sageti, de asemeni protector impotriva ciumei si Sfantul Carol Boromeus, patronul dragostei. Lateralele sunt decorate cu basoreliefuri in parte sterse, reprezentand razboiul, foametea si ciuma, cele trei dezastre care au lovit Banatul in acea perioada.

Daca nu as fi citit despre monument, nu as fi realizat ca are semnificatii religioase. Cum spuneam si alta data, se pare ca nu e nimeni interesat sa educe oamenii care traverseaza piata, plasand macar o placuta care sa explice originea si scopul statuii. Poate si spatiul verde larg si perfect intretinut in permanenta din jurul ei, impiedica remarcarea detaliilor printr-o privire atenta din apropierea monumentului. Am avut ceva emotii calcand iarba pentru a „imortaliza” cateva amanunte. Statuile au o expresivitate deosebita, iar finetea detaliilor in redarea fetelor, a vestmintelor, a pozitiei mainilor, stau marturie ca reprezinta opera unor artisti deosebiti, acoperiti de uitare. E nedrept ca asemenea bijuterii din piatra sa fie sterse de trecerea anilor sau acoperite de muschiul fin, pierzandu-si stralucirea lent si ireversibil.