Cu zumba la Arad

Nu intentionez sa bifez toate orasele Romaniei, nu va speriati, dar daca s-a ivit ocazia, mi-am zis de ce nu? Aradul, fiind aproape, l-am strabatut de multe ori cu masina, niciodata la pas, cascand ochii la cladirile vechi, cu aura de poveste. Master-class-ul al carui invitat a fost Adam Horvath, din Ungaria, urma sa aiba loc dupa amiaza, timp suficient sa-mi plimb Canon-ul in cautarea pozei perfecte. Am inceput periplul de la Catedrala Otodoxa si ca norocul, imediat langa mi-a aparut in fata lacul cu fantana cantatoare, Exact ca si la Craiova am privit doar artezienele, pentru ca seara am plecat din alta zona, deci iar n-am vazut iluminatia si habar n-am daca mai canta sau nu. Cert este ca parcul, desi restrans ca intindere, e atent bibilit, iar cum culorile toamnei incep deja sa castige teren, e un deliciu sa te plimbi pe alei!

Am parasit totusi natura, in favoarea cladirilor vechi de pe Bulevardul Revolutiei, despre care citisem cate ceva pe-un blog. Prima care mi-a atras atentia a fost forma zvelta a Catedralei lutherane, in stil gotic sever, indulcit de culoarea visinie a unor ornamente in contrast placut cu albul zidurilor. A urmat Palatul Cenad, greu de remarcat printre siglele partidelor ce-l decoreaza. Am aruncat o privire fugara la scara interioara larga si bogat garnisita, din fier forjat, am pipait capetele de lei ce decorau alta cladire,  admirat terasele cochete, ale caror clipe sunt numarate, acum ca ploile-s aproape, mi-a captat interesul cladirea in nuante vernil de pe partea cealalta a strazii si am ajuns la km 0 Arad, Prefectura, cu pavajul pietonal reliefand cetatea.

Zona era semipustie la ora aceea de pranz, intr-o zi de sambata insorita nesperat, intr-un septembrie prea grabit, iar incadrarea Prefecturii majestuoase, cu cele doua palate laterale si completata de cele de peste drum, mi-au creat o stare speciala, am luat loc pe banca, macar cateva momente sa pot savura sentimentul. Apoi, agale am furat o imagine de contrast vechi-nou, o sclipire de sticla masiva- gura de aer modern intre cladirile istorice si am ajuns la Catedrala Romano-Catolica, avand deasupra intrarii un grup statuar deosebit amintind de Pieta si o incadrare cel putin ciudata, fiind lipita de doua cladiri evident laice, vanzand mezeluri sau patiserie. Teatrul Ioan Slavici nu mi-a produs nici o tresarire, fiind deja „infumurata” si in cautarea unor detalii mai complicate. Am ocolit teatrul fiind atrasa de culoarea galbena a unei vile mai putin obisnuita. Din pacate, cladirea arata mai frumos de la distanta, fiind imediat langa ea, am remarcat starea deplorabila in care se gasea si am incercat sa-mi inchipui cum o fi fost in perioada ei de glorie. Toata straduta avea un alt aer arhitectural, apartinand clar unei alte epoci si chiar asa ne-renovate mi-a placut sa le admir, ajungand pe nesimtite in piata Avram Iancu, avand central un grup statuar… nu n-ati ghicit! era ceva general, „motul” e pe malul Muresului, l-am zarit mai tarziu!

Mi-am inchipuit ca voi sfarsi povestea intr-o singura postare, dar realizez ca mai am destule de povestit, asa ca… va urma…

.