Cumpana…dintre ani

De vreo cativa ani, in noaptea ce desparte un an de altul imi fac un bilant al realizarilor intamplate in anul deja scurs. Mult timp am contorizat cu precadere ce nu mi-a iesit, esecurile sentimentale mai ales, vedeam tot ce nu mi-a reusit si izbuteam la final intre ani sa am lacrimi in ochi, sa privesc trista si fara sperante un  inceput pe care nu-l mai doream.

In urma unei intorsaturi nefericite, am hotarat sa privesc cumpana anilor cu mai mult curaj, sa-mi infrunt realizarile mari sau mici, modeste sau extraordinare cu aceeasi bucurie si mandrie, ca pe ceva creat de mine. Atata vreme cat suntem sanatosi si avem strictul necesar, restul problemelor pot fi rezolvate, iar ceea ce ne lipseste, poate de fapt nici nu ne trebuie. Astfel, am biruit cumpana si am decis ca bilantul eu il hotarasc in ce masura e de bun augur sau nu, exact ca si fericirea. Sta doar in puterea noastra sa trecem biruitori cumpenele, sa ne bucuram din tot sufletul de orice mica victorie in lupta cu viata. Nu realizam cat de fericiti suntem ca putem sa ne miscam dintr-o parte in alta, sa respiram aerul rece cu miros de reavan al primaverii, sa intampinam o noua zi, chiar daca nu are cine stie ce evenimente deosebite prevazute in agenda. Am vazut oameni pe paturi de spital, m-am luptat cu dorinta imensa de a evada dintr-un spatiu septic, am privit la cei care ne treceau pe sub geamuri sanatosi, fara sa stie ce mare lucru detin. I-am invidiat intens si mi-am promis sa nu ma las sa uit cat de placut e sa poti fi afara in bataia soarelui, sa respiri aerul tare si imbatator de dupa ploaie si sa te simti din nou viu.

Va doresc sa ajungeti sa ganditi ca mine fara a trece prin cumpene grele!

Textul face parte din Provocarile Papale de luni. Texte asemanatoare gasiti si la:

http://labulivar.wordpress.com/2011/04/04/cumpana/#comment-1344

http://scorpio72.wordpress.com/2011/04/04/provocare-papala-cumpana/

http://v2valmont.wordpress.com/2011/04/03/cumpana/#comment-26980

http://pisica07.wordpress.com/2011/04/04/cumpana/#comment-3172

http://verovers.wordpress.com/2011/04/04/in-cumpana/#comment-386

http://griska.wordpress.com/2011/04/04/in-cumpana/#comment-2286

Anunțuri

30 de gânduri despre „Cumpana…dintre ani

  1. Pingback: În cumpănă « VeroVers

  2. Pingback: Provocare papala-Cumpana « cataratorii

  3. exista momente cand descoperi ca viata are o cu totul alta valoare decat esti bisnuit sa i-o atribui in cotidian. Trebuie sa treci printr-o incercare mare, sa te aduca la limita dintre viata si moarte si atunci stai si reflectezi. Abia atunci ajungi sa constati ca fierberile si stresul nostru zilnic sunt o nimica toata pe langa o imensa incercare ce ar putea pune in pericol viata noastra ori a celor dragi. Atunci realizezi cat de fragil e totul, cat de efemer si ca trebuie sa ne bucuram cu intensitate de fiecare clipa traita.

  4. Pingback: În cumpănă « Mustăţi lungi, gheare lungi

  5. Pingback: DEXIGN. Prodecho și Promod. Broșuri de prezentare « Mirela Pete. Blog

  6. ”Nu realizam cat de fericiti suntem ca putem sa ne miscam dintr-o parte in alta, sa respiram aerul rece cu miros de reavan al primaverii, sa intampinam o noua zi, chiar daca nu are cine stie ce evenimente deosebite prevazute in agenda. ”
    Începem tot mai mult să realizăm, Anca dragă, de aceea am și hotărât să nu lăsăm nicio zi, oră, minut cu soare și senin neexploatat la maxim. Hoinărim ca nebunii prin primăvara deja împlinită și ne bucurăm de simplitatea unei zile reușite și însorite, în care am alergat și am sărutat arbuștii înfloriți! Îți doresc numai bine!

  7. pe masura ce devenim mai … intelepti 🙂 ajungem sa vedem ce e intr-adevar important! Cernem si aruncam balastul ajungind, poate, la esenta. Numai sa nu se intimple prea tirziu! 🙂

  8. Pingback: cumpăna « psipsina

  9. mulţămim de urare. aşa să fie şi la tine. până la urmă a fi sănătos este o mare împlinire… restul vin şi trec, fie că vrem, fie că nu.
    o săptămână bună să ai. şi un gând pentru fiica ta, care sper că este bine.

  10. „…am hotarat sa privesc cumpana anilor cu mai mult curaj, sa-mi infrunt realizarile mari sau mici, modeste sau extraordinare cu aceeasi bucurie si mandrie, ca pe ceva creat de mine. ” – o decizie foarte buna, care da speranta pentru viitor… altfel scepticizmul te poate duce la deznadejde…

  11. Pingback: Miercurea fără cuvinte. Wordless Wednesday 3 « Mirela Pete. Blog

  12. Pingback: Clipe de Cluj. Invitație pe noul blog « Mirela Pete. Blog

  13. Pingback: psi-words » cumpăna

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s