Urma

M-am trezit disperata, privind spre fereastra umbrita de nori, nu de prezenta ta. Ti-am cautat urma in frunzisul vested al nucului din fata geamului, dar nu am gasit decat o parte din frunzele lasate in ajun si parca nota trista a copacului se accentuase – peste noapte plansese cu lacrimi lemnoase, mici, rotunde si dezghiocate doar pe jumatate, intr-o incercare ratata de prelungire a vietii.

Am pasit zgribulita, incercand sa-ti aflu urma pe pavajul umed, cenusiu de lacrimile primei ploi, planse rece, cu tunete bizare pentru octombrie. Am privit cum florile isi dezbracau lin culorile investmantandu-se la unison in nuante mate de griuri si marouri terne. Pe alocuri pomii scuturau parca petece de soare, care se pierdeau in iarba inca verde, frunze galbene, usor mancate de rugina, plutind lin spre pamantul ce le va fi ultim culcus.

Am ridicat privirea spre cer, cautand urma privirilor tale albastre, in care rar cate un nor pufos infoiat ca o vata pe bat, oferea un respiro al caniculei ce abia imi permitea sa respir si care ma obliga sa-mi numar pasii lent, insirand greu drumul lung spre casa.

Ti-am cautat urma prin gardul care imprejmuieste bazinul, acum gol, unde ma rasfatai cu blande si albastre unde, racorindu-ma si dandu-mi o senzatie de pana, plutind pe apa, cu clipoceli racoroase in urechi. Sezlongurile disparusera, la fel cu amintirea mangaierilor tale fierbinti, care-mi linisteau pielea zgribulita si dezmierdata prea mult de racoarea apei.

Din ce in ce mai necajita, am fugit in gradina sa-ti caut urma, unde plantele vestede, dupa ce si-au dat rodul, s-au culcat adanc la pamant, asteptand plapuma calda a iernii, sa le acopere si sa le ocroteasca somnul lung, imaginandu-se iar tinere si verzi in bataia vantului.

Am ascultat ploaia rece, curentul dur, taios dar n-am reusit sa regasesc urma soaptelor tale blande, fine, mangaioase, mirosind a pajisti verzi, a ierburi haladuind libere pe campuri, a fan cosit, inspicat cu albastrele si insangerat bogat cu maci gratiosi si atat de fragili.

Imi rasfir bratele, privesc neputincioasa si oftez adanc, realizand ca ai plecat fara urma: unde esti vara mea iubita???

Textul face parte din Provocarile de luni, gandite cu talent de Psi. Scrieri pe aceeasi tema gasiti si la:

http://www.psi-words.com/2011/10/10/urma/#comment-6589

http://verovers.wordpress.com/2011/10/10/ramas-bun/#comment-1319

http://labulivar.wordpress.com/2011/10/10/urme/#comment-3406

http://scorpio72.wordpress.com/2011/10/10/provocarea-urma/#comment-5541

http://jumatatea-din-semiluna.blogspot.com/2011/10/urma.html?showComment=1318235386124#c9067838417601492789

http://cita-topa.blogspot.com/2011/10/urma.html?showComment=1318235839205#c2664853124385913948

30 thoughts on “Urma

  1. Pingback: Rămas bun « VeroVers

  2. Și plantelor, acum veștede, le este dor de noi, cu siguranță. Vor reveni vesele și pline de viață peste câteva luni și ne vor povesti visele lor din lungile nopți de iarnă.

  3. 🙂 Am vrut sa fiu serioasa,insa am citit comentariul lui Gregorie si m-a pufnit rasul…

    Daca vrei sa o gasesti,sa stii ca eu am luat-o si am ascuns-o bini bine la mine,ca sa nu fuga..

  4. Pingback: urma

  5. Primavara e timpul iubirilor nebune.
    Vara e timpul iubirilor traite cu ardoare.
    Toamna e vremea regretelor… iar iarna momentul intelepciunii!
    Va doresc sa traiti toate aceste „anotimpuri” asa cum au fost ele lasate dintotdeauna, fara sa sariti peste etape, in tihna impusa de sentimente!
    O saptamana excelenta!

  6. cita, ai spus frumos, eu ma simt tare aproape de iarna… imi place sa absorb natura fara sa amestec sentimentele, care deseori ne fac sa ignoram frumusetile din jur si sa fugim dupa himere.
    o saptamana linistita iti doresc!

  7. vara ta este în sufletul tău. mereu va fi acolo. nu trebuie să alergi după ea, vorba lui greg, circulă viruşii! 😉
    iar i-a ieşit foarte bine. 🙂 parcă mi s-a încălzit sufletul citindu-te. la noi miroase deja a zăpadă…

    • am auzit stiri de zapada de 3-5cm, pe un drum undeva, unde se circula greu. ma gandeam eu ca daca aici e atat de frig, in alte parti ninge.
      ma culcusesc si astept cu rabdare o noua vara. hai ca nu mai e mult 😉

  8. Pingback: urma « ECLIPSA DE MARTE

  9. Pingback: Un divorț în URMA unui ghicit în cărți ! « Dictatura justitiei

  10. De-as putea topi zapada cu suflul meu…n-ar mai trebui sa ‘mai incalt „baba” cu cauciuc cu fulgulet.
    Frumoasa scriere. Ziua de luni este o adevarata desfatare literara.

  11. ce frumos ai scris! parca-s versuri in proza!
    si ah! ma alatur cu-ntrebarea „unde esti vara mea iubita???”
    stii, nici eu nu-i mai gasesc urma 😦 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s