Personaliatati cu clasa:Dem Radulescu (RIP)

Spre rusinea mea nu l-am vazut niciodata live si interviul acesta chiar m-a facut curioasa, cum era de fapt acest mare actor? Un om sensibil, oarecum rusinos cand venea vorba de laude, fost boxeur, a plecat in viata cunoscand ca trebuie sa stii sa incasezi, dar si sa ramai in picioare, daca se poate sa dai tu primul, sa nu astepti sa te loveasca altii. Un temperament coleric, doar printr-un sever autocontrol si-a cenzurat pornirile, a descris lumea teatrului in care a pasit ca un loc cu mari actori cu spatiu pentru toata lumea, fara invidie. Doar lucrand alaturi de oameni valorosi poti deveni si tu la fel.

S-a format in umbra unor monstri sacri ai dramaturgiei, ale caror nume nu ma simt in stare sa le rostesc, in superficialitatea mea si in dorinta de o cultura facila, usor de digerat. Mi-a retinut atentia numele lui Sica Alexandrescu, un regizor de mare clasa, despre care Dem Radulescu incepuse sa enumere cate teatre avea si cat de destoinic era in lumea teatrului. Eugenia Voda, in stilul deja consacrat, l-a intrerupt cu remarca” nu mai avea teatre, venisera comunistii si luasera tot!” I-a retezat-o scurt  continuandu-si ideea si pentru prima oara am vazut-o pe aceasta doamna bazaitoare ca o viespe uneori, cum stie sa respecte un om pe care l-a rugat sa-i povesteasca ceva.

Se pare ca acesti profesionisti au in comun  munca asidua care i-a adus unde sunt acum. Povestile de saracie din timpul razboiului si de la inceputul carierei nu i-au acrit pofta de viata, dragostea de teatru. O mare admiratie insotita de un mare regret a avut pentru Constantin Tanase pe care a reusit sa-l zareasca pret de cateva clipe, la un spectacol, elevii neavand voie sa participe la reprezentatii cu femei dezbracate sau are atentau la moravurile vremii. Dintre comicii vechi ii aprecia in mod deosebit pe Stan si Bran, dar mai ales pe Chaplin, ca un mare deschizator de drumuri, pe care l-au imitat cu totii mai mult sau mai putin. Un punct interesant de vedere a fost privitor la teatrul actual, in care spunea el, a disparut valoarea adevarata si am trecut intr-o epoca a amatorismului, manifestarii facile, mitocanesti. Publicul este condus intr-o directie gresita, iar unii actori sunt promovati prea repede, fumurile impiedicandu-i sa munceasca pentru a deveni mai buni. Nu m-am gandit niciodata la diferenta intre popularitate si celebritate, ultima creand ceea ce ramane in istorie, iar prima doar un succes la public.

Ascultandu-l am avut lacrimi in ochi, dar si cateva zambete fugare. Un om corect, care ar fi avut multe de spus si care a pregatit generatii intregi de actori. Purtand un smoking Frank Sinatra a incheiat cu un indemn bun pentru urechile ce stiu sa asculte: „Nu privi in sus, sa vezi pe altii mai fericiti ca tine si sa te cuprinda invidia. Priveste in jos, la un orb de exemplu, la durerea altora si apoi gandindu-te la tine, vei pleca fericit acasa!”