O declaratie de dragoste mai putin obisnuita

O seara obisnuita de vineri la Mall, un film cu rata mare de audienta in premiera, sala plina ochi. Se termina filmul, dam sa plecam, cand dupa genericul filmului, apar poze cu doi tineri, cu text romantic, imbratisari, inimioare. Curioasa lumea… si eu, ramanem pe loc sa vedem ce reclama au mai pus organizatorii la cale. La finalul celor cateva imagini apare si solutia in cateva cuvinte: „Will”… „you”… „marry”… „me?” Amuzati fiecare ne uitam intr-o parte si in alta sa vedem cui ii era adresata intrebarea sau macar sa auzim raspunsul. Dupa cateva secunde de murmure si chicoteli nerabdatoare se aude un „DAAAAAAA” intre lacrimi de bucurie si surprindere fericita. Toata lumea a inceput sa aplaude, sa exclame, sa se bucure pentru o pereche fericita, la inceput de drum.

Privind in jur la oamenii care atat de greu mai gasesc o clipa frumoasa sau un zambet sa-si ofere unul altuia, aveam senzatia ca astfel de gesturi au disparut, ca inceperea unei casnicii a devenit un fel de aruncare in gol si tinerea respiratiei, pentru ca oricum va sfarsi rau! Uitasem ca mai exista si sentimentele reale, frumoase si oameni care se iubesc sincer, curajosi sa plece pe un drum greu, spinos, atat de  departe de imaginea idilica faurita la inceput. Pe de alta parte, asemenea gesturi simpatice si romantice vazusem doar in filme si nu banuiam ca se pot intampla  in apropierea mea.

Felicitari celui care a avut ideea de a face o cerere originala in casatorie, intr-o tara in care mai degraba copiem non-valorile si ceea ce esta rau la altii, decat sa invatam sa evoluam, privind inteligent modul de reusita de peste gard. La fel, felicitari pentru sensibilitate si romantism! N-am sa-mi pierd niciodata speranta ca exista ceva bun aici si ca dincolo de stratul gros de nesimtire, intoleranta si egoism, inca inmuguresc sentimente frumoase!